Overblog
Folge diesem Blog Administration + Create my blog
26. August 2015 3 26 /08 /August /2015 20:09

27. Juli 2011

Evreii conduc lumea?

ANEXA I

Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana. Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, “DEVARTES FILM INTERNATIONAL”, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor.

La Institutul Cultural Roman din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta istoricului Alexandru Florian. Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!

Doamnelor si Domnilor,

Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populaltie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire. Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. In al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.

Care sunt faptele istorice? Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor. In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de “curatire” si, paralel, incep deportari de familii intregi din populatie evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria. Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.

Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul – din diferite surse. Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaica”, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea po***tiei, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!

In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din poppulatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga popopulatie, inclusiv Armata Romana.

Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.

Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei. Vreau sa va mai amintesc, domnule Florian doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara: “Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si ma voi tine de cuvant”. Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la “solutia finala” de catre Hitler.

Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice. In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!

Vreau sa mai spun asistentei ca Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezinta un atac fara precedent la adresa demnitatii romanilor. In concluzia raportului se spune: “Romanii sunt vinovati de genocid, chiar daca in anumite regiuni au supravietuit evrei”. Inainte de a intra in fondul problemei, doresc sa mai remarc ca “anumite regiuni” reprezinta, de fapt, Romania de baza, Romania esentiala, adica in actualele ei granite. Raportul arunca o vina colectiva, acuzand de genocid intreaga populatie romaneasca. Aceasta idee de vina colectiva apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncand vina – reala sau imaginara –

catorva asupra unei intregi colectivitati nationale, rasiale sau sociale. Iar o vina colectiva nu are ce cauta in discursul unei democratii! Se merge atat de departe incat se spune ca majoritatea populatieii romanesti a sprijinit Holacaustul!

Ma intreb: oare cum a fost posibil asa ceva, cand faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populatietie. Eu personal am plecat la 32 de ani din Romania si nu am auzit niciodata despre aceste evenimente. Romania este prezentata in acest material ca o tara fascizata si complet rasista. As vrea sa-i amintesc domnului general si cercetator istoric faptul ca fascismul a fost lichidat in Romania cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este urmatorul: “Holocausul isi are radacini adanci in istoria si cultura romana”! Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta

decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei. Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului. Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti.

Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului. Cruciti-va, doamnelor si domnilor, Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate “vanatori de vrajitoare”, avand ca victima cultura si limba nationala. Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade,

ICR New York, deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut (pentru participarea din aceasta seara, a trebuit sa mi se dea o derogare speciala de la Washington!).

Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara! Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si – in primul rand – omeniei romanilor. Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma. Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna. Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti. Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul

intreg. Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.

ROBERT HORVAT DEVA

Cineast

PRESEDINTELE

DEVARTES FILM INTERNATIONAL

New York -Tokyo

Diesen Post teilen
Repost0
26. August 2015 3 26 /08 /August /2015 13:14

Ortodoxizarea Europei ? Impreuna sau care pe care ? (II.)

„ ... ne e frică de Occident, care ne-a fost refuzat si, adânc, ascuns, îl urâm. Pentru că ne-a furat copiii de lângă părinți. Pentru că ne-a golit satele. Pentru că ne-a sedus medicii. Pentru că ne-a cumpărat femeile. Pentru că ne-a răpit slova. Pentru că ne-a siluit limba. Pentru că, la mâna lui, am stat o jumătate de secol după o cortină de fier care persistă ... Încă ne mai uităm unii la alții din spatele unui zid invizibil.“ constata Dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru. Frica de libertatea occidentala e la fel de prezenta ca frica de invazia orientalilor, asiaticilor.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Frica%20de%20libertate%20de%20Roman.htm

http://confluente.ro/Viorel_roman_revenirea_rusilor_si_mo_viorel_roman_1357895454.html

Marea Schisma (1054), incompatibilitatea, dintre ortodocsi si catolici e un mare scandal, imposibil de mai trecut cu vederea, mai ales ca Romania si Bulgaria sunt in Uniunea Europeana, iar Grecia chiar si din zona euro. Apropape cincizeci de milioane de ortodocsii sunt revoltati, milioane de romanii voteazs cu picioarele, fug si se pun sub protectia papei de la Roma, garantul drepturilot omului occidental, legislatiei, comunitare, condului canonioc romano-catolic, modernizat si actualizat. Vezi:

http://www.cartesiarte.ro/portaleu/articol.php?id_articol=1199&nr=2&an=2015&pagina=2

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-crestinism-standarde-de-civilizatie-globalizare-119456850.html

Statele ortodoxe ale Imperiului Sf. Anderi se deosebesc fundamental cu cele catolice ale Sf. Petru, ele continua traditia asiatica a Imperiului Roman de Rasarit, turco-fanariotilor si greco-pravoslavnicilor, absolut straina drepturile omului, aqiului comunitar din Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana / UE.

Daca poti cred-e numai in acela de aceiasi cred-inta, e firesc ca occidenalii nu-i cred pe aceia care nu cred in aceleasi norme si valori. Asa ca ortodocsilor monitorizati si periferizati nu le ramane decat sa se revolte, razbune subtil prin imitarea unor forme fara fond sau chiar prin crima organizata si paternalismul mafiot.

http://confluente.ro/Viorel_roman_statul_si_bise_viorel_roman_1388742302.html

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Statul%20la%20romani%202%20de%20Roman.htm

http://www.ziarulromaniamare.ro/state-mafiote/

Grecia tine sus drapelul ortodoxiei, se opune perpetuarii statului quo al UE si pledeza pentru depasirea Schismei, pentru refacerea unitatii crestinie, pentru valori si norme comune, ortodoxe si catolice. Pe buna dreptate, pentru ca Uniunea celor 28 de state, vizibila mai ales in Parlamentul European, e paralizata de un „deficit de democratie“, pana cand nu se depaseste Schisma si realizeaza pe aceasta cale un popor crestin unit, nu divizat de un zid invizibil, cum constata mai sus Dr. Diaconu.

www.viorel-roman.ro

Bremen, 26 august 2015

Ortodoxizarea Europei sau invers ? Care pe care, sau din nou impreuna ?

„Adevarul este detinut de Biserica Ortodoxa iar occidentul e in stransoarea asfixianta a rationalismului, scientismului, materialismului, idealismului si tehnocratiei … o cloaca sincretista.“ ne spune arhim. Gheorge Kapsanis: Ortodoxia: Nadejdea popoarelor Europei, ed. Evangelisimos, Bucuresti 2006, p.18, 23 si „ … fara sa tina seama calea apostolica si patristica … omul se va afunda in marea moarta a idolatriei europene civilizate, si, in locul viului si adervaratului Dumezeu, se va inchina idolilor mincinosi al veacului acestuia ...“ dupa arhim. Iustin Popovici: Biserica Ortodoxa si Ecumenismul. ed. Orthodoxos. Tesalonic, 1974, p. 257.

Adevarul este detinut in occident, de la Marea Schisma din anul 1054 si Revolutia Papala din sec. XI-XIII, atat de papa de la Roma cat si de Imparat. Formula „rege si preot“ (Geneza 14, 17-24) a ramas apanajul orientului, opusul occidentului. In orient totul e la „rege si preot“, societatea e ca un cerc cu un singur centru. In occident este ca o elipsa cu doua centre, puterea laica si cea religioasa s-au despartit si au creat democratia si sociateatea civila occidentala complet staina ortodoxului.

Revolutia papala a pus bazele occidentului prin sanctificarea: rațiunii: ratio, știința și școala de la greci; dreptul, individualitatea și proprietatea privată de la romani; ambele in slujba eshatologiei și eticii Bibliei. Sacralizarea, societatea civila sunt de neinteles si respinse sau imitate prost de ortodocsi. Forme fara Fond. Occidentalii îl preamăresc pe Creator prin muncă (după protestanți, catolici radicali, e chiar condiția mântuirii), perfecționarea condițiilor de trai, ortodocși cred că astfel El este mai trecut cu vederea și trădat. Primii se uită de sus la mizeria materială din Est, ortodocșii cred în superioritatea lor duhovnicească și sobornicească. (F. Dostoievski; A. Solgenitin)

După eșecul modernizării ortodoxe început de Țarul Petru I, ortodoxo-comuniștii in sec. 20 sperau ca imitând revoluția industrială, cu ajutorul dictaturi de dezvoltare, ajung din urmă și depășesc occidentul. Eludând însă Revoluția papală, dialogul, unitatea cu Roma, totul s-a năruit si Putin, Tzipras, Ponta sunt acuma dezorientați. Pentru a intalege occidentalizarea si incompatibilitatea ortodocsilor in lumea de azi recomand cateva scurte incursiuni in aceasta tematica:

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Drama%20ortodocsilor%20de%20Roman.htm

http://www.marianagurza.ro/blog/2015/06/13/viorel-roman-revolutia-papala-si-revolta-ortodoxa/

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Revolutia%20papala%20si%20revolta%20ortodoxa%20de%20Viorel%20Roman.htm

http://confluente.ro/viorel_roman_1414587675.html

Dupa cum se poate vedea mai sus, intrebarea Ortodoxizarea Europei / UE sau invers ? Care pe care, sau din nou impreuna ? nu se mai pune dupa 1989.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Sfantul-si-marele-Sinod-2016-VR.htm

Toata speranta e in Sfantul si Marele Sinod Panortodox din anul viitor, in Anul Sfant de la Roma, in apropiata vizita a papei Francisc si inceperea dialogului cu Roma in vederea refacerii unitatii crestine, conditio sine qua non a integrarii si emanciparii de facto a romanilor in Europa / UE.

www.viorel-roman.ro

Bremen, 21 august 2015

Diesen Post teilen
Repost0
22. August 2015 6 22 /08 /August /2015 14:58

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (XIII.)

Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Teologia este inutila deoarece universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii. (dar acele legi cine li-a creiat?)

Motto : "Am trait cu spectrul unei morti timpurii in ultimii 49 de ani si nu imi este frica de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor fiindca mai am atat de multe de facut. Privesc creierul ca fiind un computer care nu va mai functiona atunci cand componentele sale se vor strica. Insa nu exista rai sau viata de dupa moarte pentru computere stricate, acestea sunt doar basme pentru oamenii care se tem de intuneric.“ Stephen Hawking

Dispunand de prea mult timp in care n-am realizat mai nimic si stimulat, in ultimii trei ani, de relatia deosebita cu un prieten unic, m-am apucat, la aceasta varsta inaintata, sa interpretez si sa compilez ( ca sa produc este prea pretentios ) tot felul de teorii in cele mai diverse domenii fara pretentii de originalitate sau autenticitate, fiind oarecum pasionat de intrebarea : De ce suntem aici, noi oamenii ? la care multi savanti de renume precum si cunoscuti viitorologi au incercat sa dea raspusuri stiintifice, metafizice, mistice, poetice, etc, nominalizand doar cativa, respectiv, Galilei, Newton, Cayce, Einstein, Hawking, Gates, Jobs, Kurzweil, Cabrera, Gamble, Kabanov, care, in general, sustin ca "stiinta este frumoasa cand ofera explicatii simple despre fenomene si vine cu legaturi intre diverse observatii, precum si teorii conform carora mici fluctuatii cunatice petrecute in primele etape de existenta ale universului au devenit "semintele" din care au rasarit galaxiile, stelele dar si viata prezicand ca multe feluri de universuri vor fi create spontan, din nimic.

E o chestiune de noroc din care facem si noi parte si ca tehnologia moderna si noile instrumente ne vor ajuta in continuare sa gasim amprente de la inceputul universului in lumina ramasa din acele momente imediate creatiei, iar descoperirile ne vor face sa intelegem cum ne-am castigat locul in spatiu".

