Românii sunt urmasii Rome

România este singura tara in a carei nume se regaseste „Roma“. Ei isi declara astfel atit punctul de plecare cit si aspiratia nationala. Mostenitori ai lumii romane balcanice, românii in sfera de interese a marilor puteri - Imperiul Bizantin / Otoman, Rusia si Austria (Ungaria) / Germania - cauta de un mileniu refacerea unitatii cu Europa romana. Acesta este numai o contradictia a românilor, care dupa ocupatia slava nu mai au o legatura directa cu Roma. O alta bariera in drumul spre refacerea legaturilor lor cu apusul este, dupa 1989, ortodoxia si incapacitatea unui dialog cu centrul spiritual, Roma. In acest context: Cum s-a ajuns la ruptura dintre românii si Roma, care au fost incercariile de refacere a unitatii, a legaturii cu "Europa" si ce se intreprinde in acest sens in zilele noastre?

* * *

Integrarea presupune un proces de unire a doua entitati separate, distincte, care urmaresc sa-si depaseasca starea existenta printr-o tranzitie spre ceva nou, comun. In cazul nostru civilizatia ortodoxa si lumea euroatlantica a crestinilor occidentali despartite de o mie de anii, sunt in tranzitie, vor sa se uneasca, sa se integreze si pe aceasta noua baza sa-si largeasca orizonturile. Crestinismul sa respire cu cei doi plamîni. Problema este veche, fiecare generatie contribuind la perpetuarea ei in forme noi. De fapt ea este dilema fundamentala a Europei. Dialogul dintre Bisericile Ortodoxe si Roma este inca plapind si formal, de accea este de presupus ca tranzitia de la vechiile structuri comunisto-ortodoxe, la un sistem compatibil cu cel occidental se va face lent. O revenire temporara pe vechiile fagasuri, desigur intr-o nou forma, nu mai poate fi exclusa, iar esecul integrarii pravoslavnicilor in structurile occidentale va antrena foarte probabil si reintregarea românilor mai degraba in comunitatea statelor independente pravoslavnice, cum este deja cazul Moldovei, decit in in spatiu euro-atlantic al crestinilor occidentali.

Intrucît integrarea in „Lagarul“ condus de Moscova este inca vie in memoria colectiva româneasca, sa urmarim evolutia raporturilor cu occidentali, fara a pierde din vedere ca românii sunt integrati in continuare in comunitatea crestinilor orientali cu centrul duhovnicesc, simbolic la Constantinopolul si real la Moscova. Asa ca o revenire a lor la Roma fara, sau chiar inpotriva intereselor rusilor si grecilor este calciiul lui Achiles a intregii chestiunii. Vor fi integrati toti ortodocsii deodata?

I. Romanaii, barbarii si Constantinopolul

Imperiul Roman a integart in mai multe secole spatiul dunarean in „Europa“ latina, Imparatul Train extinzind civilizata romana si la nord de Dunare, pina in Transilvania si la Nistru. Navalirea barbarilor a rupt apoi legatura populatiei romanizate cu Roma, punctul de plecare a civilizatiei lor, iar dupa navalirea slavilor izolarea a fost totala. Dupa alianta slavilor cu grecii din Constantinopol, populatia romanizata a fost decimata, marginalizata in zonele de munte si pe insule. Astfel pe linga crearea unei stavile spre vest si presiunea slavizarii, a fost sparta unitatea etnica a românilor, in cea de nord cu centrul in Transilvania si cea de la sud de Dunare.

