Modernizarea fara occidentalizarea Romaniei

https://reporterglobal.ro/featured/romania-neputincioasa/

http://www.logossiagape.ro/…/viorel-roman-modernizare-si-o…/

http://armoniiculturale.ro/…/pr-dr-viorel-roman-teocratia-…/

http://www.logossiagape.ro/2018/09/05/viorel-roman-modernizare-si-occidentalizare/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Modernizare fara occidentalizare (2)

Aurel Romila, prof. dr. psihiatru, „sustine ca populatia Romaniei este constituita din psihopati si depresivi … Cine e de vină că am devenit atât de dezechilibraţi psihic? Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară. De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi) … Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut se­lecţia umană. … În ultimele decenii, numărul persoanelor afec­tate de tulburări psihice este în creştere peste tot în lume, iar România se află pe locul trei.“

Dorel Dumitru Chiriţescu, prof. la Universitatea din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007: „Vorbind despre modul în care percepem omul de caracter, Constantin Rădulescu-Motru arată: „Omul de caracter la români nu este acela care este consecvent cu sine însuşi, ci acel care n-a ieşit din cuvîntul grupului, adică acela care a urmat întotdeauna clopotul turmei.“ („Psihologia ciocoismului“, în Scrieri politice, Editura Nemira, Bucureşti, p. 36.) Aşa se face că am creat un cerc vicios, în care opinia şi individualismul sănătos, creator de iniţiativă, şi care poate sparge barierele sînt rapid şi grav pedepsite. Ne pîndim unii pe alţii în speranţa că „va face o greşeală“, după care urmează reclamaţia, ancheta, condamnarea şi, în sfîrşit, executarea celui „vinovat“. … Personajul principal al vieţii noastre este ciocoiul. Posesor de funcţie la stat şi amantă tînără („cea mai deşteaptă, cea mai frumoasă şi cea mai de caracter“), el este preocupat doar de fudulia sa. Întrebat dacă este bine în România, el va răspunde invariabil că nu. Constantin Rădulescu-Motru l-a descris cel mai bine: „Ciocoiul suferă din contactul cu mulţimea“, „nu are o ocupaţie anume rezervată pentru sine“, „este lipsit de dragoste pentru o ocupaţie, pentru un ideal“, „Mîndru cu cei mici, ciocoiul este linguşitor şi tîrîtor cu cei mari...“, „iubeşte puterea pentru putere, şi nu pentru gîndul de a face ceva cu puterea“, „a trecut timpul domniilor fanariote şi s-au dus ciocoii, dar ne-au rămas amintirile despre ei, dimpreună cu deprinderile lor: ne-a rămas ciocoismul“ (pp. 97-103). Cel mai greu de suportat lucru la un ciocoi postrevoluţionar nu este faptul că aparţine acestei înfăţişări, ci faptul că lui nu-i convine nimic. Pentru el, România este plină de proşti, scara blocului este populată cu primitivi, oraşul nu-i mai ajunge, judeţul nu-i mai ajunge, ţara nu-i mai ajunge. Nimic nu este bun în România. Prin ciocoi se cultivă cele mai intense sentimente antinaţionale şi el este cel care spune cu „durere“ că poporul român nu are nici un destin. Fie că este om de afaceri sau funcţionar de stat, abia dacă vei reuşi să-i smulgi o vorbă, sau Doamne-fereşte, un zîmbet. El este permanent preocupat, „are treabă“, „nu intră în cîrciumi“ şi nu-i suportă pe români. Ciocoiul îşi urăşte conaţionalii şi nu se simte bine în preajma lor. Se fereşte, de fapt, de vreo vorbă, de un gest care să-l deconspire în goliciunea lui de caracter, în micimea lui umană. Bineînţeles că ciocoiul va spune întotdeauna că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, pentru că el ştie. A fost „afară“ şi a văzut multe. „Nu-i vom ajunge niciodată pe ăia din urmă“, o spune cu satisfacţie. Ciocoiul nu-şi iubeşte ţara pentru că nu-şi iubeşte părinţii. El este certat cu toată lumea pentru că nimeni nu poate ajunge la „nivelul“ lui. Altfel, este un vierme comod, care îşi găseşte mereu un sprijin în cineva care are nevoie de el. Din punct de vedere social, familia păstrează încă un spirit de clan de tip asiatic, care duce direct la nepotism şi servilism. Efectul şi efortul de impunere de reguli, norme şi instituţii raţionale sînt resimţite de toată lumea ca fiind de ordin negativ şi de aceea toată lumea este împotriva sa. Sîntem de acord să „se dea legi“ şi toată lumea să le respecte, dar pînă la noi, cînd trebuie să le respectăm noi, orice lege, orice normă, orice instituţie ni se par arbitrare, lipsite de conţinut şi cerem cu voce tare desfiinţarea lor. Sîntem sfîşiaţi între două lumi, o minoritate conştientă de impunerea normei civilizatoare şi tribul, cu preotul şi şeful său de trib. Ne dorim libertatea, dar nu ne asumăm responsabilitatea. Cei mai mulţi dintre noi sînt prea „mici“ pentru a spera vreodată că pot fi cu adevărat liberi şi ar da oricînd libertatea pentru o avansare la locul de muncă sau pentru un serviciu sigur.“ 

