Moldo-valahii si Scoala Ardeleana (XV.)
Dr. ing. Ion Geana. Caransebes: un alt mod de a intelege istoria. Dealungul mileniilor, civilizaţia a trecut prin diverse epoci succesive, marcând, insa, patru forme de putere politică:
1- Epoca triburilor – puterea exercitată, inca de la inceputurile civilizatiei, prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere).
2- Epoca imperiilor şi a regatelor – putere ereditară; naşterea noţiunii de stat.
3- Epoca statelor-naţiune – deschisă de monarhia parlamentară din Marea Britanie în 1689,
cand, In 1677, William, un print olandez s-a casatorit cu Mary, fiica celui care avea sa devina regele James al II-lea. Dupa ce James a urcat pe tron, William,de religie protestanta a uneltit impotriva lui James, tinand legatura cu protestantii din Anglia. Dupa nasterea unui nou mostenitor al regelui James, simtind ca pe tronul Angliei va fi numit tot un succesor catolic, William a intrat in Anglia cu o armata de 15.000 de soldati si s-a apropiat de Londra. Cum nu a intampinat nicio opozitie din partea armatei regale, iar James al II-lea s-a refugiat in Franta, William a intrat in Londra, insotit de sotia sa Mary. Parlamentul le-a acordat celor doi coroana regala, cu conditia ca acestia sa accepte o limitare a puteri au semnat un decret prin care se interzicea ca pe tronul Angliei sa mai urce de atunci incolo un suveran de religie romano-catolica. Aceasta schimbare va fi cunoscuta sub numele de Glorioasa Revolutie sau Revolutia fara Sange. prin fondarea SUA in 4 iulie 1776 si de revolutia franceza in 1789. Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară, ci exercitată de conducători considerați a reprezenta poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic) sau prin cooptarea în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).
4- Epoca conglomeratelor economice – iniţiată în 1954, probabil, odata cu aparitia grupului Bilderberg, pusă în practică în cursul anilor ‘70 şi ‘80 şi operaţională total începând cu anii ‘90 odata cu caderea zidului Berlinului. (Grupul Bilderberg este organizat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg, este prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. Grupul Bilderberg împreună cu Consiliul pentru Relații Externe, a condus la crearea Comisiei Trilaterale. Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întânirii, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl fostei Regine Beatrix a Olandei.
Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni[1]. Reuniunile au loc anual, începând din 1954.
Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefellerși familia de bancheri Rothschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nici-o întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări. Grupul a fost suspectat că pe agenda întâlnirii din anul 2010 s-ar fi aflat un potențial atac asupra Iranului și viitorul colaps al monedei euro[2]. După colapsul monedei euro, soluția salvatoare pentru ieșirea din criză ar fi impulsionarea apariției unei monede mondiale, emisă de o bancă centrală globală. Aceasta s-ar traduce prin încercarea de a face din FMI un fel de Trezorerie mondială, sub egida ONU. Jurnalistul Daniel Estulin este unul dintre „vânătorii” grupului Bilderberg. Cărțile lui Estulin, „Adevărata poveste a Grupului Bilderberg" și „Stăpânii din umbră”, s-au vândut în milioane de exemplare fiind traduse în peste 50 de limbi. Puterea este exercitată direct de către cei ce controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Ea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nici localizată geografic (ca triburile, regatele, statele-naţiune). Instrumentele acestei puteri sunt controlul tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei. Această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constituie un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism. Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globală. Unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei. Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată. Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. Teoretic, ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea actuală, nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii și forme noi de robie. In aceste conditii disputele la nivel planetar pe teme religioase, filozofice, astronomice, astrologice, fizice si metafizice, capata valente de genul "pamantul arde si babele se scarpina", in timp ce stiinta si tehnologia, cu dezvoltarea lor exponentiala, pot duce umanitatea spre o noua geneza sau spre o adevarata apocalipsa.