Crestinizarea slavilor de sud si a bulgarilor slavizati de catre greco-bizantini a avut de asemenea, din punct de vedere al temei noastre, al tranzitiei si integrarii românilor in lumea occidentala, o influenta nefasta. Crestinizatii inca sub influenta latina, românilor ajunsi sub dominatia militara slava si spiritula greaca li s-a impus, la cumpana mileniiilor, o ierarhie religioasa anti-latina de la Constantinopol. Dupa decimare, fragmentare si izolarea de vest a urmat astfel dependenta spirituala totala greco-slava. In afara de aceasta, la schisma din 1054 românii s-au trezit peste noapte in tabara antioccidentala. Primul conflict major generat de aceasta sciziune si ancorarea spirituala in lumea greco-slavona, dusmana Romei a fost confruntarea românilor cu magharii catolicizati, care dureaza pina in zilele noastre.

II. Integrarea occidentala prin Maghiari romano-catolici

Maghiarii au intrat in legatura cu greci-bizantini in perioada lor migratoare iar dupa descalecarea din Panonia (886) s-au folosit cu iscusinta atit de conflictul dintre grecii si latini, cit si de neintelegerile dintre germani. Incursiunile lor occidentale de jaf erau in misiune bizantina, conducatorii lor militari Horka Bocsu etc. botezindu-se in acest scop la Constantinopol, pina au fost invinsi la Augsburg (955) de catre viitorul Imparatul al „Sfintul imperiu roman de natiune germana“ Otto I. Dupa spinzurarea lui Bocsu pe cimpul de lupta, maghiarii pierd increderea in harul bizantin si trec in corpore sub regele Stefan cel Sfint la romano-catolicism, la Roma.

Spargerea bloc slav de la Baltica la Adriatica de catre maghiari a fost favorabila românilor, presiune de slavizare slabind. In schimb decizia maghiarilor de a se integra in latinitate si de a suprima tot ceea ce este „schismatic“, greco-ortodox, i-a luat pe români prin surprindere, ei ne acceptind nici pina astazi, ca nu mai fac parte din civilizatia romana, sau ca maghiarii sunt mai „latini“ decit ei, si ca ungurii au venit in misiune apostolica sa-i integreze, sa-i readuca cu forta la Roma lor.

Elita româneasca din Transilvania se „integreaza“ intr-adevar, adica trece singura la romano-catolicism, taranii opun insa o rezistenta acestei prime „tranzitii“ spre occident. Cei care nu puteau sau nu vroiau sa fie integrati adica deznationalizati au fost degradati la nivelul de tolerati fara drepturi, sau au plecat peste munti unde si-au intemeiat noi Tarii. Astfel a aparut sub presiunea apostolica romano-catolica Muntenia si Moldova, afinitatiile moldo-valachilor pentru „tranzitia si integratea“ in "Europa" fiind perturbate de presiunea Ungariei si Poloniei pina in zilele nostre.

Faptul ca maghiarii foloseau cu iscusinta mantia romano-catolicismului in interesul lor etnico-national a fost un handicap serios pentru români. Chiar si ridicarea familiei de români a Asanestilor pe tronul imperiului româno-bulgar si realizarea unei unirii efemere cu Roma, dupa ce latinii supusera Constantinopolul 1204, a fost inpiedicata pe cit a fost posibil de regele maghiar. Occidentalii urmareau atunci o „tranzitie si integrare“ radicala a lumii greco-slavone rasaritene prin preluarea intocmai a normelor latine. Roma accepta atunci ortodocsi numai pentru "perioada de tranzitie". Conciliul de la Lateran 1215 prevedea numai o ierarhie, cea latina. Dar invaziea mongola 1241 i-a obligat pe latini sa caute noi forme de integrare, mai generoase. Asa a fost cazul cnejilor de Halici si Vladimir care dupa Conciiliu de la Lion 1270 s-au unit cu Roma, adica s-au integrat ca ortodocsi in frontul comun occidental inpotriva vesnicei primejdiei de la rasarit, din Asia.