Tomas Sedlacek, Economia binelui şi a răului, Editura Publica, Bucureşti, 2012, p. 281: „Întrebarea dacă omul este bun sau rău constituie o interogaţie fundamentală pentru ştiinţele sociale. De la această întrebare va porni reglementarea. Dacă omul este rău din fire, atunci se impune să fie împins cu forţa spre bine şi să i se limiteze libertatea. dacă este o lume sălbatică, a luptei pe viaţă şi pe moarte între oameni, aşa cum crede Hobbes, atunci avem nevoie de un stat puternic, de un Leviatan care să-i forţeze pe oameni în direcţia binelui. Dar dacă natura umană este bună, atunci intervine mai mult laissez-faire. Omul poate fi lăsat în voia lui, pentru că firea umană va avea tendinţa automată de a-l dirija spre bine. (…) Aceasta este una din întrebările-cheie pentru economie: se poate conta pe liberul-arbitru a mii de indivizi, sau societatea are nevoie de coordonare venită de sus? În care dintre domeniile de activitate umană piaţa spontană poate ajunge la rezultate optime? Cînd se întîmplă să tindă spontan spre bine şi cînd spre rău? Tocmai în această problemă a caracterului bun sau rău pe care-l are esenţa umană rezidă diferenţa dintre variatele curente de gîndire. Sîntem o societate de rău-făcători sau de bine-făcători? De netrebnici sau de semeni?“   http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/cultura-lipsei-de-caracter

http://armoniiculturale.ro/2018/08/30/pr-dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-29/

Modernizare fara occidentalizare (1),

este proiectul care i-a dus la pierzanie pe Nicolae si Elena Ceausescu, Saddam, Gadafi etc. Nimic nu e mai pagubos pentru natiunile care vor pe aceasta cale duplicitara sa depaseasca subdezvoltarea si sa intre in rand cu lumea larga. 

Dupa esecul Lagarului marxist-leninist, a dictaturii de dezvoltare ortodoxo-comunista, iata ca si dupa 1989 in tranzitia spre vest, libertate, proprietate, acquis comunitar, se continuie „Modernizarea fara occidentalizare“, dupa cum vedem mult mai clar la scriitorul Damian Spiridon decat in mass media antioccidentala politic corecta in dezorietarea maselor largi populare.

Fericitul papa Ioan Paul II a venit la Bucuresti 1999, a celebrat cu patriarhul BOR Teoctist o slujba istorica, memoriabila langa Palatul lui Nicolae si Elena Ceausescu, a deschis portile occidentului romanilor, care adera la UE, NATO, dar odata cu sacii in caruta, ei intorc din nou spatele vestului. 

Dialogul cu Roma in vederea refacerii unitatii de credinta, conditio sine qua non a occidentalizarii a incetat, asa ca cinci milioane de romani s-au refugiat in tarile acquis-ului comunitar, care numai de jure e obligatoriu si in tara. Papa Francisc nu mai vine in Romania in anul Centenarului. 

Scriitorul Damian Spiridon, facebook 08.08.2018 : „Trăim un timp al certitudinilor de fier. Profeți la tot pasul, în mici grupuscule, mișunând indistinct în vortexul colcăitoar al face-boock-ului. Ideile sunt puține, au vigoarea aceea indusă de steroizii de creștere, adică ceva profund fals și grotesc-amenințător. În speță, vorbim despre o schemă de "fabricare" a ideilor, pe osatura unei scheme binare, reproduse inflaționar : Răul este identificat în Celălalt (comunistul, criptocomunistul, securistul, pesedistul, ortodoxistul, sorosistul, globalistul, sexo-marxistul, ateul militant, etc.