P.S. Fidel modului personal de abordare imi pun intrebarea : Daca universul a fost creiat inseamna ca a existat un creator si daca a existat, atunci cine a fost acel creator ?.

In aceste conditii ideia ca teologia este o stiinta falsa pare caduca iar termenul de "inteligenta artificiala independenta" precum si imaginele de mai sus ( care imi apartin ) vor putea fi realizate sau vor ramane simple vise a lui Ray Kurzweil & comp.?

In dorinta de cunoastere si pentru a intelege cat mai mult si cat mai bine din aceasta complicata si tulburatoare problematica, am citit, si partial acumulat, tot felul de teorii si date, incepand de la teoria relativitatii la teoria haosului, de la nanoroboti si picoroboti la Gigagalaxii si Teragalaxii dintre care cel mai drag si interesant imi este Norul de Petagalaxii Virgo din care Constelatia Fecioara cu cea mai stralucitoare stea, Lavia, face o figura, respectiv figuri, aparte.

Acesta este universul cu minunatele sale stele reci si nimeni nu stie de ce.

Viorel Roman:

Realitatea există pur şi simplu, nu are nevoie de vocabular sau retorică. Dar de când oamenii au început să vorbească, în urmă cu zeci de mii de ani, ei au elaborat treptat un vocabular, o retorică, discurs cu care interpretează ce văd, ce vor şi ce cred. Mircea Eliada in cartea sa din anii 50, Sacrul si Profanul este cat se poate de convingator. Misterium humanum: La început a fost cuvântul! Din sec. 18 domina în Europa credinţa în raţiune, ştiinţa şi tehnica, contrară religiei şi mai ales clerului romano-catolic. Un secol mai târziu, profetul mesianic Karl Marx îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu materialismul dialectic şi istoric Atotputernic şi ne garantează cu acest crez un viitor comunist luminos la toţi. Raiul pe pământ!

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-viziuni-ortodocse-118107923.html

Dupa 1989 dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista moldo-valaha a renuntat la raiul marxist-leninist si lumea romaneasca este in deruta. Cum pot ei iesi in lume din gropa istorica in care sunt tinuti cu forta de un mileniu de o ierarhie greco-slava complet straina latininitatii? Mimand curente cultural-politice occidentale secularizate sau urmad calea greco-catolica a Scolii Ardelene? Sau bagand capul in nisip, negand pur si simplu aceasta dilema cum au facut cu succes presedintii orodoxo-comunisti moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Canstantinescu, Basescu. Daca noi toti, bucati de materie complex organizata, traim intr-o lume exclusiv materiala, fara Dumnezeu, o discutie pe aceasta tema este fara sens. Numai ca Misterium humanum: La început a fost cuvântul! ne obliga sa constatam ca exista si o teologie realista, o metafizica materialista, care incerca sa raspunda la ceea ce Dv ati formulat atat de inspirat : Teologia este inutila deoarece universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii. (dar acele legi cine li-a creiat?)

Diesen Post teilen
Repost0
21. August 2015 5 21 /08 /August /2015 06:09

http://www.totpal.ro/viorel-roman-ortodoxizarea-europei-ue-sau-invers-care-pe-care-sau-din-nou-impreuna/

Ortodoxizarea Europei / UE sau invers ? Care pe care, sau din nou impreuna ?

„Adevarul este detinut de Biserica Ortodoxa iar occidentul e in stransoarea asfixianta a rationalismului, scientismului, materialismului, idealismului si tehnocratiei … o cloaca sincretista.“ ne spune arhim. Gheorge Kapsanis: Ortodoxia: Nadejdea popoarelor Europei, ed. Evangelisimos, Bucuresti 2006, p.18, 23 si „ … fara sa tina seama calea apostolica si patristica … omul se va afunda in marea moarta a idolatriei europene civilizate, si, in locul viului si adervaratului Dumezeu, se va inchina idolilor mincinosi al veacului acestuia ...“ dupa arhim. Iustin Popovici: Biserica Ortodoxa si Ecumenismul. ed. Orthodoxos. Tesalonic, 1974, p. 257.

Adevarul este detinut in occident, de la Marea Schisma din anul 1054 si Revolutia Papala din sec. XI-XIII, atat de papa de la Roma cat si de Imparat. Formula „rege si preot“ (Geneza 14, 17-24) a ramas apanajul orientului, opusul occidentului. In orient totul e la „rege si preot“, societatea e ca un cerc cu un singur centru. In occident este ca o elipsa cu doua centre, puterea laica si cea religioasa s-au despartit si au creat democratia si sociateatea civila occidentala complet staina ortodoxului.

Revolutia papala a pus bazele occidentului prin sanctificarea rațiunii:

1) ratio, știința și școala de la greci (Atena);

2) dreptul, individualitatea și proprietatea privată de la romani (Roma);

3) ambele in slujba eshatologiei și eticii Bibliei (Ierusalim).

Sacralizarea ratiunii, statului de drept, societatea civila, individualitatea, contractul, pe scurt societatea occidentala e de neinteles, repudiata sau imitata de forma, superficial de ortodocsi. Forme fara Fond. Occidentalii îl preamăresc pe Creator si prin muncă, ora et labora (după protestanți, un fel catolici radicali, munca e chiar condiția mântuirii), perfecționarea condițiilor de trai, ortodocși cred că astfel El este mai degraba trecut cu vederea și trădat. Primii se uită de sus la mizeria materială din Est, ortodocșii cred în superioritatea lor duhovnicească și sobornicească. Vezi F. Dostoievski; A. Solgenitin

După eșecul modernizării ortodoxe început de Țarul Petru I, ortodoxo-comuniștii in sec. 20 sperau ca imitând revoluția industrială, cu ajutorul dictaturi de dezvoltare, ajung din urmă și depășesc occidentul. Eludând însă Revoluția papală, dialogul, unitatea cu Roma, totul s-a năruit si Putin, Tzipras, Ponta sunt acuma dezorientați. Pentru a intalege occidentalizarea si incompatibilitatea ortodocsilor in lumea de azi recomand cateva scurte incursiuni in aceasta tematica:

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Drama%20ortodocsilor%20de%20Roman.htm

http://www.marianagurza.ro/blog/2015/06/13/viorel-roman-revolutia-papala-si-revolta-ortodoxa/

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Revolutia%20papala%20si%20revolta%20ortodoxa%20de%20Viorel%20Roman.htm

http://confluente.ro/viorel_roman_1414587675.html

Dupa cum se poate vedea mai sus, intrebarea Ortodoxizarea Europei / UE sau invers ? Care pe care, sau din nou impreuna ? nu se mai pune dupa 1989.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Sfantul-si-marele-Sinod-2016-VR.htm

Toata speranta e in Sfantul si Marele Sinod Panortodox din anul viitor, in Anul Sfant de la Roma, in apropiata vizita a papei Francisc si inceperea dialogului cu Roma in vederea refacerii unitatii crestine, conditio sine qua nos a integrarii si emanciparii de facto a romanilor in Europa / UE.

www.viorel-roman.ro

Bremen, 21 august 2015

Diesen Post teilen
Repost0
11. August 2015 2 11 /08 /August /2015 21:12

Draga Viorel, Marele merit al tau este acela ca accepti toate opiniile si in acest fel dialogul intre diverse ideologii poate sa continue. Doar prin comunicare si schimb de idei fiinta umana poate ajunge la numitori comuni si la intelepciune astfel punind bazele unei societati ingaduitoare in care respectul reciproc si aprecierea reciproca poate sa se dezvolte si sa triumfeze.

Succes in continuare! DG

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (XII.)

Dimitrie Grama, scriitor, poet, medic chirurg in Gibraltar:

Ca de obicei, Viorel Roman a angajat mai multa lume intr-o discutie interesanta care analizeaza situatia romanului atat in context religios cat si in cel social-politic. Nefiind religios, nici macar agnostic, consider ca, in continuare religia, in loc sa contribuie, in aceasta era moderna, mult mai activ la progresul societatilor umane, are o tinuta retrograda, de obscurantism si de control al spiritului uman prin indoctrinare (mituri, minuni, etc) si din punct de vedere moral are o atitudine

ciudata sfidand cel mai fundamental principiu moral prin acceptarea razboiului religios sau de orice fel. Vorbesc in general de toate religiile. Ortodoxia este mai buna decat crestinismul (occidental)? S-ar putea, cine stie? Dar poate ca este exact invers. In orice caz, o dogma care interzice cunoasterea spunand ca totul este deja cunoscut, dand exemple din Talmud, Biblie, Koran, etc si citand diversi oameni care acum 1000 -1500 de ani au spus una si alta, au vorbit cu dumnezei, sfinti si au avut viziuni, este o dogma depasita. De ce sa nu ne inchinam la un pom, sau la o piatra sau la o vaca? De ce rad crestinii de cei care fac acest lucru, cand ei insusi se inchina la diverse alte simboluri fara noima?Cine l-a vazut pe dumnezeu in realitate cas dovedeasca ca suntem creati dupa chipul lui? Nu este oare acest lucru blasfemie? Cum definim "psihoza"? In lupta dintre religii, pentru ca exista, prefer oricum crestinismul, care din fericire a depasit era intunecimii si este acum mai umila acceptand, fara sa arda pe rug si ganditori care pun sub semnul intrebarii "creatia divina" sau au curajul sa descopere electricitate, locomotiva, radioul, TVul si computerul. Problema Romaniei si a romanului, nu este religia, ci atitudinea morala. Religia nu l-a invatat pe roman sa fie cinstit, sa nu fure sau, pentru ca majoritatea sunt cinstiti, sa nu accepte Imoralitatea. Un adevarat credincios nu ar putea spune; "e destept domnule, s-a invartit" atunci cand judeca un primar sau ministru sau magazinier hot, sau sa accepte ca un politist sau "om important" este iertat de crime grave de un sistem judiciar corupt si incompetent. Asta este lipsa de credinta cea mai mare!

Vladimir Razvan, prof. dr, ing, director scolala doctorala, Universitatea din Craiova:

Bine ca ti-o mai spun si altii ... Dar la tine totul e retorica: te citesc si te comenteaza e bine, fiecare ramane la ale lui si uite asa triumfa ratiunea clericala. Numai ca spiritul stiintific e altceva: confruntarea constructiei mentale cu faptele si realitatea, corectia constructiei etc. Numai obscurantismul clerical se bazeaza pe lucruri preconcepute si imuabile pentru care singura conditie e sa fi fost canonizate de sfantul scaun (sau dioceza Roma cum ii spune interlocutorul tau, Petru Neghiu).

