Teocratia ortodoxa moldo-valaha 56

Nr. 51 a fost dedicat unei analize socio-politice anonime de pe internet, care am aflat acuma ca este "Socialismul prezentului“ din Justitiarul, revista de investigatii, trenduri economice, Bucuresti, 22 iulie 2018, de Dan Diaconul, care la comemorarea Revolutiei de Craciun, posteza pe Facebook un text literar remarcabil, o schita a unei stari de spirit, Zeitgeist, de la sfarsitul Razboiului Rece, Cortinei de Fier, dictaturii de dezvoltare ortodoxo-comunista a lui Nicolae si Elena Ceausescu si debutul democratiei a la Westminster si noua Cortina de Argint la Portile Orientului: 

"Cu o seară înainte, Fane mă chemase să-mi dea nişte blugi. Mi-a zis că-n ultima vreme nu prea mai avea marfă, dar că, în sfârşit, venise cineva cu un transport. Şi-avea şi adidaşi.

Până să mergem la el, mi-a spus că trebuie să vorbească ceva cu băieţii, aşa că, de pe Kogălniceanu, am intrat în holul hotelului.

- Aşteaptă-mă aici, mi-a spus Fane, îţi aduce Mimi un Pepsi.

În celălalt colţ al sălii se strânseseră mai mulţi la o masă întunecoasă. Dracu ştie ce discutau, dar spiritele păreau încordate.

- Dă-o dracu, moşule, a izbucnit vocal un individ, noi n-avem marfă şi tu ne scoţi la miting?

În momentul ăla, din dreapta s-a ridicat o namilă pe care până atunci o ascultaseră toţi şi i-a fript revoltatului o palmă după ceafă. Avea palma cât cazmaua, iar bietul brotac, lovit, a căzut din nou pe scaun, trăznit de violenţa impactului. În urma zgomotului produs s-a mai auzit tare doar vocea de cavou a namilei:

- În moţii mă-tii, ori taci, asculţi şi execuţi, ori ieşi cu picioarele înainte de-aici!

Iar apoi, ca şi cum totul s-ar fi reîntors la normal, şi-au continuat şuşotelile pentru încă vreo jumătate de oră în care m-am plictisit teribil.

Când Fane a venit să mă ia, m-a surprins faţa lui extrem de preocupată.

- Hai s-o ştergem rapid, mi-a spus!

Şi-am plecat pe străzile întunecoase fără să ne spunem nimic. După vreo trei minute, din spate, ne-a ajuns unul dintre indivizii care stătuse la masă. N-am să-l uit niciodată: îmbrăcat din cap până-n picioare în blugi, osos, cu o privire dubioasă, dar pătrunzătoare şi cu o voce tabagică.

- Stai uşor, Fane! a spus semi şoptit.

Iar apoi, când a ajuns în dreptul nostru, arătând cu degetul spre mine, fără pic de tact l-a întrebat:

- Cine-i ăsta?

- Stai liniştit, e un nepot!

- Ia-o înainte, puştiule. Hai, trei metri cel puţin, că am ceva să-i spun lu' Fane.

Am început să merg plictisit înainte, dar n-am înţeles noima întrucât omul nu putea vorbi în şoaptă. L-am auzit prima dată pe Fane:

- Să mor dacă mai înţeleg ceva. Avea dreptate Gigi, de două săptămâni nu mai mişcăm nimic. Murim dracu' de foame!

- Tu nu înţelegi? Îl belesc p-ăl bătrân. Tu nu vezi ce se-ntâmplă la unguri, la cehi, la nemţi?

- Şi de ce să-mi pun eu pielea la bătaie? Chiar crezi că-l dai jos ciupindu-le p-alea de cur? Zău, bă, parc-am fi la grădiniţă.

- Ascultă-mă Fane atent că am nevoie de tine. Chestia e aşa: KGB-ul a luat-o-n mână la Iaşi. S-au făcut de căcat. Au intrat alţii în joc, mult mai tari. A trimis Gorbaciov elita elitelor, nimeni nu ştia de ăştia! Ăştia sunt mai răi decât tancurile. O să-l facă p-ăl bătrân ferfeniţă. Băieţii noştri nu ştiu asta. Doar eu, Bebe şi Costi. Şi-acuma tu. Atât. După ce se termină acolo ne întâlnim la Inter că o să fie nebunie. Facem o baricadă la Universitate.

- Bă, eşti nebun? Păi un' te crezi, bă, la revoluţie? Tu vrei să ne ia Miliţia ca pe fraieri? Să ajungi să te bată sectoristu'?