Sunt invariabile utilizate ca atare de sistemele manipulative, care sunt interesate fie de o disciplină socială care să favorizeze consumul, dinamica pieței "libere", fie de o destructurare care să "pună pe drumul cel bun" statele nealiniate sau prost aliniate în siajul economiei globale. Este vorba de o luptă acerbă pentru resurse, bani, influență, hegemonie ("maidanul" din Ucraina, sau "revoluțiile" din țările arabe, stau mărturie. Mai nou, nebunia din Venezuela).

Antagonizarea extremă a societății românești s-a produs (și a ajuns astăzi la un foarte riscant apogeu) într-un moment de cvasiabsență a intelectualității critice, de anomie și corupție endemică a clasei politice, datorate unei așa zise tranziții, un adevărat rai pentru improvizatori dubioși, politicieni de mucava, (mari încasatori de comisioane), votanți pentru legi cu dedicație. Orice om cu scaun la cap știe că aici nu au funcționat doctrinele politice, ci interese transpartinice, care au alcătuit complicități de nedescâlcit.

Asistăm astăzi la un adevărat război civil in nuce, în care partea autointitulată civilizată și alfabetizată, bastion al educației și al bunului gust, își declamă cu o viforoasă aroganță îndreptățirea de a pune lucrurile la punct.

Excelența intelectuală a acestei "mișcari" își revendică meritul unui anticomunism militant (apărut post factum și bazat pe un stil recriminatoriu, care nu are nimic în comun cu cercetarea profesionistă. Nemaizicând de biografiile cosmetizate sau vârâte sub preș pur și simplu, de către foarte mulți aprigi combatanți, pe principiul că după război mulți viteji se-arată).

Printr-un marketing foarte ingenios, și-au construit un veritabil prestigiu, comercializat ca atare prin edițile de lux ale propriilor cărți, emisiuni de televiziune, conferințe în spații foarte generoase, etc. Pe scurt, un activism de lux, extrem de percutant pentru o populație urbană dornică de "modele" morale și intelectuale .

Mișcarea "# Rezist" (cu acel nefericit și inadecvat slogan PSD-ciuma roșie), această nouă poveste cu „Muie-Psd", au ca actant ideatic exact această grupare a "elitei luminate". Au apărut deja două texte halucinante care vor să demonstreze că negrul e alb și că dracul nu-i chiar așa de negru (ba e înger de-a dreptul) dacă activează pe partea bună și nobilă a baricadei. Poate istoricii viitorului vor da de originea enigmatică, de nu tenebroasă a acestei rele credințe cu adevărat uimitoare.

Și de partea cealaltă a "baricadei", se-aud voci exacerbate, "trolate" (fixate pe câteva stereotipuri agresive), prizoniere ale unei partituri ideologice furibund-reductive. Dar parcă nu în acest siaj al nebuniei intratabile, ca în zona "elitei ". Se vorbește de revoluție, de "ocuparea prin forță a guvernului", de acțiuni punitive, împușcături... Te ia cu capu. Nemaivorbind de liderii din piață, numai ascultându-i un minut ți se face părul măciucă.

Problema este că acest melanj între o clasă politică slabă integralmente și această elită nevropată și arondată ostentativ unei drepte mitologizate, este de o toxicitate extremă. Ce se întâmplă acum, sunt indiciile fără echivoc ale unei anomii foarte aproape de a declanșa un drum fără întoarcere.

Ce-am înțeles eu (aștept să fiu luminat).“

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

Modernizare si occidentalizare

D-nii Liviu Dragnea, seful Partidului de guvernamant din 1946, PMR, PCR, FSN, PSDR, PSD, Parlamentului, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatul Poporului etc. si presedintele Klaus Werner Iohannis personifica incompatibilitatea „Statelor paralele ilegitime“, in acelasi timp si  http://www.logossiagape.ro/2018/02/13/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele/

inadvertenta dintre feudalism si capitalism, traditionalism si rationalism, modernizare, economia de subzistenta si de piata, devalmasie, colectivism si individualism, teocratie si statul de drept, orient si occident, ortodoxie si catolicism. Carpatii despart civilizatiile crestine, Imperiul Sf. Petru, Roma si Imperiul Sf. Andrei, „treia Roma“, Moscova, inconciliabile de un mileniu, de la Marea Schisma.