Viorel Roman:

Discutia despre orietarea duhovniceasca si soborniceasca spre Moscova, Constantinopol a greco-ortodocsilor moldo-valahi si spre Roma a greco-catolicilor Scolii Ardelene este dupa opinia ateilor, materialistilor de mai susu, Grama si Razvan, numai aparent sterila. Mantuirea omului cu ajutorul unei metodologiei atee, a credintei in cultura moderna tehnico-stiintifica si pe aceasta cale in perfectionarea intregii lumi are o dimensine profund religioasa greu de trecut cu vederea. Pe de alta parte pentru materialisti atei exista o singura optiune, triumfalista, idealismul sau celelate abordari filozofice, nici nu mai merita sa fie luate in discutie. Mediul incunjurator poate fi analizat numai cu metode empirice, tehnico-stiintifice - nihil est in intelectu quad non prius fuerit in sensu -, pe cand miturile, vechiile incercari metafizice, religioase sunt de mult depasite. Numai in masura in care ne folosim de rezultatele tehnico-stiintifice si perfectionam astfel productia si schimbul de marfuri si servicii, construim o societate democratica, din ce in ce mai buna si inlaturam mizeria, boala si alte nenorociri. Renuntand la materialism, asa cred majoritate intelectualilor si filozofilor zilelor noastre, ne reintoarcem la o metafizica, care si-a dovedit de mult ineficieta, daca nu chiar reaua credinta. Se trece prea usor cu vederea, ca daca metafizica cauta raspuns la realitatea inconjuratoare si la pozitia omului in ea, atunci si materialismul e metafizica, care raspunde la intrebarile pe care si le pune intr-un cadru dat. Chiar si Karl Marx faimos si pentru formularea, religia este opium pentru popor, in programul, lupta sa impotriva nedreptatii, pentru o revolutie mondiala, pentru Dreptate si Adevar (D.A., slaganul alegerilor din 1996), apela astfel - nolens, volens - la o instanta superioara, supraomeneasca, religioasa, metafizica. Sau omul isi asuna rolul, autoritatea Atotputernicului si etica, moralitatea depinde de vointa lui. In acest context, exista azi aproape un consens ca omul este o bucata de materie foarte complex organizata, parte dintr-un univers material. Din pacate, cu consecinte inca greu de evaluat, chiar si in discutia noastra privind orientarea duhovniceasca, spirituala a romanilor, prea putini se intreaba in mod serios: este omul creatia Atotputernicului Dumnezeu, drept si iertator, care ii vrea neincetat mantuirea?

In articolul Viziuni ortodoxe (2013) am incercat relativizarea aparenei prapastii dintre globalisti si antiglobalisti, materialisti si idealisti, de aceea poate fi util si in discutia noastra actuala:

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-viziuni-ortodocse-118107923.html

http://www.cartesiarte.ro/portaleu/articol.php?id_articol=1084&nr=1&an=2013&pagina=2#content

http://www.revistasingur.ro/eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe?q=eseu/9041-viorel-roman-viziuni-ortodoxe

http://www.ziarulromaniamare.ro/romania-mare-pe-meridianele-lumii-4/

http://confluente.ro/Orizonturi--Opinii/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html

http://biblioteca.citatepedia.ro/biblioteca.citatepedia.ro__Constelatii_diamantine_Anul_IV_Nr_2.pdf

Diesen Post teilen
Repost0
8. August 2015 6 08 /08 /August /2015 12:46

Perspectiva ortodoxa a lui Michael Whelton

Dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi creştin, trebuie centrat nu pe unirea noastră cu „ei”, sau a lor cu “noi”, ci pe lepădarea de satana şi unirea cu Hristos.

Dialogul ecumenic trebuie să fie despre Adevăr în istorie, nu despre civilizaţie, politică, economie sau cultură în istorie.

Pentru că fără adevăr toate nu sunt decât minciună, barbarie şi, în cele din urmă, moarte. Din păcate, avem mulţi fraţi ortodocşi care nu înţeleg acest lucru. Şi tot din păcate avem şi mulţi fraţi catolici care se bucură că anumiţi fraţi ortodocşi nu înţeleg acest lucru, şi îi încurajează în iluziile lor.

Problema unificării bisericilor e problema unificării bisericilor în Adevăr.

Diesen Post teilen
Repost0
8. August 2015 6 08 /08 /August /2015 12:01

ORTODOXIE ŞI EUROPENISM: PUNCTE DE VEDERE

Motto: "Ortodocşilor, greu de convins în privinţa beneficiilor eshatologice

ale papalităţii, li se vorbeşte în schimb despre avantajele politice ale "unirii cu

Roma", despre potenţialul progres economic şi despre valoarea civilizaţiei şi a

culturii europene." (Mircea Platon)1)

De multă vreme, se vorbeşte în spaţiul public de asocierea instituţională,

prin Biserică, a credinţei creştine la Uniunea Europeană, urmându-se cam aceeaşi

procedură, ca în cazul asocierii economice, politice, statale, cu paşi şi foi de parcurs,

cu negocieri, cu termene, cu acquis-uri etc. Demersul n-ar stârni prea multă

nelinişte, nici măcar împotrivire, dacă nu s-ar referi exclusiv la Biserica Ortodoxă

şi, în cazul nostru, la Biserica Ortodoxă Română, pentru că, se susţine, bazele U.E.

ar fi fost puse încă de pe vremea Sfântului Imperiu Roman(de naţiune germană).

Am avut multe discuţii pe această temă cu distinsul nostru colaborator,

domnul Viorel Roman, profesor doctor, consilier academic la Universitatea din

Bremen, care are o vastă publicistică în ţară şi în străinătate, foarte citită în mediul

academic intern şi în rândul românilor din afara ţării.2) Domnia sa are puncte de

vedere, mai mult sau mai puţin argumentate, care, toate converg spre ideea nevoii

unui real progres al românilor în lumea de azi, globalizantă şi foarte mişcătoare. De

aceea, încercăm în rândurile următoare să armonizăm nişte puncte de vedere şi să

găsim deschideri şi direcţii noi, fără a avea pretenţia de ultim cuvânt3), nici de a ne

constitui în atacanţi ai persoanei cuiva, necum ai prietenului şi colaboratorului

nostru.

Unii analişti pleacă în abordarea problemei în cauză de la premisa că

valorile promovate şi puse în operă pentru a genera bunăstare în Europa sunt cele

care ar purcede de la doctrina socială (şi politică) a Bisericii romano-catolice, a

"vechii Rome" iar toate ţările ortodoxe, aflate sau nu în UE (România, Bulgaria,

Grecia, Cipru, Serbia, Muntenegru sau Kosovo) sunt incompatibile cu civilizaţia

europeană. Aceasta pentru că, chipurile, respectivele ţări ar fi "năclăite în sosul

antioccidental", s-ar afla în "faliment moral şi financiar" generat de însăşi

apartenenţa lor la cultul creştin primar/ortodox şi de "duplicitatea atavică greco- slavă" care blochează refacerea legăturilor cu Apusul, iar "drepturile omului

occidental sunt inacceptabile pentru clerul ortodox". (Sic!)

Mai mult, alţi comentatori aproape că delirează susţinând că "în fostul

Lagăr, nostalgia după dictatura ortodoxo-comunistă este peste tot prezentă",

izvorâtă din "năpasta ortodoxo-comunismului lui Lenin",(în fapt incitat de

germani!!) iar "lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi

constantinopolitane ("Constantinopolul grec – eternul duşman al latinilor...") de mai

bine de un mileniu atârnă de urmaşii legiunilor pierdute de la Dunăre, românii". În

plus, "dialogul cu Roma este subminat la Bucureşti", Patriarhul Ortodox al ţării şi

preşedinţii "...Escu" de până acum visând că România o să fie "a patra Romă",

după Constantinopol şi Moscova şi asta prin menţinerea românilor în "izolaţionism

naţionalist". În consecinţă, "Românii sunt astăzi, atât din punct de vedere politico-

militar, cât şi duhovnicesc supuşi pravoslavnicilor, greco-ortodocşii fiind în U.E. de

facto toleraţi". (Sic!)

Ar lua mult timp şi spaţiu pentru a analiza fiecare astfel de aserţiune, a-i

vedea dedesubturile şi argumentele şi a aprecia dacă şi cât se poate accepta sau

respinge. Aşa încât nu facem decât o primă constatare: cea mai mare parte a acestor

afirmaţii nu sunt convingător argumentate sub niciun aspect: istoric, social, politic,

doctrinar, ideologic, geografic etc. iar a celor unde apare o brumă de argumente iese

la iveală în toată splendoarea ei insuficienta informare, chiar ignoranţă, mai ales în

istoria creştinismului (ca să nu mai vorbim de bazele lui), a Bisericii creştine, mai

cu seamă a celei primare / ortodoxe, a dogmaticii ortodoxe, a organizării bisericeşti,

a psihologiei sociale şi altele şi altele.

Nu că am fi noi tobă de carte pe această temă, dar, măcar o răsfoire a

enciclopediilor şi consultarea unui număr important de lucrări ne-au facilitat

obţinerea unor date, idei, principii şi evoluţii necontestate încă.

Profesorul Viorel Roman şi-a exprimat, la una din întâlnirile noastre părerea

că trăim vremurile unui Război Rece între creştinii occidentali şi ortodocşi. Am

făcut apel cu acel prilej la un adevăr istoric şi anume că între aceste comunităţi

"războiul rece" a început undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, când Papa

Damasus (366-384) a susţinut că aşa-numitul "verset petrin" din Evanghelia după

Matei (16:18), pe care-l cităm în limba latină: "Tu es Petrus et super hanc petram

aedificabo ecclesiam meam" (Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica

mea)4) constituie baza teologică şi scripturistică pe care se întemeiază pretenţiile

privind jurisdicţia universală ("jure divino") a episcopului Romei. Ulterior războiul

s-a înteţit ajungându-se la forma sa "caldă", în timpul cruciadelor (mai ales a patra

1204) când au fost distruse lăcaşuri de cult ortodoxe şi s-a luat "pradă de război" tot

ce s-a putut lua: de la obiecte de cult şi moaşte de sfinţi, până la pereţi cu fresce,

mozaicuri sau icoane care acum se află prin tot felul de muzee sau biserici şi

mânăstiri din Apus. Ce-or fi căutând acolo? Şi asta într-o enumerare rapidă, doar.

Cam ăsta a fost rezultatul mult trâmbiţatei unificări creştine, din timpul Imperiului

Latin de la Constantinopol (1204-1261).Oare la căderea Constantinopolului sub

otomani, în 1453, Vestul a contribuit doar cu o "discordie", nu cumva cu voinţă şi

dorinţă, în principal?! Cald a fost războiul şi împotriva comunităţii ortodoxe

româneşti din Ardeal, când pe la 1700 tunurile bukowiste au ras de pe faţa

pământului biserici şi mânăstiri care, chipurile, erau prea "contemplative" şi nu

desfăşurau "activităţi utile Sfântului Imperiu", iar credincioşii obligaţi să se supună

Romei sub forma cultului greco-catolic.

Oprindu-ne cât de cât asupra a ceea ce separă Biserica Apusului catolic de

cea a Răsăritului Orodox, cu titlu de exemplu, pentru început, enumerăm, cu scurte

detalii "problemele" despre care s-ar putea spune că ţin şi de doctrină / dogmatică şi

de tradiţia istorică.

1) Divorţul a fost respins în dreptul canonic catolic abia după Sinodul de la

Trento (1563). La ortodocşi, divorţul este văzut ca o concesie excepţională dar

necesară, permisă slăbiciunii omeneşti. Însă doar până la a treia căsătorie pentru

care în slujbe sunt omise mai multe ceremonii de bucurie fiind înlocuite cu

rugăciuni de penitenţă. De la a patra căsătorie, nu se mai oficiază slujbe de cununie.

2) Împărtăşania copiilor la ortodocşi (cu anafură şi cu vin, respectiv trupul

şi sângele lui Hristos) este o continuare a tradiţiei bisericii primare, practicată şi de

Roma până în secolul al XII-lea, de atunci li se oferă copiilor doar ostia.

3) Legată de împărtăşanie este şi problema pâinii dospite oferită ca anafură

care a fost păstrată, ne spune istoria, de către Biserica catolică tot cam până prin

secolul al XII-lea.

4) Căsătoria preoţilor în Biserica ortodoxă este permisă numai înainte de

hirotonie, deci înainte de a deveni diaconi. Decesul soţiei atrage interdicţia

recăsătoriei. La catolici, celibatul clerului reflectă în primul rând principiul

"separării clerului de laici" şi crearea aşa-numitei elite spirituale. Conciliul Vatican

II (1963-1965) a extins mult motivele de anulare a căsătoriei, în general, sub

pretextul "indisolubilităţii căsătoriei". La ortodocşi, dimpotrivă, un preot căsătorit

creează o legătură psihologică clară cu laicii. Căsătoria este interzisă la "clerul

negru", respectiv călugări, rangurile arhiereşti.

