Viitorul Misiunii Române Unite din Germania şi România in UE

Viitorul Misiunii Române Unite din Germania şi aderarea României la Uniunea Europeană

Jubileul Misiunii Române, München 28-29 aprilie 2007
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic (r)

Ortodoxia şi Occidentul sunt încă incompatibile şi totuşi integrarea României în UE este din 2007 o realitate. De o mie de ani se pune problema refacerii unităţii creştine şi apoi a
codului canonic romano-catolic şi apoi are loc armonizarea normelor şi valorilor ortodoxo-occidentale, dialogul cu Roma. Bineînţeles că pentru refacerea unităţii creştine şi politice europene toate încercările sunt binevenite şi trebuie sprijinite, nu fără a lua însa în considerare şi vasta experienţă din ultimul mileniu. Cum s-a ajuns la decimarea şi izolarea românilor de Roma, cum au încercat înaintaşii să depăşească barierele de comunicare şi de cooperare cu apusul? De ce au eşuat mereu demersurile refacerii unităţii româno-occidentale? Care sunt şansele azi?

I.
Prezentul - Sf. Augustinus, Confessiones XI 13,17 - este momentul în care trecutul se intersectează cu viitorul. Când ne referim la prezent, el e deja trecut, aşa că nu-i de mirare că-s dubii chiar cu privire la capacitatea omului de a percepe realitatea. Evident că atunci când trecutul şi viitorul sunt percepute simultan de conştiinţa umană avem de a face cu acum şi azi, şi bineînţeles că prezentul are diferite accente. Sunt vremuri în care primează în mod clar trecutul, în altele prezentul sau numai viitorul. Marile culturi spre sfârşit lor au în mod firesc nostalgia trecutului lor glorios. În Imperiul Roman târziu, când se părea că tot ce era uman s-a exersat şi exprimat, comunităţile creştine nu mai priveau spre trecut, nu-i interesa nici măcar prezentul, ci îşi puneau toată speranţa în revenirea Mântuitorului Iisus, în împărăţia Cerurilor, în viitor.

Prezentul – Papa Benedictus XVI, Introducere în Creştinism - este marcat de schimbări similare ca în trecut, dar a căror dinamică depăşeşte chiar invazia barbarilor. Suntem cu toţii fascinaţi de dezvoltarea tehnico-ştiinţifică dramatică din vremea Războiului Rece şi a globalizării.

1968 Revolta studenţilor inspirată de Marx plănuia raiul pe pământ, iar Teologia eliberării, răspândită mai ales în America de sud, părea că va schimba însăşi imaginea Bisericii romano-catolice, în sensul dorit desigur de ortodoxo-comunişti.

În anul 1989 Lagărul comunist s-a autodizolvat paşnic pentru că marxist-leniniştii decuplaseră pe Dumnezeu de societate, munca de remunerarea ei, sexualitatea de procreare. Dar în mod surprinzător terminarea Războiului Rece şi aşa zisa tranziţie n-au declanşat entuziasmul eliberator aşteptat, pentru că refacerea unităţii creştine – est-vest -se lasă încă aşteptată. Oameni de astăzi în apus sau răsărit cred în progres, dezvoltare, secularizare nu în tradiţie, ei speră, nu cred, ei vor un Imperiu al oamenilor raţionali, liberi, progresişti, nu Împărăţia Cerurilor.

Viitorul va fi al Împărăţiei oamenilor - egali, fraţi şi liberi -, cum voia Revoluţia Franceză sau al Bisericii, care e garanţia demnităţii, libertăţii omului şi care îl pregăteşte pentru Împărăţia Cerurilor? Care-i viitorul românilor în Europa, a Bisericii Române Unite cu Roma, a Misiunii Române Unite din Germania?

II.
Creştinismul Europei se subînţelege, el nici nu a fost menţionat în Constituţia UE, în care s-a integrat România scăpata de izolarea ortodoxo-comunistă, dar el este în răsărit în simfonie cu statul. Ortodocşii susţin stilul cezaro-papal al Împăratului ca monarh absolut şi viceregent al lui Dumnezeu. Catolicii îl văd pe Papă ca vicarul lui Iisus şi pe Împărat în Biserică. La greci Sfântul Duh purcede de la Tatăl, la latini de la Tatăl şi Fiul.