- Bă, ştii ce om sunt, da? Ascultă şi taci! Ne vedem acolo. Nu facem nimic de capu' nostru. Doar nu crezi că eu oi fi vreun fraier! O să fie ceva îmbulzeală, ne facem treaba. Nu e deranj, dispărem. Treaba noastră e să le protejăm ălora omu' pe care-l trimit.

- Cine-i ăla?

- Nu ştiu mai multe, cică unu' îmbrăcat în roşu. Vedem acolo.

- Frate, în ce căcat ne băgăm! Vezi că merg pe mâna ta, dar să mor dacă înţeleg ceva. Ce ne iese nouă din toată chestia asta?

- Nu te-ai săturat să fii fraier? După ce pleacă ăla toată ţara o să fie a noastră! Nu-ţi dai seama câtă marfă o să băgăm, o să lucrăm la nivel mare.

Se opriseră şi eu de asemenea, de la vreo doi metri îi priveam interzis. În momentul acela, privirea lui s-a fixat pe mine. Apoi, întorcându-se spre Fane:

- Bă, ăsta m-a auzit! E sigur?

- Te-a auzit tot cartierul, bă! Lasă-l p-ăsta mic. Garantat nu spune nimic, e nepotu' meu!

Nu l-a crezut şi s-a întors spre mine. Nu cred c-o să uit vreodată privirea aia care m-a îngheţat. Şi vocea tabagică, egală, dar tăioasă, de parc-ar fi venit din fundul iadului:

- Puştiule, dacă aud c-ai măcănit ceva, să mor că-ţi scot coaiele cu briceagu şi ţi le-agăţ de clanţă! Şi-apoi îţi scot ochii! Ţine-ţi gura că e de rău. Suntem cinci oameni mari şi laţi care ştim ce-am vorbit acum. Dacă măcăne vreunu' toată lumea moare! S-a înţeles?

Am dat speriat din cap şi-aproape c-am început să tremur. El s-a întors şi-a luat-o pe altă stradă.

- Hai repede, că e de rău, mi-a spus Fane.

Acasă la el mi-a dat să-mi aleg blugi, adidaşi şi bonus un pulover şi-o geacă. Marfă proaspătă. Apoi am mutat toată marfa din casa în beci. M-am crucit ce-a putut scoate din şifoniere, de sub paturi, din colţuri dosite. „Videouri”, munţi de casete, ţoale, încălţăminte. În beci le-a pus într-o încăpere pe care-a închis-o cu mai multe lacăte. Apoi ne-am rupt spatele cu un dulap vechi pe care l-am aşezat în linie cu rafturile ca să mascăm uşa. După care m-a luat în casă, m-a băgat în baie, unde a dus un radio. I-a dat drumu' şi a pornit apa la chiuvetă şi cadă. Apoi mi-a spus şoptit:

- Tot ce-ai auzit în seara asta ori uiţi, ori ţii în tine. Dracu' ştie ce-o să se întâmple, dar vezi că e nasol rău. Nu spui nimic, nici lu' tac-tu, nici mă-tii. Eşti destul de mare să înţelegi că e bulită rău. Dacă iese nasol şi nu mai dau niciun semn de viaţă, vii şi iei de-aici tot ce poţi şi vinzi. Vezi că la nucul din curte, sub crucea aia, sapi şi e o cutie cu aur şi bani. Marfa de-aici poţi s-o păstrezi tu. Banii şi aurul i-l dai mamii că n-o să aibă altceva din ce să trăiască. Şi-acu, valea acasă!

S-au terminat toate aşa cum trebuiau să se termine. Fane a scăpat. Au murit şi ceva oameni, dar cam atât. La vreo doi ani, Fane a dispărut din peisaj. Unii spuneau că s-a însurat, alţii c-a murit. Maică-sa, acolo la ţară, o ducea destul de bine. Avea bani şi-n fiecare vară dispărea câteva săptămâni. Vecinelor le spunea că merge la casa ei din Moldova, dar am luat asta ca pe un semn clar că Fane trăieşte.

Cu ososul m-am întâlnit faţă-n faţă târziu, în Cişmigiu. Era slab, bolnav şi-avea un tremur. M-am apropiat de el şi i-am reamintit scena. I-am spus că eu eram puştiul ăla. M-a întrebat de Fane şi mi-a spus că nu crede că e mort. Că toţi ai lor au plecat precum potârnichile şi bine-au făcut, că acum sunt liniştiţi şi nu-i ştie nimeni. Doar el a rămas ca fraieru' şi ăştia l-au omorât.

- Care ăştia, nene? l-am întrebat curios.

- Mai bine nu ştii. Poate m-oi face bine şi mai vorbim. Altfel, le iau pe toate în mormânt."

http://www.asiiromani.com/teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-19/