Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc, Vasile Gogonea: Din Blestemele Nației Române, o tomografie sociologică, Colecţie: Sociologie, Coordonator colecţie: Prof. Univ. Dr. Traian Vedinaş, 2016:
Pag. 128 … la începutul secolului al XX-lea, cu toate că prin lege cârciumile se deschideau după terminarea slujbei, ţăranii, însă, aşteptau în faţa cârciumii să se termine slujba … Neapropierea de biserică era cauzată inclusiv de faptul că preoţii, neştiind nu numai slavona, dar nici să citească, nu ştiau, de fapt, nici ce predicau, nici ce cântau şi nici ce gesticulau, fiind, astfel, percepuţi mai mult spectacular, ca scamatori, decât metafizic, ca înţelepţi. Din acest motiv, ei erau consideraţi, după cum recunoaşte însuşi conducătorul lor, mitropolitul Antim Ivireanul, ca „cei mai necinstiţi şi obidiţi” membri ai comunităţilor, „obrazul cel mai ridiculizat”, „izvor nesecat de ironie şi de batjocură”, iar preoţia, ca „un lucru necuvios şi un lucru de nimic” şi, fără a i se recunoaşte vreo legătură cu „vocaţia religioasă”, ca „o modalitate de a scăpa de presiunea ruinătoare a administraţiei financiare”, deoarece preoţii nu plăteau impozite, adică, „drept un mijloc legal de evaziune fiscală”.
… „în numele stării ei burgheze preoţimea se va simţi mai obligată faţă de statul care a promovat-o, decât faţă de ierarhia bisericească”, fiind, deci, o preoţime laică, ceea ce dovedeşte că preoţimea română nici nu putea şi nici nu dorea să aibă vreo misiune moralizatoare, această dublă incompatibilitate provocând scindarea normativ-perversă a ortodoxiei româneşti între „a face ce spune popa, nu ce face popa”.
Pagina 133. Şi, cum în timpul comunismului, prin propaganda „ateist-ştiinţifică” şi deghizarea securiştilor în preoţi sau activarea preoţilor ca securişti, religiozitatea naţională, atât cât era, a fost devastată, este limpede că omul de rând, nemaiavând credinţă şi nedobândind încă ştiinţă, a rămas fără niciun suport pentru conştiinţă, decăzând din om în neom, reiese că trăsăturile negative au devenit „fel de a fi” al românilor. … inconsistenţa ortodoxiei româneşti şi vulgaritatea personalităţii se înscriu, de la sine, într-un cerc vicios, prin care fiecare parte constituind pentru cealaltă atât efect agravat cât şi cauză agravantă, este cert că ambele se agravează reciproc într-o spirală a nenorocirilor.
Pagina 138. Din această stare nu se întrevede vreo șansă, atâta timp cât aproape toată populația rurală și cam jumătate din cea urbană se vor afla sub călcâiul bisericii ortodoxe, presiunea acestuia fiind atât de perversă, încât românii de rând, deși intim îi consideră pe preoții ortodocși trândavi, hulpavi și depravați, public, însă, conform unor sondaje sociologice, își exprimă cea mai mare încredere în Biserica ortodoxă. Și, cum românilor de rând le este instinctiv teamă de necunoscutele specifice schimbărilor, iar Biserica ortodoxă este neschimbată dintru începuturi, este plauzibil că teama respectivă îi determină pe românii de rând să se agațe, cu desperare, de conservatorismul Bisericii ortodoxe și că, deci, sondajele sociologice măsoară, de fapt, teama de schimbare, nu nivelul de încredere.