Ioan Munteanu, Paralamentul Romaniei, colegiul 5 Neamţ: E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile. S-a cam terminat cu cei șapte ani de acasă, cu respectul faţă de profesori sau faţă de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului simţ și a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii își bat ori își ucid părinţii, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste, muncă, generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale și spirituale strămoșești. Unde au dispărut cuminţenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ și nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuţă în 1881: “vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!”. Îngrijorător este faptul că suntem conduși și de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi și de mojici. Incultura, prostia și obrăznicia au devenit criterii și atuuri de promovare. Grav e că aproape toţi acești indivizi, considerând că li se cuvin posturile și că pot lua orice hotărâre, trag după dânșii oameni de aceeași calitate îndoielnică. Așa se explică paradoxul din multe instituţii bugetare în care mediocrii și submediocrii ajung să facă legea și să reprezinte statul, obligându-i pe adevăraţii specialiști să-și părăsească locurile de muncă. Acești indivizi, aflaţi vremelnic în funcţii nemeritate, își fac loc în faţă dând din coate, le place să fie băgaţi în seamă, să se vorbească și să se scrie despre ei. Sunt nelipsiţi de la tot felul de sindrofii și ceremonii, de la evenimente mondene, dar și de la slujbe, parastasuri și pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoţii și șmecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fură. Trăiesc într-un lux deșănţat, risipesc fără măsură banii ușor câștigaţi, petrec vacanţe în locuri exotice, adună averi peste averi și îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut-o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerușinat. Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacţie. Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. Şi, mai ales, cum au ajuns. ” Ei sunt mari și tari, nu au nici rușine, nici sfială // că-ntr-o zi urmașii le vor cere socoteală’’ (Vlahuţă). În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat și autoritar, un patriot, mai poate readuce ţara pe calea cea bună. Îl vom găsi? Îl vom avea? Eu nu pot decât să sper!”
Viorel Roman, Bremen: De o mie de ani se straduiesc occidentalii sa-i salveze pe ortodocsi de turco-fanarioti. Cruciatii au fost primii, a urmat unirea crestinilor la Conciliul de la Florenta, dar Constantinopolul cade si ei ajung sub Sultanu si partriarhul sau grec, pana cand nationalismul occidental permite expulzarea turcilor in Asia si emanciparea popoarelor ortodoxe. Azi, fara sa mai astepte refacerea unitatii crestine, occidentalii refac Sfantul Imperiul Roman (UE/USA/NATO) si integreaza Balcanii. Apar insa surprize. Greco-ortodocsii nu sunt in stare sa asigure granitele, nu reusesc sa trateze corect refugiatii, nu pot asigura un buget echilibrat, saracia, coruptia si datoria externa e in crestere. Chiar si zecile de miliardele euro pt. Grecia nu-i de bun augur. Nefericire de a fi greco-ortodox, l-a facut pe Nico Dimou sa consate ca el nu cunoaste decat raiul si iadul, ori e fericit, ori nu, si cauta sa ramana in afara realitatii. Autocunoasterea, autocritica sunt astfel excluse. „Noi suntem altfel, noi incercam disperati sa apartinem de cineva. Dece oare percepem specificul nostru ca pe un defect? Dece ne e rusine de el? Din cauza ca nu suntem suficienti de numerosi sau de puternici pentru a ne folosi de specificul nostru ca de un mandru drapel, pe care sa-l urmam? Sau poate pentru ca nu sunem siguri pe noi? (Lipsa de siguranta de sine si nu micimea ne face sa dorim pe cineva care sa ne apere. Si alte popoare sunt mici, dar nu accepta sa fie dependente.)“ Ei se straduiesc sa demonstreze o continuitatea glorioasa. Si pentru ca e greu sa te uiti intr-o oglinda, cand nu vrei sa vezi adevarul, ortodocsii joaca diferite roluri, cand sunt urmasii ai antichitatii, cand europeni moderni. Cum poate un popor fara identitate sa nu aibe complexe de inferioritate ... nu i se permite sa fie ceea ce este, ci mai tot timpul se confrunta ca o masura straina. Acuma masura e UE. Cat de europeni suntem? Multe ne separa de Europa, si probabil mai multe decat ne uneste. Curentele, care formeaza civilizatia UE, n-au ajuns la ortodocsi decat ca ecou bonjurist, Forma fara Fond. Nici revolutia papala, nici scolastica medievala, nici renasterea, nici secolul luminilor, nici revolutia industriala n-au ajuns in lumea ortodoxa, care e mai apropape de Rusia si de slavofili, decat de UE. Acad. Florin Constantiniu constata situatia din Romania este mai lipsita de perspective decat sub Stalin. Orice s-ar spune, greco-ortodocsii nu-s de facto in UE. Cine-i vinovat? Aici apare un complex de superioritate, ei sunt superiori roboteilor din occident. Responsabilitatea esecului lor o poarta altii, Bilderberg, Trilaterala etc. si pe plan personal la fel. Cine n-a luat un examen, n-a promovat in cariera, inseamna ca n-a avut relatii, bani. Desigur ca sunt influente straine pe plan mondial si individual, dar poate ca exista si o responsabilitate personala.
http://www.cartesiarte.ro/edituraOnLine/upload/files/i67140Viorel%20Roman.pdf
http://www.curentul.net/2013/07/20/marile-puteri-si-democratizarea-conducerea-lumii/