O reprezentare grafică a ortodoxiei este cercul, în centrul căruia Împăratul şi vicarul lui Dumnezeu sunt una, pe când în apus este elipsa cu două focare, Papa şi Împăratul. Prima generează Despoţia orientală, a doua Societatea civilă de neînţeles la ortodocşi.

Entuziasmul pentru Societatea civilă mimată, economia de piaţă şi democraţie e la moldo-valahi de sorginte mistică, orientală, îi lipseşte realismul pragmatismul occidental. După demontarea Cortinei de Fier au venit milioane de „căpşuari” românii la muncă în occident. Cum văd ortodocşii integrare europeană?

„Am primit cu multă speranţă intrarea României în UE. Am socotit că dacă pe vremea Mântuitorului exista un Imperiu atunci şi Europa / UE este organizată acum într-un Imperiu. Iar Mântuitorul nu s-a impus Imperiului, ba din contra el s-a supus legilor lui. Acum trăim tot o revenire la Imperiu dar sub o altă formă de asociere a statelor în UE. Dorinţa pe care vrem noi, ca Biserica, să o exprimam cu privire la UE este următoarea: dacă această Uniune va fi doar economică şi politică, ea nu va rezista; dacă nu va avea suflet nu va avea nici viaţă. Căci, iată, Imperiul comunist s-a destrămat tocmai datorită faptului că nu a avut suflet. Aşa că şi UE credem că va rezista doar dacă va avea suflet creştin.” (PS dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, www.rom2.de, 8 martie 2007)

III.
Unire vor toţi şi sunt chiar obligaţi în refacerea unităţii creştine, a Imperiului Roman, dar UE este continuatoarea tradiţiilor Imperiului de Apus, a Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cadrul juridic e dreptul roman, acquisul comunitar, 80.000 p. încă netraduse, de neînţeles la români, mai ales în est.

Românii aparţin din anul 395 Imperiului Roman de Răsărit, Sultanului turc, Ţarului rus. Drama lor începe după ce grecii preiau puterea la Constantinopol şi împreună cu slavii îi consideră de atunci indezirabili. Românii reamintesc de autenticul Imperiu Roman, nu de cel de imitaţie, greco-slav.
Azi, la sud de Dunăre mai sunt 10% români, la nord, au supravieţuit, dar li s-a impus o ierarhie străină, greco-pravoslavnică şi sunt astfel în tabăra antioccidentală. Ei aspiră însă la statutul de urmaşi ai Romei. Originea, limba e latină, dar sistemul de valori s-a adaptat duhovniciei şi soborniciei greco-slave. Aderarea la UE va sparge cercul vicios? Ce vor face moldo-valahi în UE?

Ortodocşii şi occidentalii încearcă neîncetat depăşirea Schismei din anul 1054. Cruciaţii refac Unitatea creştină după cucerirea Bizanţului 1204, dar la scurt timp eşuiază. Conciliul de la Florenţa 1439 reface Unirea, dar Constantinopolul cade 1453 sub turci.

Ardelenii fac Unirea 1700, dar greco-slavii o lichidează în 1948. Apoi pe ruinele războaielor religioase, a două războaie mondiale se reface Imperiul Roman pe consensul acquisului UE. Europa este o categorie cultural-religioasă şi apoi una geografică. În acest sens să ne reamintim de câteva momente cruciale din istoria românilor, a Bisericii şi Misiunii Române.

IV.
Sa urmărim relaţiile românilor cu occidentul, cu civilizaţia lor latină, să vedem punctele de vedere încă divergente, tabuizate, generate de perspectiva încă inconciliabilă dintre Roma şi “a doua, treia Romă”, Moscova, Constantinopol.
Romanizarea Balcanilor, ocuparea Daciei de către Împăratul Traian a fost prima integrare în Europa. Apologia dacilor, grecilor şi slavilor sunt forme disimulate ale antioccidentalismului, pentru că din sec. 8 slavii ajunşi obedienţi bizantinilor decimează romanitatea balcanică. Românii se refugiază în munţi, pe coasta dalmată, insule, la nord de Dunăre şi astfel se frânge atât legătura dintre români între ei, cât şi mai ales a acestora cu Roma lor. Teza ca grecii sunt prietenii latinilor, ca slavii i-au exterminat paşnic pe români, sau că aceştia s-au închinat de bună voie ierarhiei lor este punctul de vedere greco-slav, nu al românilor.