5)Filioque („şi de la Fiul") o problemă într-adevăr de doctrină, înseamnă

afirmarea a ceea ce mărturiseşte „credo-ul (crezul, credeul) ortodox: şi întru Duhul

Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care de la Tatăl purcede...", deci nu purcede şi de

la Fiul, dar care „împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit". Doctrina

Filioque a fost respinsă la sinoadele II-VII, deci din secolul al IV-lea până în secolul

al VIII-lea. Ea a reizbucnit în Bulgaria ortodoxă, când orgoliosul rege Boris (secolul

IX), vrând să-şi "autocefaleze" clerul său aflat sub jurisdicţia Constantinopolului, a

permis misionarilor catolici să facă propagandă în favoarea lui Filioque. În final,

Bulgaria a respins această „erezie", respingere care, ciudat, a fost confirmată şi de

legaţii papali în anul 880. După cum se vede, lucrurile par oarecum ireconciliabile,

dar dacă luăm în discuţie modul de abordare al bisericii primare până prin secolul

al IX-lea, balanţa ni se parte că înclină în favoarea ortodocşilor. Pentru catolici

logica lui Filioque este: dacă Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, atunci el vorbeşte

direct prin gura "Locţiitorului" lui Hristos, adică PAPA.

6) Eplicleza – momentul Liturghiei când se invocă Duhul Sfânt pentru a

transforma pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos, este strâns legată de taina

împărtăşaniei la care ne-am referit mai sus.

7) Imaculata concepţie,dogmă care se referă la momentul cînd Fecioara

Maria a fost izbăvită de păcat, a apărut la catolici iniţial sub forma unei sărbători în

Franţa în secolul al XII-lea. Pentru ortodocşi momentul curăţirii este după ce Maria

a acceptat planul lui Dumnezeu, la Bunavestire, de a zămisli pe Fiul Său OM, ea

având voinţă liberă de a răspunde negativ la vestea arhanghelului Gabriel. În

Biserica catolică "imaculata concepţie" a fost decretată drept dogmă abia în 1854

prin Enciclica "Ineffabilis Deus" a papei Pius al IX-lea, esenţa ei fiind că Fecioara a

devenit fără de păcat (originar) în momentul zămislirii sale. Ni se pare că ceea ce

exprimă ortodocşii de fapt este însăşi condiţia umană: chipul lui Dumnezeu în om

este deformat de păcat dar niciodată distrus, încât omul mai are voinţă liberă, se

poate apropia mai mult de divinitate.5) Aşa se explică şi cinstirea ca sfinţi a

"drepţilor" din Vechiul Testament, fără a fi fost botezaţi.

8) Dar, marea problemă, stânca, obstacolul care separă cele două Biserici,

piedica piedicilor în realizarea "unităţii credinţei" este ceea ce îndeobşte este

cunoscut sub sintagma infailibilitatea papei. Este un concept şi o lege care a

acumulat mult pentru a construi o uriaşă structură de conducere menită să aibă

control deplin asupra întregii vieţi bisericeşti şi lumeşti seculare. Apogeul acestei

misiuni a avut loc în 1870. După cum arătam, încă din secolul III s-au manifestat

pretenţii de juristidcţie universală a Romei asupra lumii creştine. Marea Schismă

din 1054 a izbucnit ca urmare a scrisorii papei Leon IX trimisă patriarhului Mihail

Kerularios prin care episcopul Romei pretinde subordonare în numele originii

divine („jure divino") a puterii sale, reieşită din "versetul petrin" la care am făcut

referire, dar şi din alte texte evanghelice, interpretate ca fiind voinţa Mântuitorului

de a lăsa LOCŢIITOR al său în lume, prin Sfântul Petru, pe urmaşii acestuia din

scaunul Romei. Mai mult, papa Leon face referire la aşa-numita „Donatio

Constantini" (Donaţia lui Constantin), o scriere din care rezultă că Împăratul

Constantin ar fi acordat papalităţii supremă putere, document dovedit fals, el fiind

întocmit în secolul al VIII-lea, nicidecum de către împărat. Pe parcurs s-a mai făcut

apel şi la alte falsuri de acest fel: aşa-numitele decrete ale lui Pseudo-Isidor, unele

lucrări ale lui Toma d'Aquino etc.

Urmaşul lui Leon, papa Grigore al VII-lea, numit şi reformatorul papalităţii,

în „Dictus Papae" (Declaraţiile Papei) pretinde: „...jurisdicţie supremă universală nu

numai asupra Bisericii, dar şi asupra lumii laice". Aşa se face că s-a ajuns – dăm

doar un exemplu – ca la înscăunarea triumfală a papei Pius al XII-lea, în pretenţiile

monarhice şi imperiale ale episcopului Romei aproape să atingă paroxismul. Tiara

papală cu cele trei coroane a primit semnificaţia „...tu care eşti tatăl părinţilor şi al

regilor, conducătorul lumii, locţiitorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe acest

pământ".

Ceea ce s-a legiferat în 1870, sub pontificatul lui Pius IX, la primul

Conciliu Vatican, respectiv că papa, vorbind (decretând) ex cathedra, nu se poate

înşela, nu poate greşi în materie de credinţă, cumulat cu cele menţionate mai sus, au

fost reluate şi teoretizate/dogmatizate puţin mai târziu de papa Leon XIII în

Enciclica „Satis Cognitum" (Este îndeajuns de cunoscut) astfel: "pontifii care i-au

urmat lui Petru în episcopatul Romei au primit puterea supremă a bisericii, jure

divino... Sfântul Petru trăieşte şi emite judecăţi în persoană urmaşilor săi...Cum ar

putea îndeplini această funcţie fără puterea de a pomeni, interzice şi judeca, numită

mai exact jurisdicţie?

Faptul că un episcop are astfel de pretenţii/puteri este un lucru total străin

de tradiţia Bisericii primare. Cele şapte sinoade ecumenice (325-787) oferă cea mai

clară dovadă împotriva pretenţiilor papale, căci nicăieri în canoanele sau crezurile

lor nu se găseşte nicio dovadă în sprijinul autorităţii juridice supreme a Romei.

Sinodul Colcedon (451) sublinia clar în canonul 28: "...căci Părinţii au

acordat privilegii, după dreptate scaunului vechii Rome, pentru că era cetate

împărătească...De asemenea, legiferăm şi hotărâm aceleaşi lucruri privind

privilegiile preasfintei Biserici de la Constantinopol care este noua Romă să meargă

astfel ideea de jure divino, puterile/privilegiile fiind acordate de "Părinţi". De altfel,

canonul a fost acceptat şi de Biserica Apuseană, pe la 1274: pontifii romani nu sunt

singurii moştenitori ai făgăduinţei Mântuitorului. Primatul de onoare al Romei

("primus inter pares"), locul de odihnă al sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, nu

înseamnă supremaţia asupra întregii biserici.

Lucrurile sunt, deci, complicate şi multe, căci şi în dogmatica şi în practica

ritualurilor celor două culte creştine (slujbe, tipicuri, muzică, rugăciuni, iconografie,

sobornicie etc. etc.) sunt greu de cuantificat diferenţele. S-au scris biblioteci întregi

despre aceste teme, încât oricât ne-am strădui, n-am putea să ne referim decât la o

infimă parte a lor. "Unitatea credinţei" este o cerere pe care liturghia ortodoxă o

adresează divinităţii în ecteniile slujbei, încât problema care se pune este în ce mod.

Unii pretind că refacerea unităţii creştine "explică generozitatea Occidentului faţă

de pravoslavnici şi nu în ultimul rând, faţă de moldo-valahi." Care generozitate, care

pravoslavnici (adică ortodocşi), care moldo-valahi? Cine a rupt unitatea

creştină?Am adus câteva argumente istorice, puţine şi succinte, este adevărat, că

Apusul, prin pretenţiile sale de supremaţie universală asupra spiritului şi lumii

seculare s-a rupt de Biserica primară / a Dreptcredincioşilor / Pravoslavnicilor,

adică a Ortodocşilor. Încât, Răsăritul trebuie să fie rugat să accepte unirea cu

Apusul, nu invers! Şi apoi de ce moldo-valahi şi nu români? Problema unităţii

credinţei, a unificării bisericilor constă în "unificarea în Adevăr, întru Hristos". Cum

poţi să te uneşti cu cineva întru Hristos, vorbindu-i de orice altceva decât de

Hristos? Cum poţi convinge pe cineva că se va mântui, "împreunându-se, asociindu- se cu "locţiitorul lui Hristos", din motive de,. vezi Doamne, progres economic,

cultură şi civilizaţie europeană sau avantaje politice ce decurg din "unirea cu

Roma". Dialogul între cele două Biserici trebuie axat pe Adevăr în istorie, nu în

principal pe civilizaţie, politică, economie sau cultură în istorie. Alte instituţii au

atribuţii principale în aceste domenii (fără a respinge rolul cultural al Bisericii). Dar,

se vede treaba, tot ortodocşii sunt cei care întind mâna fraţilor catolici (ce a făcut

papa Ioan Paul al II-lea sau ce face actualul papă,Francisc se înscrie perfect pe linia

prozelitismului tradiţional al Bisericii Catolice precum şi în pretenţia de "împărat al

lumii! spirituale, dar şi seculare câtă vreme se implică în politica mondială), prin

pregătirea Sinodului Panortodox, pentru anul 2016, ultimul astfel de sinod având loc

în anul 787. Numai că unora le flutură mintea şi se întreabă: „Cine va prezida acest

Sinod, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului sau Vladimir Putin

"urmaşul Cezarului Imperiului Roman de Răsărit care...ar fi în măsură să taie nodul

gordian al refacerii unităţii creştine?" Aceştia habar n-au de ceea ce înseamnă

sinodalitate în ortodoxie! Dacă ar fi invitat Putin să participe la Sinod, de ce nu s-ar

„autoinvita" şi ceilalţi şefi de state sau de guverne din ţările ortodoxe şi n-ar emite şi

ei pretenţii să prezideze adunarea? Şi apoi, Patriarhul Bartolomeu nu se poate

sustrage canonului 34: nici cel care este cel dintâi să nu săvârşească nimic fără

încuviinţarea tuturor. Pentru că aşa ar exista unitatea între cele ale minţii iar lui

Dumnezeu i se va da slavă prin Domnul întru Duhul Sfânt". Exact ceea ce

menţionam mai sus cu privire la "ţinta" unităţii credinţei.

Se poate vedea clar că „diferenţele” între cele două culte creştine pot fi

armonizate (de altfel, s-au desfăşurat şi se desfăşoară slujbe comune cu diferiţi

pelerini chiar la nivel arhieresc foarte înalt). Singura piedică este inflexibilitatea

papei. Când episcopul Romei va renunţa la aceste pretenţii, unitatea creştina este

cvazi-realizabilă.

Apologeţii „orânduirii" spiritului pe principiile materialiste ale CECA –

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului - strămoşul actualei Uniuni

Europene, născut în 1951, emit „emanaţii" absolut halucinante în ce priveşte „şansa

europenizării României": "Integrarea în Europa a moldo-valahilor trebuie

completată (pe lângă NATO şi UE – n.n.) cu dimensiunea spirituală, pentru a

ajunge la o emancipare naţională şi socială a tuturor românilor, de facto, nu numai

de jure. Iar aceasta se poate realiza numai prin refacerea unităţii cu Biserica

Romei... De un real folos în acest demers este Preafericitul Luician, cardinal

Mureşan, arhiepiscop major de Făgăraş şi Alba Iulia... Când va trece Carpaţii

Biserica Unită cu Roma a Preafericitului Cardinal Lucian Mureşan (Biserica greco- catolică)?"