Politica de toleranta fata de ortodocsii a Romei, dupa invazia mongola i-a obligat pe maghiari sa conlucreze si cu românii. Iar de partea cealalata a Carpatilor sub protectie mongola, Tarile Române ortodoxe se pot fortifica in fata presiuni maghiarilor si polonejilor. Spiritul de cruciata a reaparut insa din nou mai ales cu asediul Constantinopolului de catre turcii. Conciliul de la Florenta 1439, care a pus pe picior de egalitate lume crestina nu a putu inpiedica nici caderea Bizantului si nici patrunderea musulmanilor in Europa. In aceasta perioada românii ortodocsi depun eforturi singuri sau in alianta cu occidentali de a face fata turco-musulmanilor.

Conflictul dintre papa si principii germanii, care prin reforma puneau la indoiala capul bisericii universale la anul 1517, s-a resimtit in timpul cruciadei, care s-a transformat in rascoala lui Doja. Maghiari, inspirati de germani, nu mai urmau calea romano-catolica, ci a reformei. Rezultatul a fost dezastrul de la Mohaci 1526, cind maghiari pe cale de a deveni protestanti s-au putut salva numai in Transilvania. Coroana maghiara trece la Habsburgi, iar cele trei Tari Românesti ajunse sub suzeranitatea Sultanului supravietuiesc la cel mai jos nivel, in afara influentelor occidentului, sub privirile neincrezatoare a reformatiilor maghiari, a greco-provoslavnicilor si a turco-musulmanilor.

III. Izolarea otomana si Unirea lui Mihai viteazul

„Marele turc“ Suleiman Magnificul (1520-1566) a inteles la fel de bine ca si maghiarii mai inainte de el sa se foloseasca de disensiunile occidentale - dintre romano-catolici si protestanti, dintre germani si francezi etc. - si astfel a ajuns plecind de la Constantinopol in inima Europei, la Viena, capitala Imperiului. Tranzitia si integrarea românilor in occident in aceasta perioada, care a durat pina la esecul definitiv al turcilor in fata Vienei in 1683, era mai greu de realizat pentru ca barajul spiritual greco-slavon era dublat, asigurat si militar de sultan.

Dar tocmai cind se parea ca românii nu au nici o sansa de a strapunge nici Cortina de Fier greco-slavo-musulmana si nici prejudecatiile maghiarilor protestanti, se ridica Mihai Viteazul si realizeaza cu sprijinul Sfintei Ligi unirea Transilvaniei, Moldovei cu Valahia (1600). Papa il indema sa treaca la romano-catolicism pentru a integra noul stat in "Europa" dar Mihai inclina mai mult spre greci si rusi, asa ca Viena l-au eliminat fizic. Aceasta unire, este importanta pentru ca ilustreaza doua aspecte, care revin in istoria românilor. Ridicarea, unirea lor se face cu sprijinul occidentalilor, apoi neonorarea avansului de incredere apusean, adica refuzul „integrarii in Europa“ duce la recaderea românilor in vechia lor stare de tolerati. Mihai nu a realizat ca trebuiea sa se decida: Roma sau Constantinopolul?

In perioada otomana, singuri români care ar fi putul avea o sansa de emancipare si integrare in lumea spirituala occidentala erau ardelenii si banatenii, dar maghiarii au mentinut embargoul inpotriva „schismaticilor“ ortodocsi, chiar si dupa parasirea catolicismului. Moldo-valahii inconjurati si supraveghiati militar de musulmanii si duhovnicesc de pravoslavnici priveau spre indepartata Franta. Unirea din 1600, ca si reintregirea neamului in 1918, ca si emanciparea sociala din timpul dictaturii de dezoltare (1938-1989) s-au facut cu sprijin occidental. Neintegrarea românilor in civilizatia occidentala, decit de forma sau nu de rare ori chiar duplicitara, a dus la esecul acestor momente de virf din istoria românilor si la recaderea lor periodica in lumea orientala, in izolarea si mizeria stramoseasca.

