Beiträge zur Kultur und Geschichte der Rumänen
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen
Preşedintele Nicolae Ceauşescu a plătit datoria externă, a forţat industrializarea, crearea de locuri de muncă, a menţinut un sistem social, medical şi de învăţământ gratuit, până în 1989 când, izolat de lume, a fost lichidat împreună cu soţia sa.
Preşedinţii Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu au datorii externe de 25 miliarde de euro - întâmplător suma echivalentă cu averea celor mai bogaţi 300 de români -, au forţat dezindustrializarea, destrămarea structurilor agriculturii de tip industrial şi privatizarea sistemului de învăţământul şi de asistenţă sanitară.
Trei milioane de români în majoritate la munca de jos în vest sunt confruntaţi cu realităţii din UE şi ca cei patru milioane de salariaţi şi şase milioane de pensionari sunt cu toţii într-o stare de nesiguranţă. Sunt precariat la periferia Europei.
Acest dezastru social-economic sub patru Preşedinţi – comunist, socialdemocrat, ţărănesc creştin şi democrat - face ca România să ajungă la nivelul celor din urma ţări din UE în urmatoarea generaţie. Totuşi ei au realizat integrarea în NATO/UE.
Tranziţia poate fi însă perceputa însă şi ca o involuţie aparentă ca strategie de apărare a valorilor contemplative ortodoxe împotriva agresiunii raţionalităţii şi dinamismului occidental. Conflictul est-vest într-o nouă formă.
În aderarea la UE ortodoxia e fără doar şi poate o piatră de moară care atârnă de picioarele celor care vor să ajungă la malul bunăstării şi siguranţei – Libertate, Dreptate şi Pace - din occident. Din nou „O formă fără fond”?
Din 2007 rationalitatea administrativă vesteuropeană dictează evoluţia social-economică de la Bucureşti. Democraţia, libertatea de mişcare şi de expresie, proprietatea privată, economia de piaţă, sunt un bun câştigat la români.
În perioada de tranziţie cultura comisioanelor, corupţia cu larg caracter de masă, ca şi tabuul în legatură cu destinaţia datoriei externe şi secretizarea contractelor marilor privatizări, au erodat încrederea în instituţiile democraţiei.
Reorientarea de la duhovnicia şi sobornicia constantinopolitană şi moscovită spre valorile şi normele culturii creştinilor occidentali începută cu vizita papai Ioan Paul II la moldo-valahi, la Bucureşti în 1999, continuă cu vizita papei Benedict XVI la transilvăneni, la Sibiu, capitala culturală a Europei în anul 2007.
Experienţa cu 10 milioane de greco-ortodocşii din UE este în mare pozitivă. Grecii falsifică statistici, sunt duplicitari - la ajutoare sunt occidentali, în rest ortodocşi -, dar nici ruşii sau turcii nu s-au instalat în Balcani.
Elementele geo-politice favorabile grecilor in vremea războiului rece nu mai sunt valabile pentru ortodocşii români şi bulgari. Ei trebui să continue dialogul religios cu Roma, dacă vor să fie integraţi, acceptaţi în mod real în Europa.
Idealul euro-optimiştilor, o naţiune unică şi indivizibilă paneuropeană, este o fata morgana. Dezintegrarea naţională şi integrarea europeană au loc pe principiul vaselor comunicante, adică are loc în permanenţă un efort de echilibru.
Acest fenomen îl putem observa atât la centru – Franţa, Germania, Italia, Benelux - cât şi la periferia UE, în ţările care au aderat mai târziu şi au o poziţie geopolitică şi socio-economică mai fragilă. Chiar şi în România şi Bulgaria, din 2007 membre ale UE, se face deja simţită această experienţă socială.
Între anii 1997 şi 2001 venitul din UE a crescut, iar discrepanţa dintre naţiuni a scăzut. După cum se vede, adâncirea cooperarii şi coordonarii activităţiilor statelor UE le aduce treptat pe aceiaşi linie de plutire şi în ciuda prejudecaţii că discrepanţa dintre săraci şi bogaţi s-a adâncit pretutindeni, realitatea este alta.
În ţările din centru UE, bogaţii sunt mai bogaţi (meritocraţie?). în schimb în mai toate ţările de la periferie, în mod tradiţional mai sărace decat cele din centru, are loc o nivelare a veniturilor între bogaţi şi săraci. O victorie a mediocrităţii?
În trecut statul avea un sistem social, care se oprea la graniţă. Integrarea UE face graniţa permisivă, o desfiinţează chiar, ceea ce are un efect direct şi nemijlocit asupra migraţiei forţei de muncă, veniturilor şi bineînţeles sistemelor sociale.