Adică: "Măi moldo-valahilor, când vă veţi greco-catoliciza sau vă veţi

romano-catoliciza, abia atunci vă veţi emancipa! Nu v-a lăsat Ceauşescu, atunci

când a refuzat propunerea papei Paul al VI-lea ca greco-catolicii să treacă la

romano-catolicism, acum nu vă lasă pavoslanvicii ruşi şi grecii

constantinopolitani!"

Trei lucruri trebuie precizate, nu mai mult, pentru că textul citat lămureşte,

fără nicio nevoie de alte explicaţii, pe ce poziţie se situează susţinătorii unor astfel

de alegaţii. În primul rând, la ultimul recensământ din România s-au declarat

creştini greco-catolici 0,8% (150.593, cifră ce reiese din statisticile publicate în

2013) din populaţia ţării, adică vreo 160.000 de persoane (calculat la 20 de milioane

de locuitori), cărora nu putem decât să le urăm succes în opera de convertire a celor

vreo 15 milioane de ortodocşi români!!Adică aproximativ o sută de otodocşi pentru

fiecare greco-catolic. În al doilea rând, „preafericitul" Lucian a ajuns în ierarhiile şi

la titlurile care i se vântură pe criterii „Pas tout à fait catholiques"!!Gândindu-ne că

acest număr de enoriaşi îl are un protopopiat ortodox! Nu o spunem noi, au spus-o,

la vremea respectivă mass-media. În ultimul rând, dacă insinuăm prin astfel de

susţineri că greco-catolicii ar reprezenta "românii ardeleni" cărora le-a fost interzisă

credinţa în 1948 printr-un act administrativ abuziv, atunci să ne reamintim că ei s-au

născut pe la 1700 tot printr-un astfel de act, dar susţinut şi de tunurile generalului

habsburg Bukow. În context, amintim că la 1918 greco-catolicii au ieşit cu propuneri

să revină la ortodoxie, contracarând astfel uneltirile maghiarilor de a face din

România reîntregită „o dioceză a Bisericii romano-catolice". Şi apoi, de unde până

unde, cardinalul Lucian este "reprezentantul tuturor românilor dinafara graniţelor",

cine i-a încredinţat sau l-a ales în această " funcţie"?

Ne place, în schimb, foarte tare ideea că o „alianţă continentală Merke l- Putin" (sună a Hitler-Stalin - n.n.) ar deveni "centrul lumii". Deci PUTIN- ALIATUL NOSTRU, al OCCIDENTULUI – este SALVAREA!!

Adică pangermanismul, la care visează Angela Merkel, ca şi continuatoare

a acestei idei venite de undeva din ultimii două sute de ani şi panslavismul care are

izvoare şi mai îndepărtate în istorie. De altfel, preşedintele Federaţiei Ruse a

declarat că nu vede niciun rău în pactul Ribbentrop-Molotov!! În fond, ideea ar

putea fi susţinută şi de faptul că Vladimir Putin s-a implicat cu seriozitate şi succes

în apărarea creştinilor din ţările arabe (Egipt, Siria, Irak etc.) unde aceştia sunt

măcelăriţi sau forţaţi să ia drumul pribegiei. N-a făcut aproape nimic în acest sens

Occidentul european, nici SUA, decât că au provocat conflictele interne respective,

cu scopul unic de a-şi satisface interesele economice în primul rând. Se vede aceasta

şi din mimarea „alianţei" americano-europene în soluţionarea conflictelor intra- arabe. Primează aceste interese – control şi petrol – faţă de „democratizarea"

respectivelor state. SUA şi UE practică atât în Orientul Apropiat cât şi în Maidanul

de la Kiev strategia haosului controlat. Multă, multă lume, mulţi politicieni şi

analişti, mai pe faţă, mai pe ascuns, sunt adepţii acestei poziţii. Întrutotul de acord

cu ideea că o alianţă Merkel-Putin, în esenţă UE-Rusia, (se pare că distanţa s-a

scurtat prin axa Moscova-Budapesta) este un coşmar pentru civilizaţia anglo- americană, că SUA „sufocă" continentul european şi că ar săpa serios pentru

eşuarea proiectului european în forma sa actuală. Nu agreăm însă că aceste

„frecuşuri" şi-ar găsi originea în "diferenţele dintre potestantism şi catolicism, dintre

civilizaţia „maritimă" anglo-americană şi cea „continentală" europeană (Rusia

inclusă). Nu se va reuşi, spun mulţi, cum nu s-a reuşit de două milenii, să

construieşti ceva viabil şi fiabil pe plan social prin constrângerea spiritului de a o

lua într-o direcţie dirijată. BISERICA NU ESTE SLUJNICA SOCIETĂŢII,

BISERICA ESTE ÎNVĂŢĂTOAREA SOCIETĂŢII.

În încheiere, redăm fără nici un fel de comentariu câteva opinii exprimate

de cercetători, istorici, oameni de ştiinţă care au în preocupare tema pe care am

încercat să o expunem şi, mai cu seamă, pentru a le pune în oglindă cu părerile

desprinse din abordarea ei, deci puncte de vedere, cum anticipam în titlul articolului

nostru:

- "Grecii au fost primii Apuseni: spiritul Apusului, spiritul modern este o

descoperire greacă, iar locul grecilor este în lumea modernă. În centul spiritului

modern grec se află credinţa de neclintit în demnitatea şi valoarea persoanei.

Biserica primară a contopit rapid aceste valori cu mesajul Evangheliei, lucru despre

care Biserica Ortodoxă dă mărturie de atâta vreme. Dacă Biserica Apuseană ar fi

aderat la acest "elenism creştin", creştinismul apusean ar fi evitat multe din

capitolele sale neplăcute: puterea absolută, puterea asupra raiului şi iadului, dar şi

asupra pământului, inchiziţia (care a trimis oamenii la moarte nu pentru că trăiau

imoral, ci pentru că făceau afirmaţii care, pentru inchizitori, erau incorecte),

barbarismele în uciderea condamnaţilor, masacrarea nesupuşilor (ca la creştinarea

coloniilor), plecând de la convingerea că oamenii, în general, erau răi, formalismul

rigid (respectarea formelor exterioare prescrise), teologiile "liberatoare" (baza

ideologică a prozelitismului), indulgenţele ...credinţa că dacă Dumnezeu a vrut ca

omul să sufere chinuri, moarte, iadul pe veci, atunci este legitim ca oamenii să-i

facă să sufere pe cei nedoriţi6)

- "Ortodoxia adăposteşte un potenţial enorm, care atunci când va ieşi din

nou la iveală în toată splendoarea sa, va fi una dintre cele mai minunate forţe ale

binelui care există în lume...Biserica Ortodoxă este un organism viu şi are un

potenţial imens de a asigura binele de care are nevoie lumea." (Dr. John Thatcher –

Centrul de ştiinţe bizantine din Dumbarton Oaks – SUA)7)

Repetăm şi noi ceea ce este îndeobşte cunoscut, anume că niciuna din cele

trei mari religii, mozaismul, mahomedanismul, creştinismul nu a fost "revelată" în

Occidentul European, ci în Orient. Mai mult, Apusul latin "a furat" şi zeii vechilor

greci(Zeus, Afrodita etc.) şi i-a "domesticit", devenind Jupiter, Venus etc. Apoi,

istoria susţine că împăratul Constantin născut la Nissa (Naissus), respectiv Niş-ul

sârbesc de astăzi, prin edictul de la Milano (313 d.H.) a creştinat mai multă lume

decât toţi apostolii la un loc. Şi domnea peste Răsăritul Imperiului Roman, cu

capitala la Bizanţ / Constantinopol.

În secolele trecute, Principatele Române şi Voievodatul Transilvaniei erau

aprig disputate de cele trei imperii, care-şi aflau la noi răspântia: Imperiul Otoman,

Imperiul Rus şi Imperiul Austriac. Astăzi lucrurile s-au schimbat, dar nu chiar atât

de mult. Ne găsim între Imperiul American global, Imperiul German (numit în mod

eronat "european" şi acelaşi Imperiu Rus. Şi nu e deloc exclus ca locuitorii

României să fie numiţi, într-un viitor previzibil, din nou iobagi, rumâni, moşneni,

vecini şi să fie tranzacţionaţi,ca număr de suflete, împreună cu câte o bucată de

pământ fertil...8)

Petru Neghiu

PERISCOP, VII, Nr. 4/128, oct.-dec. 2014, p.62-69

P.S. Ne aşteptăm ca papa Francisc să se invite într-o vizită în

România. În situaţia, nou creată este bine să baţi fierul cât e cald ! În ce mă priveşte,

cu cât atacurile la adresa Bisericii Ortodoxe Române sunt mai insistente şi mai

vehemente, cu atât sunt un român mai ortodox. Şi mai european. Îmbrăcat în

straie/odăjdii autocefale! Am zis! Dixi! Ich habe gesprochen! I have spoken! J'ai

dit! Jag har talat! Ho detto! Eipa eipe!

__________________________

1) A se vedea "Ortodoxie şi caracter", în M. Whelton, Papi şi Patriarhi, Ed. Theosis, Oradao, 2010, pg.14

2) V. Roman, România 2014, (Articole, interviuri, opinii) D.F. Verlag, Eppstein, Germany

3) A se vedea şi lucrarea: Ioan Huma, Ortodoxia şi uniacia. Semitism şi antisemitism, Răspuns la tezele unei cărţi şi la concepţia ce le susţine, Iaşi, 2014

4) Textul complet" "Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi biserica Mea şi porţile Iadului nu o vor birui".

5) La slujba de înmormântare ortodoxă se spune: "Chipul Slavei tale sunt, deşi port rănile păcatului".

6) A se vedea Edith Hamilton, et The Echo of Greece, Norton Cie, New York, 1964, pag.215 şi idem, The Greek

Way, Modern Library, New York, 1961, pag.19

7) Citat din "An orthodox Interpretation of the crisis of Western Society, Holy Cross Seminary Press, Brooklin, MA.

8) Petru Romoşan, Despre licurici. Geopolitică pentru începători, în Revista "Kosovo-Shaquiptari” (nr. 5-6),

Diesen Post teilen
Repost0
7. August 2015 5 07 /08 /August /2015 23:16

Stefan Stancu:

Acum la inceputul mileniului al 3-lea, intrebarea care ne-a stat in fata a fost: Incotro sa o luam ? Spre Est sau spre Vest?

Spre est am mers impinsi de Armata Rosie si stim foarte bine ce am gasit acolo. Populatiile URSS si acum ale Rusiei sunt si mai ignorante decat noi romanii. Ele au déjà inscrisa in gena toate relele lumii asiatice. Acele populatii nu au cunoscut si nici nu inteleg ce este democratia, care sunt drepturile fundamentale ale omului, care este contractul social, cum se raporteaza cetatenii fata de statul lor etc, etc.

Ar fi fost un real bluestem sa o luam din nou pe aceasta cale.

Mai ramane Vestul, unde se realizeaza un urias experiment statal prin unirea a 29 de state avand indelungate istorii proprii.

In acest experiment, domina o singura religie: Crestinismul propovaduit de biserici diferite.

Pentru accelerarea dialogului, Viorel Roman foloseste termenii de Unire cu Roma, pe care nu-l explica indeajuns. Deaceea, reactiile sunt de multe ori negative.

Viorel Roman:

De la Marea Schisma 1054 s-a creat un intreg catalog de prejudecatii reciproce. Simpatia si respectul pentru ortodocsi e pe cale de dispartie, iar ei, cetateni de categoria II din punct de vedere material, se vad din nou amenintati de occidentali. Cum s-a ajuns aici?