IV. Integrarea austriaca si esecul unirii cu Roma

La asediul Vienei 1683 românii au fost in tabara musulmanilor, chiar daca cu sufletul erau de partea crestinilor asediati, dupa cum se poate vedea si astazi. Marturie sta crucea de stejar sculptat ridicate intr-o padure linga Viena de ostenii lui Serban Cantacuzino. Inlaturarea dominatiei musulmane si venirea imperialior erau asteptate de toti ortodocsii din Balcani. Se spera la inlaturarea intunericului produs de izolarea si dominatia semilunei. Românii din Transilvania si Banat urmareau mai ales o depasire, cu ajutorul Habsburgilor, a statutului degradant de „toleratii“.

Elanul eliberator a Ligii Crestine conduse de Papa si Imparat nu reuseste insa sa treaca Carpatii, dar imediat se creaza la Viena si Roma cadrul ridicarii românilor din Transilvania la un nou statut, egal in drepturi cu celelalte "natii", religii. Unirea ortodocsilor ardeleni cu Roma (1698) prin pastrarea tuturor obiceiurilor stramosesti a fost un inceput al reintegrarii românilor in civilizatia occidentala fara a mai trece prin furciile caudine maghiare. Baza unirii românilor cu Roma era Conciliul de la Florenza (1439), care stabilise egalitatea crestinilor orientalii cu cei occidentalii, atit timp cit se recunoaste principiul petrin: papa cap al bisericii universale.

A urmat un secol de cautari. Maghiarii, germanii si secuii nu puteau vedea cu ochi buni emanciparea românilor pe o cale in afara controlului lor. Insa greco-catolicii românii ajunsi la studii la Roma se reintorc cu constiinta unei apartenente latine duble, ca descendenti ai romanilor si ca apartinatori ai bisericii universale. Episcopul Inocetiu Micu Klein s-a luptat din rasputeri pentru emanciparea nationala, dar fortele dominante din Transilvania erau mai puternice decit dreptul românilor si proclamatiile cancelariei de la Viena. Asa ca episcopul românilor moare in exil la Roma, iar taranii lui Horea, Closca si Crisan sunt obligati sa-i vada trasi pe roata. Redescoperirea traditiilor latine de catre „Scoala Ardeleana“ iradiaza insa pina in Moldova si Muntenia unde se confrunta deja direct cu influenta greco-fanariota la curtea domnitorilor, cea ruso-pravoslavnica si cea franceza in mediile boieresti.

Toate cererile românilor pentru egalitate si integrarea lor demna in Imperiu, in "Europa" adresate Vienei sunt trecute cu vederea de Dieta maghiara a Transilvaniei pina cind dupa Revolutia si Marea Adunare de la Blaj (1848), românii isi impun oarecum drepturile. A urmat crearea unei mitopolii greco-catolice, unite la Blaj si a uneia ortodoxe la Sibiu. Emancipare românesca sub austrieci esuiaza insa definitiv in 1867, cind prin dualism Transilvania este integrata in Ungaria Habsburgilor. Maghiarii reiuau imediat politica de maghiarizare, dar sunt obligati sa se retraga in Panonia dupa Primul razboi mondial. Astfel a esuat si lunga „tranzitie“ spre occident a românilor prin austrieci si apoi prin austro-maghiari.

Esecul românilor din Transilvania a avut loc apropape simultan cu unirea moldo-valahilor cu ajutorul Frantei si a marilor puteri oocidentale in 1859 inpotriva imperiilor limitrofe, turc, rusesc si habsburgic. Incercarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a a largii cadrul uniunii statale printr-o unire cu Roma, esuiaza insa. Elita prooccidentala de la Bucuresti hotarind ca legaturile sa ramina numai la nivel cultural cu Franta si la un nou nivel dinastic prin aducerea pe tron a lui Karol de Hohenzollern-Sigmaringen in 1866. Astfel competitia pentru refacerea lagaturilor cu Occidentul la românii a fost pierduta de curentul „latinist“, unionist transilvanean, care spera in Viena si Roma si a fost cistigata de curentul laic franco-occidental moldo-valach, care s-a orintat spre Paris si Berlin. Si din nou la Paris in 1920 li s-a oferit moldo-valahilor, românilor sansa de a depasi toate barierele dintr-o data.

