http://ioncoja.ro/romania-aflata-in-calea-imperiilor-islamic-ortodox-si-catolic-care-lupta-pentru-mostenirea-imperiilor-roman-de-rasarit-bizantin-si-otoman/
Gen. Iulian Vlad: România în ecuația geopolitică – trecut și prezent, Galati, dec. 2016. „Dacă serviciile secrete ale celor care ne-au redus la condiția de experiment geopolitic, ar trebui să explice ce fac în România, opiniez că ar trebui să înceapă cu previziunea, de pe la 1840 a lui Alexis de Tocqueville, potrivit căreia secolul al XX-lea (s-a adeverit) a fost dominat de națiunile americană și rusă. Previziunea a fost actualizată la începutul secolului următor, în anul 1904, de Sir Harlford Mackinder, în sugestivul său studiu de 23 de pagini, Pivotul geografic al istoriei, cu o nouă predicţie vizionară privind echilibrarea raporturilor de forţe mondiale, în sensul că dacă se va forma în spaţiul eurasiatic un singur centru dominant de putere - în original Heartland - echlibrul se va realiza prin controlul de către puterile opuse acestuia a zonelor periferice ale Eurasiei – în original rimland. Mackinder a avut în vedere, în prima ipostază, Germania şi Rusia și Marea Britanie în a doua.
După primul război mondial în politica lumii s-au afirmat marile puteri : Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Italia și Uniunea Sovietică.
Cel de al doilea război mondial a creat Coaliția Națiunilor Unite, care a învins și a deschis o nouă epocă în relațiile internaționale. Noile roluri și statuturi ale principalilor actori ai Coaliției Națiunilor Unite impuneau respectul, speranța, dar pe alocuri și teama celor care îi priveau. Coaliția a fost net dominată de voința și potențialul miliar al triumviratului Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. O stare de lucruri care și-a făcut efectul după încheierea conflagrației. La foarte scurt timp, după 1945 situţia devenise alta, singura putere situată excentric faţă de Eurasia a rămas Statele Unite, iar Heartland-ul, centrul dominant, numai Uniunea Sovietică. Marea Britanie a ieșit dintre cei trei mari ai lumii.
Condominiumul Statele Unite – Uniunea Sovietică a deschis Kremlinului noi și mari oportunități strategice, care au reprezentat cel mai important atu al liderilor de la Moscova. Cu Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Japonia trecute în plan secund, U.R.S.S. a devenit factorul-putere de referință în Europa.
Capacitatea de regenerare a Rusiei a mai fost demonstrată. Sacrificiile ciclice de milioane de vieţi, începând cu 1917, i-au marcat pentru totdeauna viitorul, iar acele pierderi imense de populaţie, dublate de pierderile incalculabile de patrimoniu au fost tocmai premisele accederii la statutul de superputere.
Antagonismul ruso-american a devenit parcă mai puternic și mai amenințător, după destructurarea ordinii bipolare, iar statele situate pe noua frontieră a confruntării, vai de popoarele lor !
Noua carte „Factorul intern. România în spirala conspirațiilor” a generalului Aurel I. Rogojan (trecut în rezervă de un deceniu și de atunci tot mai activ în publicistica militantă ), editată de Compania, Bucureşti, 2016, împreună cu „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, 2011, sunt, după cum remarca un observator extern, „ două analize inegalabile ale soartei românilor în calea imperiilor islamic, ortodox şi catolic, care luptă pentru moştenirea imperiilor Roman de Răsărit, Bizantin și Otoman.” L-am citat pe Viorel Roman, consilier academic al Universității din Bremen, ale cărui opinii, chiar dacă stârnesc aprige controverse, nu înseamnă că ar fi fără un temeinic suport factual.
Așa de exemplu, s-a trecut cam repede în uitare că, înaintea întâlnirii de la Malta, atât George Bush Sr., cât și Mihail Sergheevici Gorbaciov au solicitat și li s-a acordat, căci nici nu se putea altfel, o audiență la Vatican, iar angajamentele luate față de Papa Ioan Paul al II-lea au fost cel mai ferm respectate, chiar de către liderul sovietic. Altfel, de unde toleranța față de autonomia Sloveniei și a Croației ( proclamată concomitent la data de 25 iunie 1991) și războaiele de secesiune și civile, izbucnite în anul 1992, dar mai dinainte amorsate, care au destrămat uniunea slavilor sudici ?
Apoi, tot consecință a audiențelor papale, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia (încă nedivizată) s-au reunit (15 februarie 1991) în „Grupul de la Vișegrad”, ale cărui porți nu s-au deschis și României. Demersurile făcute în acest sens, inclusiv din partea elitei francmasonice, fiind categoric refuzate, devenind evident că asocierea catolico-calvină este un semnal al unei noi cortine, de această data între lumea catolică și cea ortodoxă.“