De ce e vestul puternic? Pentru ca in sec. 11-13 Revolutia papala a pus bazele occidentalizarii lumii prin santificarea:

1.) ratiunii: ratio, stiinta si scoala de la greci (Atena)

2.) dreptul, individualitatea si proprietatea privata de la romani (Roma);

3.) ambele puse apoi in slujba esatoligiei si eticii Bibliei (Ierusalim).

Aceasta sinteza e straina ortodocsilor. Pentru ei Revolutia Franceza 1789 sau Rusa 1917 sunt repere. Pomenirea Revolutiei papale in vremea Lagarului ortodoxo-comunist era chiar motiv de puscarie.

Consecinte: Occidentalii il preamaresc pe Creator prin munca (la protestanti ea este chiar conditia mantuirii), perfectionarea conditiilor de trai, ortodocsi cred ca astfel El este prea usor trecut cu vederea si tradat. Primii se uita de sus la mizeria materiala din est, ortodocsii cred in superioritatea lor duhovniceasca si soborniceasca. Dupa esecul modernizarii inceput de tarul Petru I, ortodoxo-comunistii sperau ca imitand revolutia industriala ajung din urma si chiar depaseasc occidentul. Eludand insa dialogul cu Roma, totul s-a naruit, iar azi Putin, Tzipras, Ponta sunt dezorientati.

Ce-i de facut? Crestinii asteapta ca Sinodul Panortodox si Anul Sfant de la Roma sa depaseasca dezorientarea prin refacerea unitatii, fara de care civilizatia crestina genereaza mereu conflicte binecunoscute de la de Marea Schisma la Razboiul Rece, 1054-1989-2015. Ceea ce a realizat 1000 de ani papalitatea, protestantii nu poate fi nici intales, nici aplicat spontan la ortodocsi.

In ciuda tuturora, Fericitul Ioan Paul II a fost intampinat cu entuziasm la Bucuresti, Papa Francisc va venii. De ce sa nu speram ca Presedintele, patriarhul ortodox, cardinalul greco-catolic, membrii a celor mai de vaza institutii nationale vor incepe un dialog cu Roma, pentru ca Biserica Romaneasca sa faca parte din Biserica universala, nu in calea tuturor rautatiilor la periferia Europei?

Diesen Post teilen
Repost0
7. August 2015 5 07 /08 /August /2015 11:05

Western Democracy Confronts Orthodoxy and Islam

Prof. Dr. Viorel Roman, Bremen University, Germany

In 1989, after the peaceful conclusion of the Cold War, the world at large became euphoric, on the account of no longer having to contemplate the ravages of a global nuclear confrontation. Suddenly all prospects turned fine and dandy; the Westminster type democracy practiced in the First World -- the accepted winner of the forty-year old conflict -- will have naturally spread into the Second World -- the Orthodox realm -- also into the Third World, the latter largely living under the tenets of Islam. Finally the proverbial lamb was about to lay down with the lion. Perhaps, many people still remember Fukuyama’s famous quip: The world has arrived at the end of history. The fact that both The Second and The Third Worlds were -- and are -- rich in energy resources, some say, happened to be just a very lucky coincidence. For anybody who remembers those wonderful times, and cares to look at the world as it turned out be, that hasty euphoria seems now, in hind sight, rather phantasmagoric, not at all realistic. Let us review what happened in the interim.

The former Communist, and mostly Orthodox, countries went through a so-called transition period, which can aptly be branded as a farce. Actually, this tragic-comedy is continuing, and is being played as an endless joke on the economic backs of many millions of disappointed peoples, for whom the end of misery is not even barely visible on the future’s horizon. The former Communist party hierarchy, under the leadership of the former state security apparatus --made up by high-ranking members of the famous Nomenclature, -- in a very short time managed to turn around their former ideology, by beginning enthusiastically and conveniently to mimic the majority of the noisiest democratic slogans. One has to admit, they gave a masterful performance since, with a few notable exceptions, they are still ruling in many of those countries today, where they obtained, this time around, also the blessings of the Church, of the Patriarchs, while the situation of the masses at large continues to deteriorate steadily. During this period, the operating concepts, for instance in Romania, might be reduced to two, very simple phrases: privatization, and we do not sell our country -- (to foreigners). Many, more serious analysts, might consider this approach as an oversimplification. Maybe so, but these two simple phrases can sum up essentially what happened. Under the guise of privatization the new political classes acquired, sold, degraded or liquidated most of the county’s wealth, while -- in the light of a catchy slogan, -- we are not selling out our country, -- they skillfully kept at bay the inflow of serious foreign investors and capital. It is not at all surprising that some called this type of transition piratization (in Russian prikhvastiatzia). Consequently, the State budgeting process, the bulk of the remaining industry, as well as the mass-media --Television included -- remained and still are in the hands or under the influence of the old-new oligarchs. Essentially nothing has changed. The newly made, suddenly-turned-pious Orthodox capitalists, -- rejoined in their same former clans and groups of interests, which manipulate everything in politics, control the flow of information, and disperse their brash propaganda almost with the same success as in the past, if not more so. Welcome to the Orient, dominated as ever by informal networks and not so informal mafias!

So why should anybody be surprised when the common folk in The Orthodox world appear now flabbergasted by the newly born individualism (which they see as a sinfully aggressive selfishness), absolutely foreign to their faith and norms of acceptable behaviour. Is it then so miraculous that people have taken refuge once again into their proverbial apathy, and relinquished their salvation into the hands of the Redeemer? Man, be patient, thy kingdom will come, the last will be the first, and the meek will inherit the earth. Although under the leadership of Boris Yeltzin, Slobodan Miloshevitch, Ion Iliescu, Vladimir Putin and the KGB, the respective countries managed to stay economically afloat, while Communism seemingly had suffered a great defeat, in spite of the piracy inflicted on them, by the same token, these same countries, when it comes to Western imports, are still subjected to many of the COMECOM prohibitions, decreed against them during the past. Can these barriers contribute to an honest process of development? Probably not. Naturally, this sorry Cold War leftover today proves to be more troublesome for Russia and Serbia, because there it was superimposed on top of the other handicaps, inherent to the code of behaviour everywhere else in the Orthodox inspired world.

In the 22 countries of the Arab League the social, political and military situation is equally caught in an impasse. Across this part of president Bush’s axis of evil -- Iran, Irak, and now, Lebanon, Syria -- the implementation of Democracy looks more as a “Dream of One-Thousand-and-One-Nights” than a fairly feasible outcome. After the neo-conservatives’ unexpected success with the Oriental, Southern Slavs, as well as with the Moldo-Valahs at the end of the Cold War, it is suddenly very hard for them to understand why installing democracies among the Orthodox and the Moslems proves to be a task impossible to carry out overnight. For both religions acquiescing to the principles of competition --inherent to democracies -- is equally difficult to accept, which in their minds can produce mostly undesirable social discord, or lead to the creation of counter-productive political adversaries. Instead they favor the subtleties of the less formalized, more oriental structures, inherited respectively from Bizantium the Caliphates.

This state of mind may be simply illustrated by an example. When sometime ago, between the Orthodox and the Moslem’s a conflict ensued, which ended up by the Hezbollah organization taking a Soviet diplomat as hostage, the latter camp’s response had been conceived in a manner absolutely different from the way that challenge is expected to be answered in the West. Responding promptly to the provocation within the principles of tit-for-tat, the KGB went on to take a hostage from among the ranks of the Hesbollah, than castrated the victim and sent his testicles back to the same guerilla organization with the following message: This surgical operation will be readily applied to other Hezbollah members if the Soviet diplomat will not be immediately freed. Naturally, the diplomat quickly regained his liberty, and since then, hostage taking from among the Orthodox folk became taboo. This is exactly why, when Romanian hostages were taken in Iraq, the news elicited both in the West and East nothing less than perplexity.

What would it take for the neo-conservatives to wake up? It is high time for them to learn and accept the customs, traditions and the sensitivities of the Orthodox and Moslem’s before forcing upon their peoples democracies, either through deceptive transition processes or military actions.

1 We use the game-theoretic concepts of open loop and closed loop policies to have a template for the typical strategic information use within the hemispheres. But hereby we do not assert to know a formal game which aptly describes the payoff structure of the game of the hemispheres.

Diesen Post teilen
Repost0
7. August 2015 5 07 /08 /August /2015 11:03

Strategies of Conservation by Apparent Involution

Klaus Schebesch and Viorel Roman

Abstract:"Retirer pour mieux sauter:" Evolution of social and cultural human systems provides but also hides the answers to future crises and catastrophic changes. Present times expect a series of such challenging impacts. The end of the cold war was the first in the series. Others, not necessarily restrained to political dimension will follow. The world seems to be divided into an ascending hemisphere of western culture and power, and, a diffuse peripherized but growing residual. A key step towards evolutionary stability is to allow for a new or to re-vitalise a dormant third player in the game of hemispheres. This could be achieved by supporting a largely self-contained limiting culture which acts as a filter for the first world and as a model for periphery, possibly to the mutual benefit. But this end can not be achieved by pursuing present day global village strategies and by aspiration to global social logic.

      1. Introduction

As long as historical mankind recalls, the world is ruled by power centers which regenerate from periphery through the complex filters of geo-political and cultural limiting walls. Historically minded man is to be contrasted with a-historical man in the sense of Eliade ([El76]). Power centers form a collection of regions and nations which we call empire and the limiting walls which act much like permeable or semi-permeable membranes will be called limes in the sequel. Not unlike biological evolution (see Maynard Smith & Szathm`ary [MS95]), historical and political mankind uses compartmented (niche) evolution to breed and maintain a sufficient diversity of political and cultural strategies. These strategies are needed to be resistant against unpredictable events in the future. Economic organization and coordination as well as law are the operating system of this open ended adaptive process. They are themselves subject to slow but continuous change.

Following Huntington ([Hu93]) we assert that the cultural and especially the social value systems determined by religious traditions (see also Roman & Schebesch [RS91], [RS92] and Roman [Ro94a], [Ro94b]) are the most immutable traits of the hemispheres and the principal germs of conflict. Our abstract hemispheres empire, periphery and limes are geographically disconnected ensembles of regions and countries which share basic cultural strategies of combat or cooperation with opponent hemispheres.

The chances to transform the world into a single and uniform empire as tacitly implied by the western global village invasion strategy (expression coined by Marshall McLuhan) are extremely small, given the limited propensity and will for sustained hot global military conflict over many generations. Such conflicts were the rule in medieval Europe. Today, we observe (deceptive) signals of the spread of the rules of democracy throughout the world (see Modelsky & Perry [MP91]). But from any sensible evolutionary point of view the utility of diffusion of a culture of asserted social universality is highly questionable.

The virtual eternity of the abstract empire under historical man is to be contrasted with the rise and fall of particular great powers, be they modern national states or ancient single empires. In the last century the German chancellor von Bismarck noted that the essence of a great (particular) power always was to fill up a void left by the fall of another power, perhaps because a great power cannot afford to "... stay aside ...". This continues to be inherent in todays political evolution, which we take as given. It is a strong argument for our abstract empire to continue to exist and against a global village in any naive sense.

These problems were involuntarily uncovered towards the end of the cold war. The rigid bipolarity of the east-west conflict was misleading in its strategic stability in the sense that, during its period of influence, any more complex strategic situation with innovative potential immanently reduced to the very two-person game of the super-powers.

The first catastrophic event, the collapse of this rigid conflict, opens a door towards considering the more challenging, much bigger but essentially unpredictable outcomes of catastrophic events of the future:

  • Growth of world population. It occurs in wider parts of the periphery, accompanied by a desire to imitate economic and some cultural traits of the empire. This development might have two outcomes: 1) success of imitation which leads to ecological catastrophes, or 2) failure, which leads to social catastrophes. Both can motivate future wars.