După diluarea elementului roman, greco-pravoslavnicii se extind şi la nord de Dunăre şi ridică în sufletul românilor ortodocşi, o stavilă sufletească în calea aspiraţiilor lor spre Roma. Orientarea românească spre occident este taxată şi azi incompatibilă cu ortodoxia greco-slavă. Maghiarii din Panonia sparg însă marele blocul slav de la Baltică la Adriatică şi îi eliberează astfel pe români de primejdia slavizării totale şi încep ei prigoana împotriva schismaticilor ortodocşi valahi.

Români nu acceptă nici până azi, că nu mai fac parte din civilizaţia Romei, ca maghiarii sunt mai latini decât ei sau că ungurii au venit în misiune apostolică romano-catolică să-i recivilizeze, să-i readucă cu forţa la Roma.

De la unirea sub Mihai Viteazul 1600, la Unirea din 1700, la unirea lui Cuza 1859, la reîntregirea neamului din 1920, la vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti 1999 şi integrarea în UE 2007, de fiecare dată Roma dă romanităţii orientale o mână de ajutor, după care moldo-valahii întorc spatele şi se folosesc de curente culturale occidentale laice, francmasone etc. şi totul se năruie ca în legenda meşterului Manole şi ei rămân în continuare toleraţi la periferia Europei.

V.
Expansiunea romano-catolica spre răsărit integrează Transilvania în Sfântul Imperiul Roman. Sub această presiune i-au fiinţa la sud Ţara Românească şi Moldova, cu mitropolii ortodoxe, pe picior de luptă cu romano-catolicii unguri şi polonezi. Apoi turcii şi grecii îi izolează complet pe români de occident. Dar cu sprijinul Papei şi al Împăratului Roman, Mihai Viteazul uneşte Principatele, dar n-are tăria să le şi pună pe harta Europei romano-catolice. Viziunea ierarhiei greco-ortodoxa învinge. Mihai e ucis, dar unirea sa rămâne un ideal luminos.

Celebrarea Unirii la 1 dec. – Ziua Naţionala - la Alba Iulia la statuia lui Mihai Viteazul incubă glorificarea refuzului de reorientare a Principatelor dunărene unite spre Roma. Confuzia între eşecul unirii valahilor lui Mihai 1600 şi cea reală din anul 1918, a ardelenilor  greco-catolici uniţi cu Roma, bate la ochi.

VI.
Liga Creştină, după învingerea turcilor la Viena 1683, crează în Transilvania condiţiile unirii valahilor cu Roma. Egalitatea cu latinii a uniţilor cu Roma nu a fost însă acceptată de maghiari, ei rămân astfel toleraţi. Sârbii, ruşii, grecii, turcii subminau şi ei unirea cu Roma. Dar greco-catolicii vin legal la studii în occident, descoperă latinitatea lor la Roma şi ideile lor ajung şi la Bucureşti, Iaşi unde se confruntă cu ideile greco-slave şi cele culturale laice iluministe franceze.

După Adunarea de la Blaj din 1848, emanaţie a Şcolii Ardelene, emanciparea devine reală, dar la scurt timp Viena acceptă dualismul austro-ungar şi românii sunt supuşi din nou maghiarizării, mai ales că ierarhi ai Bisericii Unite au trecut pe nesimţite pe linia sau chiar în tabăra maghiară.  În lupta de ideii dintre uniţi şi curentul cultural iluminist francez, care provin din surse diferite, dar sunt ambele prooccidentale, moldo-valahii refuza Unirea cu Roma, optează pentru cel laic.

"Constituirea acestui stat român – scrie I.C. Brătianu lui Napoleon III - ar fi cea mai mare frumoasă cucerire, ce Franţa a făcut-o vreodată afară din teritoriul sau. Armata statului român ar fi armata Franţei în Orient, porturile sale de la Marea Neagră şi de pe Dunăre ar fi antrepozitele comerţului francez, şi din cauza abundenţei lemnelor noastre de construcţie, aceste porturi ar fi tot odată şantierele marinei franceze; produsele brute ale acestor avute ţări ar alimenta cu avantagiu fabricile Franţei, care ar găsi în schimb un mare debit în aceste ţări. În fine, Franţa ar avea toate avantajele unei colonii, fără a avea cheltuielile ce aceasta ocazionează." O strategie de apărare sau de trădare naţională, o încercare de a abate atenţia de la fondul problemei, revenirea la Roma?