http://www.asiiromani.com/statul-catolic-cu-popor-ortodox-e-romania/

https://valcea-turism.ro/statul-catolic-cu-popor-ortodox-e-romania/

Feudalismul 

e un sistem socio-economic al economiei de subzistență unde piramida Puterii este identica cu cea a Bisericii nationale in simfonie cu statul. Puterea discreţionară, feudala si azi la ortodocsi, unde proprietatea privata e moft, e tema filmului „Leviathan“ de Andrei Swjaginzew. Pentru BBC si semnatarul acestor randuri, e unul din cele mai bune filme ale secolului. Monstrul din Vechiul Testament apare în „Ciocoii vechi și noi“ de Nicolae Filimon, în „Ticăloşii“ de Șerban Marinescu, „Undeva la Palilula“ de Silviu Purcărete, în „De ce e România un stat feudal, până unde ajunge șpaga de la vamă?“ de Lucian Davidescu, in „România Feudală vs România Europeană“ de Iulian Fota, la Mircea Druc, in revista Lumea, 2018/5. 

http://armoniiculturale.ro/2018/08/30/pr-dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-29/

Romania feudal

Din 2012 s-a renunţat la construcţiei unei Românii occidentale, constata Iulian Fota, consilier prezidential, … „şi ne-am apucat de construcţia unei Românii Feudale. Am câştigat alegerile parlamentare, ţară este a mea, sunt ministru eu sunt vătaful, sunt numit manager de spital, spitalul este al meu, sunt preşedinte de partid, este al meu, rector, tot a mea este universitatea.“ Dragnea, la a carei viata s-a atentat recent, vrea sa revina la normalitatea feudalismului ortodoxo-comunist, la principiu de bază propriu organizării și activității partidelor socialiste și muncitorești, care susțin conducerea centralizată cu participarea colectivității. Recentralizarea deciziilor si resurselor a PSD-ului intra in conflict cu presedintele tarii, cu adeptii capitalismului, individualismului, advarsarii reinstaurarii iobagii ortodoxo-comunist din vremea dictaturii lui Nicolae si Elena Ceausescu, care se bucura insa in Vechiul Regat de adeziunea maselor largi populare dependente de buget. 