  • Economic globalization. In theory it can provide a fair distribution of wealth. In practice, its implementation seems to be unstable unless we have a world wide empire. In the present "global village" the gap of income between empire and periphery widens, but at the same rate, the incompatible culture of the empire (e.g. forms of democracies, forms of entrepreneurial organizations) spread out. At least superficially, cultural niches of potential future value seem to be destroyed.

In the light of the possible catastrophes caused by ongoing regional and global adaptation three main points stand out for investigation:

  • The preeminent question of the empire is whether periphery should be organized according to the empire's standards? And, above all, is the periphery organizable at all?

  • The world, being historic and adaptive, cannot "tolerate" a static dis-functional limes like the one installed by cold war forces in Europe for long. Therefore the role of a functional limes similar to the ancient Roman limiting regions between "barbarian" and imperial citizens is a much more credible and viable solution for intra- and extra-limes populations. This type of limes can sensibly sustain the necessary cultural and strategic diversity in the ongoing historical evolution. Therefore the main questions are: Who should be part of the new limes? How should a stable limes be organized to assure a strategic and economic equilibrium between empire and periphery?

  • Periphery is constantly starring at the empire. Having nothing to lose except its "chains", periphery consistently (and in a sense rationally) conspires when and how to blackmail the empire, or, to what extend to invade empire and limes in a direct sense.

All problems of our triad of hemispheres are "rational" from their respective points of view and they are supported by hard empirical facts.

What is the Empire?

The privilege of the empire is law, order and justice. In this sense we have societies where civil and human rights in the western sense are taken for granted. The empire perceives itself entitled to intervene into the periphery whenever the own interests or cultural values seem to dictate such action. The core of social consensus within the empire gravitates around property and the right to individualism, which in turn cannot be stable except in a sustained state of economically wealthy populations. Especially, we find ongoing accumulation of capital which is inheritable to future generations. This means a high level of accountability and in economic terms it implies a stable financial system, which acts as an important guard of social discipline. To achieve this ends the empire uses rationality and science extensively and a complicated system of contracts which transforms interpersonal obligations into impersonal norms. The infrastructure is a collective product of many generations with a very high level of functionality and reliability. [Ro02]

Elites combine very long cultural traditions and social power or wealth. Undisrupted long term cultural traditions combined with undisturbed accumulation of wealth eventually lead to new life styles and economic cultures which can only be sustained with massive protection. Protection is invariably directed against invasion of peripheral forces which range over economic and cultural to massive "illegal" immigration.

After world war II territorial expansion is replaced by economic and cultural invasion. News of military conflict have a devastating effect on public opinion in the empire. As long as such conflicts are very short, of limited implications and relatively rare empire perceives expansion as a success. Eventually the real costs of simultaneous expansion and self-protection exceed any collectively acceptable level, and further expansion is improbable or impossible. The crisis of expansion then determines the empire to dictate or to advance the creation of an intermediate culture - the limes.

Owing to its strength and wealth, but also to the inertia of a formidable social regulatory machinery, the empire seems to set the trends of global action by playing open loop1 strategies against the other hemispheres. That is to say, empire formulates an "optimal program of action and reaction" a social and political convention, which is a policy convened by democratic or learned conspiratorial consensus. In the period following the convention empire tends to adhere to the principles of the program.

The forces of economic rationality oblige the empire to operate at its social and technological limits, inducing maximal exploitation of its cultural assets. But this is possible only by maximally revealing both structure and potential of social and economic actions. In practicing a {global village} type expansion strategy empire implicitly assumes the same type of cultural logic outside its frontiers.

What is the Periphery?

The economic misery of the periphery most invariably produces abundance of social misery, injustice and corruption. Consequently human and civil rights are perceived as instances of a surrealist state of mind. If the periphery suffers major drawbacks, it cannot aggressively intervene into the empire. It directly demands compensation or, in the worst case, the most elementary goods for survival.

There is no public social consensus to be found, which resembles the functional imperial cultures. The right to individuality is replaced by a strong sense of family, clan or other collective social atomic units, which can frequently be traced to ancient times or even to a-historical man. This social culture success­fully undermines accountable accumulation and any individual life-styles for ages. Without such rational mechanisms there is no collective acceptance for the need of a stable financial system as a supreme social moderator.

The infrastructure is exclusively a copy of imperial models and is consequently lacking contextual functionality and reliability. Elites are transitory and mostly confined to social power or wealth. More traditional elites do understand the real incompatibilities between empire and periphery. They therefore are instinctively non-cooperative, but they are the only capable of effectively communicating with the empire. This often leads to maximally confusing relationships between empire and periphery.

In general periphery uses a cautious closed loop type political and economic strategy closely following the signals set by the empire. The main difference in strategy formation is the absence of coupling to the enormous cultural reserves of many peripheral societies. Eventually periphery uses the means of empire's technology to uncover and perpetuate the cultural reservoir to its ever growing population. Historically sunk cultures that can be re-vitalized to the effect of creating a competitive limes culture presumably abound. The case of Japan is the story of successful vitalization of coordinating cultural principles and to a lesser degree the story of successful imitation of western technology. Today, the Japanese blend of traditional and western social and industrial culture is itself a source of inspiration and a subject of imitation. Owing to post world war II development Japan effectively joined the empire and can no longer serve as a model for periphery.

To react against imperial pressure, the periphery often sticks to arms which do not respond in terms of imperial values. This happens especially when there is no mediating limes at hand. Different forms of fundamentalism or extremism lead to this end. To the very surprise of the empire, the periphery nowaday uses old and effective open loop threat strategies. By continuity of power only the empire can be entitled to pursue open loop strategies with wealth-increasing effects. Periphery has found a way to undermine this tradition of the empire. This is a serious potential for future conflict. Strategies to effectively mediate between the two principal cultural hemispheres seem non-existent.

      1. The Limes: Old and New

In discussing the limes which at least in visible terms is the most volatile of the three abstract hemispheres, historical examples will be confined to Europe. But similar strategic situations do occur in other parts of the world as well. To give a perspective to the main questions of limes formation we describe the geo-politically or militarily inspired limes, and proceed with the religious and ideological types (examples for different historical epochs in Europe are furnished by Bârlea [Ba90] and Szücs [Sz90]).

The expansion of the ancient Roman empire - as a first historical template for our abstract empire - grained to a halt by an internal mutation of imperial organization. The politically legitimated will of unlimited geo-political expansion of senatorial Rome was replaced by the Asian-influenced imperial institution of Imperator Romanorum. In contradistinction to the former senatorial government this new institution could loose all its prestige by loosing a single war. Hence the design of a geo-political limes gained uppermost priority. Eventually this limes divided a vast territory, in spanning from North England along the Rhine-Danube river system down to the Black Sea. This limes started out as a purely military concern, but during the following centuries it transformed into a culture. The population of this limes swapped high tactic mobility of the imperial (central) military organization for a more local role but with high adaptability to peripheral (nomadic) pressure.

This role of cultural interface proved to be self-amplifying for the limes population. Eventually the experience accumulated there became crucial for the empire itself. Even after the collapse of the Roman empire the limes survived and came into new flower. Subsequently it represented a self-contained culture which successfully combined the resistant cultural traits of the old empire with the many cultures of the migrating peripheral tribes.

After 500 years of medieval transitory development in Europe the geometry of the limes becomes more complicated. Following the Christian crisis of religious Europe - the division into western and eastern churches - a new perpendicular branch to the old limes spans from the Adriatic to the Baltic Sea. Focal points like, e.g. Vienna and many other regions of intense inter-cultural coordination activities can be detected starting with the Baltic states along the eastern Polish border, including Transylvania and the Danube border regions down to Dubrovnic.

After the end of cold war this geographically fat limes candidate suffers from confusing change of direction of transitory goals. Neither the empire nor the new European limes candidates themselves are presently willing to formulate a consistent set of developmental goals which fit the natural role of the presently undefined hemisphere. The foregone conflict of ideological Europe left convincing evidence that it does not pay to use a rigid impermeable limes whose borderline is planted with mines and guarded by dogs. Cultural pressures in central Europe gradually undermined a not so seriously impeded functioning of the military barrier. In fact the separation did function almost to perfection and the exercise is easily repeatable - even with appropriate populist consensus.

The true reason for of the rigid limes to disappear lies in the traditionally high mobility of ideas and technologies (see e.g. Aulin [Au89]) as well as the cultural vicinity of "models" from western Europe, at least as perceived in the educated social classes of communist and post communist eastern Europe. But the crisis of the soviet experiment and new Russian indulgence was needed in the first place to bring about this new situation. Furthermore we insist on recalling two decisive factors: 1) The western model is not a literal goal of any wider population in the region 2) The region as a whole shares abstract strategic positions and cultural properties, but it lacks any will and coherence in performing coordinated moves in its own interest (which would automatically qualify it as an ascending wing of the empire).

      1. What are the Cultural Strategies of the Limes?

Faced with the open loop strategies of the empire and the predominantly closed loop strategies of the periphery the limes is mediating between this hemispheres as long as it is recognized as a credible third player. Post cold war Yugoslavia provides an eclatant example of empire lead de-construction of a limes culture which finally erupted in civil war. Uniform and "universal" globalization plans of the empire seem to undermine the credibility of the limes, in that it (empire) increasingly seeks for direct interaction with the periphery. This brings about a flow of conflictual situations, which can be avoided by an effectively operating limes, probably resulting in mutual benefits.

Where did the culture and forces of the formerly effective limes disappear? Francis Fukuyamas "End of History" implicitly started this debate after the end of the cold war. Furthermore, even Huntington's famous "Clash of Civilization" continues this strand of ideas. But the concept of "modern but not western", is tied to past unfolded economic performance, and hence does not pay attention to the existence or the re-vitalization of the involuted role of the limes. The limes is itself a strategic concept of an abstract hemisphere independent of empi­ri­cal cultural particularities or the strength and future role of the nation-state.

      1. Transitions Between the Hemispheres

Our abstract hemispheres empire, limes and periphery are not static with respect to their member regions or countries of the world. To a certain extent they all are mobile in space and time. Apart from certain historical transitions of single regions between the hemispheres we also find "chronic" members of empire and periphery and to a less obvious extend those of limes.

Superficially the limes can be thought of regions or countries which in alternating succession were members of empire and periphery. In digressing on the mechanisms of transition it will be clear that it is more appropriate to view the limes as a strategic self-sustaining culture, and in that train of thought, a valuable third player in global evolution.

In its present expansion strategy the empire seems to be deeply inspired by technologistic and economistic views in the following sense: Adoption processes can be governed by lock-in phenomena. As was impressively formulated by e.g. Arthur [Ar89], in the presence of externalities (increasing returns of adoption in the number of past adopters in that case) a technology can rationally exclude a rival one, irrespective of the objective relative merits of the candidate technologies. Transposed to cultural strategies (social technologies) this means the west is betting on the objective superiority (universal validity) of its choice of the expansionist program and is heavily counting on the eventual lock-in. This is a deformed perception of the evolutionary social systems at large. Even if solely using Arthurian arguments, this concept would grossly overestimate "universal values" in favor of the power of evolutionary dynamics.

In addition, the development of the hemispheres is constrained by the presence of hysteretic and other asymmetric functions between effort and perceivable results. Empire and periphery are stable in the sense that, as soon as a region or country reaches one of the two extreme respective states of development, it cannot easily be driven out by variation of financial, political and other effort. In contradistinction the limes is by now a reservoir of stable cultural strategies. But this does not mean that it is a perceivably functioning hemisphere. To awake and maintain its effective operation, it needs a fine balance of effort continuously preventing it from becoming imperial or peripheric in its functions, or, by implicitly stabilizing its credibility as a third player endowed with mediatory and model roles vis-a-vis the empire and respectively the periphery. The last variant of the concept is not yet mature as show "Desert-Shield"-strategies in the geo-political domain and "Peso-Shield"-strategies in finance (Mexico 1995, amounts of roughly $50 billion)!