VII.
România devine intr-adevăr o colonie franco-germană până când în disperare de cauză a optat de la Carol II la Nicolae Ceauşescu la dictatura de dezvoltare. Totuşi, dacă până 1944 moldo-valahii se orientau cel puţin cultural spre vest, sub ortodoxo-comunişti s-a impus un antioccidalismul brutal. Au fost scoşi din viaţa publică Titu Maiorescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihai Manoilescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Ştefan Zeletin, Vintilă Horea, Gheorghe Brătianu, Constantin Noica etc. 8.000 de publicaţii interzise, 2.000 Bisericile unite cu Romei trecute cu baioneta la religia Moscovei, zeci de mii de preoţii, intelectuali prooccidentali supuşi unui program de exterminare.

A urmat închiderea graniţelor şi îndobitocirea cu larg caracter de masa: "Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupare de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab... la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă." (KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov". Buc. 1994)

VIII.
După 1989, desfiinţarea Lagărului ortodoxo-comunist, Preşedintele Ion Iliescu – omul Moscovei - favorizează masiv curentele culturale laice prooccidentale şi pravoslavnice cunoscute şi amână reorientarea spre Roma. Asta dăunează atât legăturilor materiale cât şi cele spirituale cu Europa, pentru că proiectul cultural laic nu poate reface dezastrul socio-economic sau înlocui legăturile spirituale cu Roma.

Prin reabilitarea curentului francmason laic şi mobilizarea ex-regelui Mihai I pentru a ajuta integrarea în Europa se revine de facto la vechiul statut subaltern. Va redeveni Romania o colonie occidentala si Republiva Moldova o colonie moscovită? Va facilita sau submina aderare la UE Unirea cu Roma?

Papa Ioan Paul II vine la Bucureşti sub Preşedintele Emil Constantinescu 1999. După un mileniu de izolare fizică şi spirituală, pentru toţi români, poate mai mult decât pentru alte neamuri, toate drumurile duc acum la Roma. Dar şi în noile condiţiile create de Sfântul Scaun, politică moldo-valahă, care a dus deja la prăbuşirea României Mari, domină. Reorientarea de la Moscova spre Roma, ca şi retrocedarea Bisericilor e subminată. Duplicitatea şi diversiunea laică prooccidentală moldo-valahă de astăzi este însă un alibi mai transparent decât în perioada interbelică, când:

 "O ţară adusă la sapă de lemn - Mihai Ralea în anul 1928 -, batjocorită şi umilită. Un stat unde minorităţile protestează mereu, fiindcă li se calcă drepturile... o ţară care şi-a pierdut busola morală şi dreptatea şi care se zbate în expediente de aventură de la o zi la alta, între protestarea internă şi dispreţul străinătăţii. Căci nu este o ocazie în care ţara noastră să nu primească reproşul, ori umilinţa străinătăţii."

Deosebirea dintre 1928 şi 2007 e integrarea şi speranţa în UE.

IX.
Antioccidentalismul românesc, oscilând între greco-pravoslavnici şi proiectul cultural laic occidental, se adaptează din mers. Dacă grecii au păcălit UE, nimic nu-i împiedică şi pe moldo-valahi să facă la fel. Şi astfel se justifică amânarea refacerea unităţii în diversitate cu Roma a moldo-valahilor. Se trece cu vederea că Grecia trebuia apărată de comunişti ruşi şi turco-musulmani. Aceste condiţii ale Războiului Rece au dispărut şi nu au fost şi nici nu sunt valabile pentru toţi.

După această confuzie şi în chestiunea maghiară, incompatibilitatea dintre ortodocşii şi unguri a revenit la ordinea zilei. Conflictul din Ardeal este religios, nu rasial, maghiarii consideră însă religia şi etnia lor vesteuropeană, superioară ortodocşilor. Românii se apără. Aşa se amalgamează antioccidentalismul moldo-valah tradiţional cu antimaghiarismul şi mai nou, în era modernă şi cu antisemitismul. Evreii sunt prin tradiţie în tabăra maghiară, a occidentului.