UE nu prevede nivelarea sistemelor sociale, ci tradiţiile vor fi determinante, atât timp cât fiecare neam are o religie, limbă, cultură, istorie etc. inconfundabilă. Acestea determină atât ritmul integrării, cât şi diviziunea socială a muncii, productivitatea, venitul, sistemul social.
Dacă aceste constatări din ţările UE ale caror tradiţii sunt rezultatul creştinismului occidental, cu atât mai mult aderarea a 30 de milioane de români şi bulgari va scoate în evidenţă discrepanţa dintre lumea activă şi cea contemplativă din est.
Pravoslavnicii accepta iadul şi raiul, ceea ce duce la polarizarea societăţii în bogaţi sau săraci. Purgatoriul şi clasa de mijloc sunt străine ortodoxiei.
Proiectul UE, o iniţiativă a elitelor, e acceptat de cei înstăriţi, bine pregătiţi profesional şi respinşi pretutindeni de cei cu pregătire şi situaţie materială precară. Aceştia au votat împotriva Constituţiei UE. Europa socială cere timp.
Românii şi bulgarii, prizonieri duhovniceşti şi soborniceşti Constantinopolului şi Moscovei, au nevoie de generaţii pentru a se alinia nivelului UE pentru că au înclinaţia orientală, atavică spre „odă repausului adânc”, incompatibilă în fond cu acquisul comunitar, forma laică a codului canonic romano-catolic.
Protectorul pravoslavnicilor camuflat în mantia roşie comunistă Iosif V. Stalin a sacrificat Grecia, Muntele Athos - leagănul ortodoxie - pentru a elibera cât mai mult din “pământul slav”. El cu premierul englez Winston Churchill stabilesc astfel la 9 oct. 1944 “pe o bucată de hârtie” ca 90% din influenţă în România şi 75% în Bulgaria să-i revină lui. Moscova a renunţat la influenţă în Grecia.
Vladimir V. Putin s-a botezat, revene la tradiţia pravoslavnică şi ca protector al ortodocşilor este acum nemulţumit că pe lângă pierderea Greciei, Athosului, din 2007 România, Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene, dar mai ales că occidentalii n-au considerat de cuviinţă să trateze şi cu el cum au făcut cu Stalin.
Ce se va întâmpla cu slavii de sud? Pentru Iugoslavia, Stalin şi Churchill au prevăzut un pat, fiecare 50%. Acum toţi romano-catolicii vor în UE, care va fi soarta pravoslavnicilor?
Moscova, a “treia Romă”, a preluat misiunea celei de a “doua Romă” după ocuparea Constantinopolului de către turci (1453). Primele două centre creştine s-au prăbuşit din cauza păcatelor. De atunci a “treia Romă” este salvarea lumii, şi în cel mai neprielnic caz, în mod cert al ortodocşilor balcanici. Acest drept l-a obţinut Ţarul rus de la Sultanul turc la Pacea de la Cuciuc Cainargii (1774).
Panortodoxia şi panslavismul mascate în marelui proiect comunist al URSS-ului de a elibera toată lumea de capitalismul occidental revin în actualitate. Mai ales că unirea creştinilor, chiar şi pe un fundament atât de generos ca cel al “creştinismului care respiră cu doi plămâni” (Papa Ioan Paul II), oriental / ortodox şi occidental / romano-catolic, cere mai mult timp decât se credea în euforia anului revoluţionar 1989.
Neliniştea Moscovei privind soarta românilor şi bulgarilor în UE este justificată. După căderea Bizanţului, ortodocşii s-au exersat numai în supravieţuire. Cum vor face ei faţă concurenţei, dinamismului din occident fără protecţia Ţarului?
Surprinzătoare e pasivitatea românilor, bulgarilor. Ei nu par a fi prea conştienţi nici de mişcarea tectonică geopolitică, duhovnicească şi sobornicească în care sunt prinşi şi nici de nemulţumirea ruşilor, care au dus totuşi, de la Ţarul Petru cel Mare până la generalisimul Stalin, mereu lupte grele şi multe sacrificii pentru a-i elibera pe fraţii întru credinţă de musulmani sau fascişti.
Războiul rece – al treile razboi mondial (1945-1989) - s-a terminat paşnic şi Cortina de Fier a căzut ca prin minune mai ales ca urmare a înţelepciunii ruşilor.
De aceea există speranţa justificată ca noul protector al ortodoxiei, Putin, să privească pozitiv experimentul româno-bulgar în UE / NATO, ca o încercare mai autentică decât cea grecească, care în final poate fi un mare succes, de care vor profita toţi creştinii, inclusiv slavii orientali.