Romania la o răscruce istorică

Pentru a intalege acest conflict intre „Statele paralel ilegitime“, fiecare din perspectiva celuilalt, iata si un punct de vedere anonim: „Ceea ce a încercat să realizeze comunismul românesc a fost o feudalizare modernizată a țării. Dincolo de toată povestea comunismului științific a lui Marx, comunismul real se instaurează nu prin abolirea proprietății private , ci prin confiscarea ei de un grup ce acționează după regulile bandei de gangsteri. Violența împoriva elitelor politice și economice, omerta presei, închiderea granițelor, supravegherea cetățenilor și dispunera totală de veniturile țării, fac din comunismul real o parazitare ce se pretinde legitimă, orientată „științific” spre un viitor prosper care se tot amână. Orice țară căzută pradă comunismului devine un lagăr de concentrare la nivel național. Ajunsă proprietatea de facto a unei familii România funcționa prin relații de vasalitate dirijate de Partidul Comunist, feudal-ortodoxo-comunist. Feudalismul presupune niște relații sociale sintagmatice, de familie, și în care loialitatea și servilismul față de șef prevalează relațiilor profesioniste. Se creează astfel o stratificare fermă a națiunii, cea între o clasă comunist-feudală privilegiată și restul populatiei ce devine o populație de șerbi. Găsim în această descriere și explicația blocajului economic în care intră o asemenea țară în care criteriile de selecție a persoanelor de conducere sunt orientate spre loialitate în dauna profesionalismului și creativității, știut fiind că profesioniștii sunt oameni liberi, greu de înregimentat. Ortodoxo-comunismul real se bazează pe neisprăviți, mimetiști profesionali, oameni ale căror carențe îi fac disponibili pentru supravegherea păturii oprimate și exploatate. Această neisprăvire profesională, dar și sufletească explică și nevoia de lux și de mărire ca răsplată a valorii, a lipsei de valoare, de fapt. Ceea ce se întâmplă astăzi în România e un conflict major între clasa feudală postrevoluționara, devenită feudal-mafiotică, și o conștiință liberă ce s-a născut între timp. Nu e întâmplător faptul că diaspora românească e atât de conștientă de situația gravă în care se află țara. Rahitica victorie în alegeri a forțelor feudale, victorie bazată pe absenteismul unor oameni scârbiți de politică, a reprezentat șansa unei capturări a țării printr-o privatizare a justiției și, după cum se vede, a forțelor de ordine ce ar urma să devină gărzi pretoriene ale stăpânilor feudali. Ceea ce a câștigat diaspora în Occident este codul libertății, si materiale. Indiferent că îngrijesc bătrâni sau lucrează ca doctori sau superspecialiști in firme de prestigiu, acești oameni știu că sunt liberi să-și vândă munca și o fac cum cred că e mai bine pentru ei, în state ce funcționează realmente pe principii democratice. Feudalitatea românească actuală s-a văzut teribil amenințată de faptul că instituțiile au început să funcționeze dincolo de controlul lor. Nu e întâmplător faptul că guvernarea actuală se întemeiază pe relații de județ care sunt adevărate relații de familie în care loialitatea primează – vezi actulalul prim-ministru etc. Se urmărește restaurarea unei societăți etajate sub camuflajul unei democrații formale. Marea lor problemă e cum să înșele organismele europene și o fac după metoda hoțului care strigă ”Hoțul!”. Justificările lor bazate pe o rețea de dezinformări funcționează la un anumit segment al populației ce nu s-a putut elibera de conștiința de șerb, dar pentru cei care au înțeles și au trăit libertatea ele nu mai au nicio putere. O altă problemă pentru ei este alegerea unui președinte de orientare occidentală si aici e vorba atât de Traian Băsescu dar și de Klaus Iohannis ce au fost și sunt cât se poate de conștienți de existența acestor forțe malefice în societatea românească. Discreditarea președinților prin cele mai abjecte minciuni, suspendarea fără temei fac parte din arsenalul toxic pe care îl folosesc în lupta lor disperată de înstăpânire totală asupra țării. Asemeni unui șarpe constrictor ce-și sufocă prada se urmărește sufocarea Justiției pe baza unui scenariu realizat cu ajutorul, mărinimos plătit desigur, al unor consilieri ai răului. Asistăm de fapt la o lovitură de stat discretă, camuflată în haina unui vot democratic. Se încearcă capturarea instituțiilor statului de drept, aducerea lor la ordine și e vorba de ordinea strâmbă a unor interese de infractori. Ultima lar ispravă în care sute de jandarmi au fost făcuți să-și calce jurământul făcut poporului de o conducere aservită grupului infracțional ce a dizolvat cu totul PSD-ul ca partid politic a devoalat situația reală în care se află România. Suntem la o răscruce istorică…“ 

Modernizare si occidentalizare

De doua secole exista o vasta expertiza a blocajului ratiunii, modernizarii, a „Formelor fara fond“. La capitolul occidentalizare, refacerea unitatii de credinta cu Roma, fara de care totul e in van, gasim la fel un vast arsenal de paleative sortite ab ovo esecului. Au inceput evreii dupa ce turcii, grecii pierd zahareaua. Cuza, pasoptistii, masonii, ca si regii germani continua orientarea spre vest, dar Romania Mare in loc sa devina o mare dioceza a Romei, cum se via la Alba Iulia, se cantoneza intr-un mimetism de „modernizare fara occidentalizare“, sortit esecului, dezmembrarii numai dupa doua decenii. Stalin accepta modernizarea la Dunarea de Jos, dar lichideaza Biserica Unita cu Roma, garantia occidentalizarii. Nicolae si Elena Ceausescu continua dictatura de dezvoltare stalinista, prigoana impotriva Bisericii Unite si totul se prabuseste ca un castel de nisip in 1989. Vazand incapacitatea ortodocsior moldo-valahi de „modernizare si ocidentalizare“ „prin ei insisi“ a „Gradinii Maicii Domnului“, Fericitul papa Ioan Paul II vine la Bucuresti in 1999 si le descried partile Europei. Romania este din anul 2007 membra a UE/NATO, care si-au luat astfel si responsabilitatea, cu o armata si o administratie la fata locului, a modernizarii si occidentalizarii tarii, fireste asta presupune un efort constant a mai multor generatii, de romani si occidentali.