V. Romania mare

Crearea unui stat unitar, urmare a prabusirii tuturor imperiilor de la granite 1918 si a eforturilor miscarii nationale presupunea alianta cu apusul. Ea a fost realizata si a functionat in razboiul mondial. In timp de pace s-a continuat insa numai la un nivel politic si cultural „frantuzesc“, cunoscut deja din timpul dominatiei greco-musul­mane, mult sub asteptariile momentului istoric. O integrare autentica, ca cea din Transilvania, a unitilor nu a avut succesul scontat, ea raminind apanajul unei elite, care nu a cuprins si Vechiul Regat. Totusi pravoslavnicii nelinistiti de legaturile prea strinse cu apusul si chiar a unei posibile uniri religioase, a unei integrari reale in "Europa", a unui Concordat generos a ridicarat rangului mitropolitului de la Bucuresti in cel de Patriarh. Apoi unirea cu Roma, concordatul au fost taraganate.

Astfel a fost inca del la inceput pecetluita soarta regatului Româna Mare, care prin Nicolae Titulescu la Geneva celebra integrarea româneasca in civilizatia vestica la nivel diplomatic si cultural intr-o franceza fara cusur, iar in tara se perpetuau cutume ortodoxo-orientale antioccidentale. Asa ca integrarea primului stat independent unitar al românilor in "Europa" s-a realizat numai superficial, numai la nivelul degrandant si fara perspective de colonie, iar disensiunile din cancelariile marilor puteri au dus repede la dezmembrarea edificiului subred al României Mari.

Politica de supravietuire ca stat a reusit oarecum sub generalul Ion Antonescu, iar cind rusii sovieticii ajung din nou in Basarabia, elita politica a României Mari incearca chiar de a reveni din nou la sfirsitul razboiului sub patronaj occidental, dar esuiaza pentru ca la Teheran (1943) Anglia si USA au renuntat deja la influenta in România postbelica in proprtie de 90% in favoarea lui Stalin, care reface vechia Cortina de Fier, de la Baltica la Adriatica, impotriva tuturor influentelor apusene.

Vi. Dictatura de dezvoltare si Occidentul

Recaderea României in sfera de influenta a pravoslavnicilor laici, comunisti a dus la distrugerea legaturilor cu "Europa", chiar asa de superficiale cit erau in perioada interbelica. Biserica unita a fost imediat lichidata si slujitorii ei ca si reprezentantii fostei elite prooccidente intemnitatii, exterminati. Astfel a avut loc, dupa scurta perioada de tranzitie interbelica, o reintegrare totalitara in civilizatia comunisto-ortodoxa ruseasca. Dar dupa retragerea Armatei Rosii (1958) si reinceperea unei politici nationale, dictatura de dezvoltare continuata de Ceausescu a permis oarecum refacerea lagaturii cu apusul. Punctul de plecare a fost refuzul de a participa alaturi de rusi la invazia in Cehoslovacia in 1968. Occidentul a privit de aceea cu simpatie efortul de emancipare al românilor fata de „marele frate de la rasarit“ si l-a ajutat pe Ceausescu sa iese in "Europa" fara supraveghiere sovietica.

Situatia românilor din era comunisto-otodoxa se aseamana cu cea din perioada izolarii greco-musulmane. Si atunci occidentalii aveau simpati pentru românii subjugati mai ales ca luptau cu speranta indreptata spre apus. Pe de alta parte efortul de emancipare sociala si nationala, modernizarea fara precedent a structurilor social-economice a societatii printr-o consecventa dictatura de dezvoltare creau conditiile materiale reale a unei integrari in economia mondiala. De aceea la depasirea izolarii comunisto-ortodoxe impuse de Moscova, românii se asteptu la o apropiere româno-occidentala, autentica atit la nivel material cit si cel spiritual.