De aceia nu-i de mirare că integrarea României în Europa prin Ungaria şi-a găsit aderenţi şi la Budapesta, care şi-a luat obligaţia de a sprijini Bucureştiul. UDMR luptă pentru emanciparea românilor, dar vrea autonomie. Toleraţi de o mie de ani, moldo-valahi sunt complexaţi şi vizibil incapabili să se reprezinte singuri in vest? Biserica Unită e periferizată. Ortodocşi caută alţi intermediari credibili în dialogul lot cu Europa? Rezultatul demersurilor e previzibil, penibil.

Moldo-valahi cu sau fără intermediari unguri, evrei, de bună sau mai puţin bună credinţă, recunosc implicit că sunt incompatibili cu occidentalii. Aşa ca eşecul integrării românilor în UE de facto este la fel de probabil ca antimaghiarismul, antisemitismul sau antioccidentalismul, care apar de la sine şi vor fi alimentate şi de tabăra greco-pravoslavnica, evreiască interesată în a-i controla pe valahi.

X.
Altă formă de a ocoli fondul problemei este teoria conspiraţiei. Evreii conduc finanţele lumii şi chiar destinele ei. Aşa că dacă şi occidentul e la mâna ocultei, francmasoneriei iudaice, ce sens mai are o reorientare spirituală, dialogul cu Roma? Nu-i mai eficientă ploconirea în faţa evreilor, stăpâni lumii, pe care o conduc din culise? Aici antisemitismul şi antioccidentalismul merg deja mână în mână, după cum s-a văzut recent. Wiesel şi Tismăneanu, evreii din SUA, au condamnat la rugămintea Preşedintilor Iliescu şi Traian Băsescu antisemitismul şi ortodoxo-comunismul.

Uniţii, episcopul Iuliu Hossu, romano-catolicul Raoul Şorban au salvat de la moarte evrei prigoniţi de maghiari şi nemţi. Suferinţele exilului, a Misiunii Române, de ce sunt trecute cu vederea? Kominterniştii evrei, tatăl lui Tismineţki, erau agenţii Moscovei, nu victime. Nu era oare mai legitimă Biserica Unită, Misiunea Română în exil să condamne şi să ierte pe cel rău?

În eludarea unirii religioase şi NATO e un alibi, ca şi când adaptarea unor regulamente militare este similară cu armonizarea valorilor divergente dintre ortodoxie şi occidentali. Se trece cu vederea ca românii au luptat alături de cruciaţi contra păgânilor din Asia. Cooperarea şi coordonarea militară nu poate înlocui însă nici pe departe lipsa de coeziune spirituală. Aşa că sub Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Ion Antonescu, Ion Iliescu şi Băsescu, ostaşii români sunt alături de cei occidentali / NATO, dar în afara civilizaţiei lor.

Conduşi de ruşi, maghiari, evreii, turci, greci, armeni, ţigani şi nepregătiţi să iese în lum e prin ei însuşi, de aceia duplicitari, la moldo-valahi, antimaghiarismul şi antisemitismul au menirea a abată atenţia de la presiunea, dominaţia reală a occidentului şi de la necesitatea reorientării spirituale. Obedienţa românilor în faţa maghiarilor, evreilor etc. creează confuzi.

Intermediari îi încurcă în fond şi pe occidentali şi pe ortodocşi. După această duplicitate paralizantă în politica externă şi marile privatizări exclusiv în favoarea investitorilor strategici străini au dus la prabuşirea nivelului de trai. Românii, cei mai săraci din UE, au o pondere sub nivelul neamurilor de origine latină.

Cu o cultură de anonimat, ei ies în lume, adică în occident, numai individul cu muzica (George Enescu), ştiinţa (Mircea Eliade), filozofia (Emil Cioran), arta plastică (Constantin Brâncuşi), literatura (Eugen Ionescu), tehnica (Henri Coanda), sport (Nadia Comanici). Aderarea la UE va emancipa întreaga românitate?

Un ajutor apusean, la care speră românii de la Revoluţia făcută cu actori şi regizori profesionişti, este în afara unui consens al normelor şi valorilor, al dialogului cu Roma, un nonsens sau chiar contraproductiv. Pentru că, dacă s-ar acorda azi un sprijin substanţial, real, ca ţărilor catolice din fostul Lagăr, la moldo-valahi s-ar perpetua duplicitatea, credinţa în curentul cultural laic şi ar justifica minciunile: vestul poate fi dus de nas franţuzeşte; păcălit greceşte; lumea-i condusă de evrei; intermediarii vor scoate castanele din foc.

