11. August 2013
7
11
/08
/August
/2013
21:43
Drama ortodocsilor, 1000-2010
1000 Crestinizarea bulgarilor si sîrbilor, dar mai ales a creazului Vladimir si a tuturor rusilor de catre greco-bizantini i-a pus pe slavi pe picior de razboi cu latinii, mai ales dupa schisma. Sub presiunea exterminatoare greco-slava, proto-românii s-au refugiat, s-au asimilati la sud de Dunare, iar la nord, în România de azi, au fost siliti de bulgari sa preia ierarhia greco-slava si limba slavona si sa renunte la limba si ierarhia latina – altfel le taia popa limba. De atunci românii impartasesc – nolens, volens – soarta pravoslavnicilor, cu toata deosebirea intre ortodoxia pragmatica a românilor, speculativa a grecilor si cea mistica, a neofitilor slavi.
1500. Latinii urmareau refacerea unitatii crestine chiar cu forta. Rusii au luptat impotriva teutonilor cruciati, românii impotriva romano-catolicilor maghiari, greco-bizantinii impotriva cruciatilor, care a ocupat Constantinopolul. Esecul “dragostei cu forta” din vest a fost depasit la Conciliul de la Florenta 1439 unde greco-ortodocsii si romano-catolicii s-au “unit”, dar germanii se rup de Roma; ei protesteaza si astazi in afara Bisericii. Constantinopolul, a “doua Roma” cade sub turci si rusii preiau ideea celei de a “treia Roma”, misiune la care tin pana in zilele noastre.
1700. Petru cel Mare introduce in Rusia cu forta institutii apusene, chiar si moda si lupta pentru eliberarea ortodocsilor de sub turci. Dimitrie Cantemir este alaturi de rusi, nu de românii din Transivania cand acestia refac unitatea cu Roma. Petru I si Cantemir (ca mai tarziu Ceausescu) erau pentru “modernizare fara occidentalizare”. Ei imprumutau norme si institutiilor apusene, fara fundamentul lor – codul canonic romano-catolic. Rusii erau sprijiniti de protestanti, pentru ca dupa pacea westfalica autoritatea Sfintului Imperiu Roman s-a restrins in favoarea suveranitatii statului, acumularii primitive de capital si economii nationale. Totusi, ideea imperiala romana a supravietuit in apus, in Franta, Germania, Spania, Anglia, Olan¬da, Portugalia, cu “imperii nationale”, ca in Imperiul roman de rasarit al slavilor orientali, al rusilor, sovieticilor – azi C.S.I.
1800. Unde a esuat Petru I, au continuat marii intelectualii ai sec. XIX. Modernizarea cu sila, “formele fara fond” ca si “cruciadele” ruso-ortodoxe contra tucilor, fara refacerea unitatii cu Roma, esuiaza. Mai ales dupa Revolutia franceza si Napoleon, “rationalitatea statala” s-a dovedit insuficienta pentru o cooperare autentica cu occidentali, asa ca intelectualitatea rusa ca si pasoptistii moldo-valahi apeleaza la cultura.
Avintul ortodox in receptarea culturii vestice era enorm. La Berlin studentii Bakunin, Turgeniew, Herzen erau hotariti chiar sa se sinucida, daca nu se vor mintui prin aprofundarea Logicii lui Hegel. Orientarea tineretului ortodox spre vest a imbogatit, desigur, cultural atit Moscova si Peterburgul (Tolstoi, Dostoievschi), cît si Bucurestiul si Iasul (Eminescu, Balcescu), fara ca falia spirituala est-vest sa fie depasita, nici la rusi si nici la moldo-valahi cuceriti numai de institutiile si curentele culturale occidentale.
Politic, moldo-valahi devin dependenti si de rusi si de turci prin Regulamentul Organic, iar spiritual, tîrau in continuare “lanturile grele ale ortodoxiei constantinopolitane si moscovite”. In sec XIX, ca si azi: românii se orienteaza cultural spre apus si politic, spiritual spre rasarit – Moscova, a treia Roma.
1900. Esecul lui Petru I si al marilor intelectuali rusi au generat romantismul slavofil, nihilismul rus radical si Revolutia lui Lenin. Ideologia ortodoxo-comunista era o sinteza a curentelor socialiste franceze, filozofice germane dublata de mesajul mesianic al celei de a “treia Roma”, hotarita sa mîntuiasca omenirea de influenta occidentala. Stalin a proclamat chiar superioritatea absoluta a ortodoxiei ruse in straie pseudo-secularizate, si nu a mai mimat “forme fara fond”, ca predecesorii sai, pina cind, urmasul sau Gorbaciov renunta la tot acest construct ideologic bazat pe minciuna si teroare, la “Cortina de fier”, la “Lagarul” ortodoxo-comunist si la razboiul rece cu vestul. Românii pravoslavnici urmeaza – nolens, volens – linia pravoslavnica.
1920. România Mare nu s-a orientat spre Roma cum sperau ardelenii la Alba Iulia, asa ca “orasul parazitar” – cite un milion de maghiari, germani, evrei, români occidentalizati – a blocat si cu ajutorul noii Patriarhi greco-ortodoxe, dusmana catolicilor si Concordatului, emanciparea celor 16 milioane de tarani.