VII. schimbarea la fata 1989

Cooperararea ruso-occidentala inceputa in 1986 inplica si renuntarea URSS-ului atit la dictatura comunisto-ortodoxa cit si la „Lagar“ si Cortina de Fier. Fara trupe sovietice la Bucuresti, care ar fi garantat si aici o tranzitie „de catifea“, ca in celelalte tari esteuropene subjugate, in 1989 au fost inpuscati peste 1000 de oameni, oferta Moscovei de a intervenii cu "trupe eliberatoare" fiind respinsa de seful statului major. Elena si Nicolae Ceausescu si mentalitatea de fortareata „traca“ inpotriva tuturor au fost eliminate si noul conducator, Presedintele Ion Iliescu a redeschis larg granitele influentelor greco-pravoslavnice, occidentale si asiatice.

România, din 1991 Republica constitutionala, aspira acum in mod oficial spre „Europa“, dar in mod practic curentul pravoslavnic domina din ce in ce mai mult. Diktatele lui Stalin si Hiltler au fost declarate si la Moscova „nule si neavenite“, dar armata a 14-a rusa este in continuare in Moldova, iar reintregirea României cu Basarabia, Bucovina si Tinutul Herta chiar si numai din punct de vedere religios ramine o chestiune nerezolvata. Nivelul de trai auster din anii 80 a scazut la români la jumatate. Somajul, datoriile externe, inflatia etc. cresc in timp ce majoritatea supravietuieste sub nivelul existentei minime. In aceasta situatie increderea in sistemul apusean al economiei de piata si al democratie se deterioreaza. Baza materiala a integrarii euroatlantice devine din ce in ce mai labila, iar inceperea dialogului in vederea unei apropierei sprituale se amina la calendele grecesti.

In cadrul dezbaterilor privind integrarea sau tranzitia societatii românesti spre structurile politice (Consiliul European), economice (Uniunea Europeana), financiare (Banca Mondiala) militare (NATO) etc. ale crestinilor occidentali s-au cristalizat deja doua moduri diferite de abordare. Occidentalii argumenteaza ca democratia si economia de piata merg mina in mina, ele fiind emanatia si garantia drepturilor omului. Pentru a fi „integrat“ trebuie indeplinite aceste deziderate plus performante economice. Crestinii orientalii inclusiv românii depun mari eforturi legislative pentru „introducerea“ legilor si a institutiilor occidentale cu convingerea ca „forma“ va genara „continutul“ sau cel putin ajutoarul, creditul etc. occidental, dar se ocoleste inca cu grija fondul religios al problemei: Moscova sau Roma? Pe cînd împreuna?

Criticii tranzitiei, a reformei, al integrarii in general amintesc de esecul „formei fara fond“ din trecut, mai ales din perioada interbelica. Neincrederea este evidenta si pe deplin justificata, daca privim puzderia de state subdezvoltate, care au de zeci de ani cele mai occidentale constitutii, parlamente, elite instruite in apus etc. si totusi venitul cetatenilor cu drept de vot universal, cu libertatea presei etc. nu depaseste citiva $ pe zi, ca in România si Moldova. La acest nivel de trai privatizarea mizeriei, coruptia, inflatia, datoria externa, poluarea mediului, scaderea duratei medi de viata, bolile sociale, degradarea invatamintului si sanatatii sunt inevitabile, dupa Banca Mondiala, iar o integrare euro-atlantica la acest nivel este imposibila, sau se va face cu atitea derogari, ca va deveni din nou o "forma fara fond". Totusi acest cerc vicios a fost spart de vizita la Bucuresti a Papei Ioan Paul II, care a deschis din nou poarta Romei, a "Europei" pentru toti românii. Depinde acum numai de ei daca vor renunta la „lanturile grele ale ortodoxiei constantinopolitane si moscovite“ si revin sufleteste la punctul de plecare al limbii si culturi lor, Roma.