XI.
În ciuda tuturora, integrarea românilor în civilizaţia creştinilor occidentali este inevitabilă. Biserica Unită are în acest efort un rol de avangardă, iar Misiunea din München a fost şi va fi o placă turnantă a eforturilor de ai scoate pe moldo-valahi din groapa balcanică. Misiunea e un simbol al sprijinului necondiţionat pe care-l oferă Roma românilor mai ales în vremuri de restrişte. În cea mai neagră perioadă din istoria recentă a românilor, Misiunea e un focar de cultură, un far călăuzitor pentru exil şi o speranţa şi pentru cei înrobiţi în ţară.

Pr. Zăpârţan, Pr. Florin Lupuleasa, Mons. dr.dr. Octavian Bârlea erau prezenţi în toate acţiunile de sprijinirea a exilului, a mişcărilor culturale, ale scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă. Mons. Bârlea pune bazele Societăţii Academice Române, Academiei Româno-Americane, vorbeşte la Radio Vatican şi publică lucrări fundamentale despre istoria românilor şi mai ales prin periodicul Perspective.

Misiunea Română este expresia emancipări românilor prin Unirea lor cu Roma. Prima Unire din 1698 înlătură statutul toleraţilor valahi din Transilvania. În a Doua Unire de după 1700 maghiarii obţin de la Viena ca drumul valahilor spre Europa să treacă pe la ei. De atunci românii ori merg pe calea Primei Uniri, ca Inocenţiu Micu Klein, Samuil Micu Klain, Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Octavian Bârlea - ultimul Corifeu al Şcolii Ardelene -, ori preferă a Doua Unire, mai comodă, cu ungurii, ca episcopii Ioan Bob, Ioan Lemeny sau chiar unii contemporanii. UDMR-ul e cea mai vizibilă expresie a acestui compromis.

Păcatul Bisericii Unite este că că n-a ajuns la moldo-valahi, că a aşteptat până ei se coc, după o expresie interbelică. Să nu uitam însă că ei au stat jumătate de mileniu sub Sultanul turco-musulman şi Patriarhul grec din Fanar şi stau şi astăzi, la vest de Prut, sub Preşedintele Rus şi Patriarhul din Moscova.

Moldo-valahii nu înţeleg Şcoala Ardeleană. Ea se bazează pe teologia Romei, dar la Bucureşti şi Iaşi au ajuns numai istoria şi filologia, nu teologia Corifeilor, de aceia ei sunt văzuţi ca iluminiştii. Este absurd a-i confunda pe teologii greco-catolicii insufleţiţi de Roma cu ateiştii francmasoni ai Luminilor, dar intelectualii moldo-valahi se orientează după Voltaire, Hegel, Marx şi cred că ajung astfel, ajutaţi de UDMR, în Europa / UE. Greşit, argumenta Bârlea, în vremea când pentru astfel de ideii se ajungea în ţară la puşcărie, la Canalul morţii.

XII.
Vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti, prima vizită la ortodocşi a Patriarhului Occidentului, în a cărui suita se afla şi Mons. Bârlea, a deschis tuturor românilor perspectiva UE. „Spre Înălţimi” şi-a intitulat el sinteza operei sale de o viaţă: „avem desigur înalta datorie de a realiza unirea religioasă pretutindeni, atât în sferele înalte ale poporului român, cât şi în întreg poporul. Unirea religioasă trebuie să devină norma de viaţă pentru întreg poporul român. Ea trebuie vestită acolo unde porţile ne sunt deschise, sau pe cale de a ni se deschide.”

„Unde ne sunt moştenitorii?“ se întreaba Mons. Bârlea tot în Perspectivele sale şi cerea Preşedintelui şi Guvernului de la Bucureşti „să poarte grijă să nu fim pe calea desfiinţării (cum plănuia pentru poporul german Henry Morgenthau), cum se pare că mergeau lucrurile sub regimul comunist, ci spre folosul comunităţii româneşti şi a celor din jurul nostru.“ Viitorul Bisericii Unite cu Roma le-a găsit clar formult în felicitarea de Crăciun primită de la spiritul rector al Misiunii Române Unite din Germania în ultimul său an de viaţă: „Va urez şi eu mulţi ani fericiţi împărţind daruri la cei din jur şi orientându-i spre Împărăţia Cerurilor.”

PER ASPERA AD ASTRA