Totusi, copii de tarani s-au indreptat spre oras, scoli unde s-au izbit de “orasul parazitar”, care nu-i acceptau ca egali. Conflictul a generat Legiunea “Arhanghelului Mihail” cu ortodoxia ca maduva ideologica si fascismul apusean ca model. Confruntarea Legiunii cu un stat la fel de terorist ca ea, l-au adus la putere pe Antonescu. A urmat exilul, internarea legionarilor in lagarele lui Hitler.
Asa ca la Procesul de la Nürnberg, legionarii români nu au fost tratati ca fascisti “europeni”, ci secta de “orientali”. Cam cum sunt vazuti românii si azi.
Lupta de “rasa” si “clasa” s-a incheiat cu Stalin, doua mii de biserici unite cu Roma sunt reorientate cu forta spre Moscova, tara e dezmembrata si elita româneasca prooccidentala lichidata dupa Cortina de Fier.
2000. Mileniul incepe cu reorientarea tarilor ortodoxe spre valorile si institutiile UE. Papa Ioan Paul II viziteaza Sarajevo, România, Grecia, Ucraina, Caucazul si îndeamna neamurile din rasarit la refacerea unitatii in diversitate – crestinismul sa respire cu doi plamini, din orient si occident.
Vladimir Putin se boteaza, Ion Iliescu s-a dus la Roma. Papa Ioan Paul II vine la Bucuresti. Ortodoxia româneasca face un mare pas inainte, dar e in expectativa, cea a slavilor nu este pregatita de a iesi in lume, iar cea greaca profita material de UE. Din totdeauna in gura lupului, din Basarabia si Bucovina pina in Bulgaria si Serbia, românii prinsi ca într-un cleste între rusi si sîrbi, cauta impreuna cu slavii alternative dupa (1) cruciade, (2) Unirea Conciliului Florentin, (3) deschiderea spre vest in forta sub Petru cel Mare, (4) stralucirea intelectualilor ortodocsi din sec. XIX si (5) recenta dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista.
2010. Noua Ordine – generata de terminarea Razboilui Rece si razboiul din Irak – readuce brutal in actualitate dilemele ortodoxe: izolarea despotiei orientale, modernizare fara occidentalizare, forme fara fond, cultura occidentala ca alibi sau unitate crestina cu Roma? Dupa paleativele modernizatoare asemanatore, institutionale (tarul Petru cel Mare, regii Carol I si II), culturale (Puskin, Eminescu), dictatoriale (Stalin, Ceausescu), si de tranzitie (Gorbaciov, Iliescu), putem conchidem ca si reformelor din zilele noastre le lipseste un fundament durabil.
De doua secole, domnitorii de la Bucuresti sunt unsi cu blagoslovirea Moscovei, celei de a “treia Roma”. Cine uita acest imperativ, ca Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu, Elena si Nicolae Ceausescu, sunt inlaturati in mod exemplar.
Romania este acum in UE si NATO, dar dialogul cu Roma a incetat, asa ca prapastia spirituala dintre ortodocsi si occidentali nu mai poate fi mascata de euforia de la Revolutia de acum doua decenii, actiune inscenata de regizori (Nicolaesu) si actori (Caramitru) profesionisti.
Pentru toata lumea este clar ca ortodocsii duplicitari nu au ce cauta in Europa Occidentala atat timp cat se orieteaza soborniceste si duhovniceste spre Moscova si Istambul. Nu este prima data ca Occidentul intinde o mana de ajutor romanilor ajunsi dependenti de dusmanii lor greco-slavi. Dar nu o data o data moldo-valahii vazandu-si sacii in caruta, intorc spatele Romei.
Democratia occidentala e straina la Moscova si pe malurile Dambovitei, asa ca nu-i de mirare ca singura institutie politica de luat in serios este cea a Presedintelui. Asta explica in mare parte lupta dintre Putin si oligarhii evrei, dintre Voda si boieri, dintre Traian Basescu si parlamentari. De presedinte depinde ce partid va stapanii turma.
De la Revolutia de Craciun 1989 Romania este condusa de partidul (neo) comunist al Moscovei – Pcr, FSN, PDSR, PSD – si a omului lor, un om providential Ion Iliescu.
Presedintii Emil Constantinescu si Basescu nu au inlocuit structurile lui de putere. Occidentalii sunt atat inpotriva despotilor ortodocsi, cat si a oligarhilor, boierilor corupti cu imunitate parlamentara, ei vor respectarea drepturilor omului, un echilibru al puterilor, ceea ce duplicitatea ortodoxa si mai ales cea moldo-valaha ofera fara probleme de constiinta, dar la Moscova si Bucuresti nu se mai poate mascata nici lupta pentru adevarata putere, a semnului lui Dumnezeu pentru pravoslavnici – Tar, Voda, Secretarul General, Presedintele – nici optinea fundamentala a tuturor ortodocsilor in general si a moldo-valahilor in special: Moscova sau Roma?
Diesen Post teilen