Concluzii:

1. Romanizarea Balcanilor si a Daciei de catre imparatul Traian a fost prima mare tranzitie si integrare in „Europa“ latina. Apologia adusa lui Decebal, tracilor, dacilor, grecilor si slavilor sunt pina in zilele noastre forme de antioccidentalism.

2. Slavii adusi de bizantini au decimat populatia romanizata din Balcani, inpingind-o in munti, pe coasta dalmata, insule si au rupt astfel atit legatura dintre români intre ei, cit si cea a acestora cu Roma. Teza ca slavii au venit si i-au decimat pasnic pe români si ca ei s-au supus grecilor de buna voie este discutabila.

3. La cumpana mileniilor, dupa diluarea elementului roman, se extinde ierarhia greco-pravoslavnica si la nord de Dunare. Astfel grecii din Constantinopol ridica, in sufletul românilor, o a doua stavila in calea aspiratiilor lor spre Roma. Legatura cu apusul este taxata si azi incompatibila cu ortodoxia greco-slava.

4. Maghiarii sparg marele bloc slav de la Marea Baltica pina la Adriatica, se aseaza in Panonia si ii elibereaza oarecum pe români de primejdia exterminarii si slavizarii complete, dar incep ei prigoana inpotriva românilor „schismatici“ ortodocsi cu spijinul ierarhiei romano-catolice si al cruciatilor germani.

5. Expansiunea romano-catolica maghiara „integreaza“ Transilvania, Banatul in Imperiu, dar elita româneasca se deznationalizeaza. Sub aceasta presiune exterminatoare, dar si cu protectie tatara i-au fiinta Tara Româneasca si Moldova, care sunt inca de la fondare pe picior de lupta cu Ungaria si Polonia.

6. Dupa grecii, slavi si maghiari invazia turco-musulmanilor îi izoleaza pe români din nou pentru mai multe secole atit fizic cit si spiritual de civilizatia latina. Românii opun insa rezistenta si reusesc sub Mihai Viteazul sa se uneasca oarecum simbolic intr-un stat unitar cu ajutorul occidentalilor.

7. Mihai Viteazul, care a realizat unirea românilor de la nord de Dunare cu sprijinul Papei si a Imparatului roman, nu a avut inspiratia sau taria sa se rupa de lumea greco-slavona si sa integreze principatele Transilvania, Moldova, Tara Român­ea­sca in "Europa", in civilizatia occidentala, asa ca a fost lichidat de imperiali.

8. Dupa ce i-a invins pe turci la Viena, Liga Crestina a creat in Transilvania conditiile integrarii românilor ortodocsi in Biserica universala. Papa si Imparatul garantau acum egalitatea românilor uniti cu Roma, cu occidentalii. Maghiarii, sîrbii, rusii, grecii si musulmanii lupta desigur impotriva emanciparii românilor.

9. In ciuda unirii cu Roma, reformati maghiari, sasi si secui nu au renuntat la ideia cruciatiilor in a-i trata pe ortodocsi, pe români ca "tolerati", astfel ca drepturile lor ramin mai mult pe hirtie. Episcopul Inocentiu Micu-Klein lupta ca si taranii lui Horia, Closca si Crisan dar pierd, nu fara a lasa un drum de urmat.

10. Unitii redescopera la Roma originea limbii si civilizatiei lor latine, revin in Ardeal si scoala lor "latinista“ ajunge si la Bucuresti, Iasi si se confrunta aici direct cu doctrinele antioccidentale grecesti, pravoslavnice si cele laice franceze.

11. Adunarea de la Blaj din 1848, emanatie a „scolii latiniste“ si condusa de fii ei pune bazele programului de emancipare nationala a tuturor românilor, dar la scurt timp Viena accepta dualismul austro-ungar si Transilvania / Banatul sunt supuse unei maghiarizarii fortate condusa direct de la Budapesta (1867-1918).

12. Paralel cu „scoala ardeleana“ inspirata de Roma, de esenta religioasa, iluminismul francez laic cucereste elita moldo-valacha la Revolutia din 1848. Lupta dintre "uniti" si laicismul francez, care nu au nimic comun, dar sunt totusi prooccidentale se termina la Bucuresti cu victoria proiectului cultural laic francez.

13. Dupa infringerea Rusiei in Razboiul Crimeii si unirea Tarii Românesti cu Moldova, Alexandrul Ioan Cuza aspira spre unirea cu Roma. Curentul unionist esuiaza, iesind acum invingator pe linga proiectul cultural francez, dinastia germana de Hohenzollern-Sigmaringen, ramura romano-catolica. Un paleativ.

14. Conlucrarea românilor cu occidentalii in Primul razboi mondial duce la reintregirea neamului la Pacea de la Paris, dar din nou importanta unirii cu Roma este subminata de pravoslavnici, care creaza la Bucuresti o Patriarhie. Românii din Banat sunt supusi Belgradului iar cei de pe Tisa, Budapestei. Deznationalizarii.

15. Amalgamul format din „lanturile grele ale ortodoxiei constantinopolitane si moscovite“, proiectul laic cultural francez si dinastia germana au dus in 1940 la dezmembrarea României Mari. In vremea razboiului, Anglia, USA ofera lui Stalin 90% din influenta la Bucuresti, astfel ca atit proiectul cultural franco-anglo-american cit si dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen cad in desuietudine.

16. Dupa razboiul mondial, exterminarea unitilor si a elitei prooccidentala a mers mina in mina cu o dictatura de dezvoltare, care in mod paradoxal a apropiat civilizatia materiala a românilor de cea a apusenilorlor, mai mult decit cea precedenta. Occidentali il sprijineau pe Nicolae Ceausescu si sperau ca fara obedienta ortodoxo-comunista, el s-ar indrepta spre ei pentru a-si moderniza tara.

17. Tratativele ruso-occidentale de dupa 1986 au dus la desfiintarea „Lagarului“ moscovit. Ceausescu este lichidat si Ion Iliescu deschide larg portile curentului pravoslavnic si proiectului cultural apusean. Lipsa de dialog a Presedintelui si a Patriarhului românilor cu Roma, face ca legaturile materiale cu occidentalii sa se micsoreze vizibil, iar cele spirituale sa fie inlocuite din nou cu mici paleative.

18. Dupa toate probabilitatiile nici tranzitia actuala nu va duce la „integrarea in Europa“ a românilor. Insasi degradarea socio-economica de dupa `89 nu permite o colaborare cu UE. Iar proiectul cultural franco-anglo-american activ la Bucuresti nu poate inlocuii nici dezastrul material si nici refacerea legaturii spirituale cu Roma. El ramine ceea ce a fost, o incercare fara perspectiva, cultivat mai ales de un mediul ortodox orientat unilateral spre Constantinopol si Moscova.

19. Românii sunt azi atit din punct de vedere politico-militar cit si duhovnicesc supusi pravoslavnicilor. In aceasta situatie limita Papa Ioan Paul II le-a intins o mâna frateasca cu ocazia vizitei la Bucuresti si i-a repus pe harta "Europei". Iar dupa ca românii au adus din Carpati si au ridicat la Vatican un superb brad de Craciun 2001 putem afirma ca s-au facut deja pasi incurajatori in directia buna.

20. Dupa un mileniu de izolare fizica si spirituala, pentru români, mai mult decit pentru alte neamuri Toate drumurile duc la Roma. Si daca dupa aceasta trecere in revista a optiunii românesti privim pasii facuti recent, conchidem optimist Si cel mai lung drum incepe cu un prim pas.