Why did a new "empire" develop and then collapse in the Russian hemisphere as a project of Moscow ranging from Berlin to Vladivostok and from Finland to Afghanistan? The communist experiment can be seen as a necessary side effect of the capitalist evolution and by no means the last one. But eventually the communist experiment - in many respects similar to the pharaons pyramid projects with their human victims -, which was hence a heroic dictatorial attempt to imitate the millenar accumulation of the European empire, did also formulate similar goals which seemed to have universal social logic (the communist world revolution). This experiment was conducted with rationality and scientific method borrowed from the empire, but by preserving all the vital social and cultural structures of the periphery. In this period the limes degenerated into the dead rigid ideologic barrier without performing any of its traditional functions of cultural osmotic membrane. In fact the creative energy of the limes was de-naturated and absorbed into the soviet experiment.

Ultimately the soviet system failed to serve both as a limes and as a credible model to periphery. The experiment was abandoned and eventually the hemisphere turned back to its genuine historical role. The empire seems to look at the eastern European post communist hemisphere as some cultural strategy which is "locked-out" already in the sense of Arthur's technologies. Encouraged by the self-fulfilling and fulfilled prophecy of the "end of history" (and especially of end of cold war) the empire drops all phantasy concerning the real future role of this geographical hemisphere and retracts towards the view of natural peripherization of the region. The involution of this very hemisphere is indeed measurable in terms of economic and military power or influence. But the the involution is only apparent! The Byzantine-orthodox empire is being described as declining for roughly a 1000 years. Its regeneration under communist aegis with a surprizing vitality is - in historical terms - a short but impressive act of regeneration out of much more desperate situations. We question if the "end of history" has really arrived! The school of Byzantine-orthodox social and strategic thinking of considerable tradition was underestimated by empire and periphery alike. Under the new world order the involution by means of the voluntary de-construction of the soviet apparatus is an ultra-stable means of conservation of the Russian-orthodox long range core interests.

What are the most probable transitions between our hemispheres? Both empire and periphery enjoy a high probability of having constituents which do not leave their respective hemisphere in the foreseeable future. Direct transitions between the two extremes (empire and periphery) are practically excluded. Aiding periphery by the current programs of the empire and its international organizations further cements underdevelopment! The limes needs to face the two stable hemispheres, but never has command of the powers to effectively change the rules of the game. The passive resistance against imperial pressure to transform it into periphery or to be drowned by periphery into periphery is involution. This is a move which is outside of the spectrum of possible simple (direct) transitions between the hemispheres.

Having identified the cultural strategies and inertias of our three abstract hemispheres we conclude with the discussion of a possible new limes in the new world order, in many respects abating from the "mainstream" as is for instances documented in an influential international magazine [TE94].

      1. How to Design a Future Limes?

The aspiration of globally acting projects and institutions, starting with institutions like the World Bank, continuing with a worldwide standardized economy but also by indiscriminate propagation of ecological "values" (with political implications and long term conflict potential) which are part of the global village strategy, must fail if they cannot, or do not wish to, re-create and stabilize the limes. Present day development points towards destabilizing, ignoring or even destroying the forces of limes, in drawing on issues like universally valid goals of coherent global development. And all this in spite of the ever growing gap between the two principal hemispheres.

All the global and universal aspirations of the well-planned soviet socialist project failed as will eventually fail any similar aspiration formulated by e.g. global village advocates. The soviet experiment will be remembered by the fact that it was an attempt to create an evolutionary niche. The crucial fault of the experiment was its inability to use the functions of the old limes or to remodel a new functioning limes (present day mainland Chinese dictators seem to have grasped something of this idea).

But the main point in designing a future limes is, besides making it functional, to endow it with evolutionary stability. The utility of a stable limes is widely undere­sti­mated by empire and periphery alike, perhaps because their inhabitants are not inclined to think about structural change. Starting with the Roman empire, the limes was designed as a ephemere artifact. Even the later Roman-catholic limes was seen as a mere small step in the envisioned conquest of the world. Rome needed a whole millennium to understand the necessity of this construct: an important step towards ecumenism, which today is mistaken as a model for the future global village as is sometimes envisioned by the UN.

The chances of a stable future global network (say, more evenly distributed outposts of empire and a substantially increased number thereof) rise with the ability to recognize and develop the function of the limes. A phrase like "think global and act local" is in fact empty without the experience and the interface of the limes. The limes acts as chief coordinator of economic transactions between empire and periphery, because the limes by itself incorporates both methods and cultures besides having its own culture which is less accessible to both empire and periphery.

Although any substantial long term historical plan is a product of the empire, which is understandable from its mere stability, the limes develops the real elites and masters of inter-cultural coordination. The limes culture iterates a million-fold exercise of inter-cultural coordination of actions on all levels of magnitude, but in general with adjacent partners. Signals of communication are correctly interpreted and effectively understood. The necessary collective intelligence for successful coordination of (and not just communication about) inter-cultural affairs resembles the intelligence of collective action performed by markets in economic coordination. Non of the two can sensibly be simulated to the point of substantial gains by a system which is much simpler than the original, i.e. it cannot be executed by a "central plan". Such arguments should be always considered whenever top-down strategic decisions about inter-cultural issues are due!

Effective inter-cultural coordination cannot be capitalized by a thin elite of the empire which is far from the battle fields. This can induce severe instability between empire and limes, because the inter-cultural intelligence of the limes has no immediate power vis-à-vis the wealth of the empire. The long term ultra-stable life styles of the empire cannot compete with the "local" competence of the limes. At present this incompatibilities prevent a consensus on the adequate role of the limes. In many cases the empire feels in charge to "solve" conflicts with the periphery by using arrogance of power instead of intelligence and the "know-how" of the limes. Most of such conflicts are in fact not resolved but post­poned only to face up later on in history with even more destructive potential.

      1. Apparent Involution of the Limes

The fact that the limes is out of the general perception does not mean that its design is lost! Its design hides behind the structures of apparently involuting former organizational centers and cultures. Again, for the case of Europe, we find them in disintegrated and peripherized small eastern nation-states and in the Russian hemisphere. How and to what benefit can these forces be re-vitalized without provoking an immediate conflict or clash with the empire? Or, can these forces self-organize in the sense of sudden reappearance?

In the first place, insisting on combating the "communist idea" in the culture of e.g. the former soviet block region is useless, because it was not created there and it never constituted a real substitute for local populations, which are historically geared towards the traditional limes cultures. Even the extension of NATO and EU into these regions must use a fine balance of the real historical heritage and should advance any autonomous initiative to revitalize the limes culture. Vishegrad countries obviously speculate to jump into the empire. This can be a destabilizing factor to a much needed and well functioning fat limes which cushions the empire effectively from undesirable and unpredictable invasions from any periphery. Invasion is undesirable from two standpoints: 1) it clashes with the traditions of the empire, 2) it deprives the periphery of its entrepreneurally minded class. In consequence the gap is widened again.

For the case of Europe, the present empire collaborates with a part of the old effective limes to shift the (not so old) rigid ideological limes a bit to the east. This resembles a virtual Chinese wall and by no means the creation of an effective economic limes as in present day socialist China, which takes place to a certain degree in its southern provinces adjacent to Hong Kong.

To comment the case of sudden reappearance of the involuting limes, we note that by the very culture of these regions a credible signal of the empire can lead to a very fast re-vitalization. The pace of such a development will exceed every­thing comparable in either empire or periphery. Halving the per head income after the end of the cold war did not produce major disruptions in these socie­ties. This is so, because there act extremely strong and stable informal econo­mic and social coordinating forces. These are complemented by a technocratic class which at least matches the diligence of comparable imperial structures.

To conclude, it would most probably pay for the empire to voluntarily involute its present expansive global village strategy by signalling an (apparently) new scheme for the division of labor on global affairs. This move could even underline the long term expansive prospects by adding to stability: Room can be left for re-vitalizing a limes which can coordinate cultural forces at low global expense. The central intelligence of the empire and its global organizations are misdirected in assuming to provide the only valuable strategic choices to answer future catastrophes and crises. They can successfully delineate very broad programmatic lines (open-loop startegies) but they cannot implement them in a sustainable inter-cultural manner. This requires a limes with market-like intelligence. Such a limes can further stabilize propensities to hot conflict. But even more important, it can provide credible models for the periphery which act at least in the sense of stabilizing (economic) expectations. This is an important ingredient for slowing polarization which is the onset of conflict.

In our view a re-vitalization of the limes (in its different locally adapted forms in the world) can mobilize the valuable strategic reserves which are impossible to "re-invent" but are implicit in dormant cultural heritage. This is one of the principal forces at our disposal which can help to answer coming catastrophic events and crises, which for someone - unknown to us all - will surely produce new chances and perspectives.

      1. Bibliography

[Ar89] ARTHUR, B.W.: Competing Technologies, Increasing Returns and Lock In by Historical Events, The Economic Journal 99 (1989) 116-131

[Au89] AULIN, A.:

Foundations of Mathematical System Dynamics: The Fundamental Theory of Causal Recursion and its Applications to Social Science and Economics, IFSR International Series on Systems Science 2, Pergamon, Oxford 1989

[Ba90] BARLEA, O.:

Der römische Limes und seine Spuren. Walachen, Wallonen und Wales: Konsequenzen des römischen Wallums, Perspective 12,47-48 (1990) 1-129

[El84] ELIADE, M.:

Histoire des croyances et des idée religieuses, 3 volumes, Paris 1976-1984

[Hu93] HUNTINGTON, S. P.:

The Clash of Civilizations? Foreign Affairs 72,3 (1993) 22-49

[Ma91] MARCHETTI, C.:

Branching out into the Universe, in NG[91] (1991), 583-591

[MP91] MODELSKY, G. and PERRY III, G.:

Democratization from a Long-term Perspective, in NG[91] (1991), 19-35

[MS95] MAYNARD SMITH, J. and SZATHMÁRY, E.:

The Major Transitions in Evolution, Freeman 1995

[MS96] MILLER, M. and SOEFFNER, H.G.(eds.):

Modernität und Barbarei, Frankurt am Main 1996

[NG91] NAKI'CENOVI'C, N. and GRÜBLER, A.(eds.):

Diffusion of Technologies and Social Behavior, IIASA, Springer, Berlin 1991

[Ro94a] ROMAN, V.:

Empire and Frontier, South East European Monitor 1, Vienna (1994) 40-73

[Ro94b] ROMAN, V.:

Imperija i limes, Ekonomika 30,10-12, Belgrad (1994) 70-76

[Ro02] ROMAN, V.:

Kleine Schriften: Weltordnung; Religion und Politik; Rumänien, Moldawien. Ko-Autoren Gabriele Intemann, Hannes Hofbauer, Klaus Schebesch. Eppstein-Taunus 2002, 218 S.

[RS91] ROMAN, V. and SCHEBESCH, K.:

Kommunikationsprobleme und kulturelle Schranken für multinationale Kooperation, Puterea, Bucharest 1, 11-12, 1991

[RS92] ROMAN, V. and SCHEBESCH, K.:

Religiile - surse de conflict (Religions - sources of conflict) in: UNDP Roundtable on global change, Bucharest 4.-6.9, 1992

[Sz90] SZÜCS, J.:

Die drei historischen Regionen Europas, Budapest and Frankfurt am Main 1990, 1-107

[TE94]

The New World Order: Back to the Future, The Economist, January 8th (1994) 21-23

Western Democracy Confronts Orthodoxy and Islam

Prof. Dr. Viorel Roman, advisor at the Bremen University, Germany

In 1989, after the peaceful conclusion of the Cold War, the world at large became euphoric, on the account of no longer having to contemplate the ravages of a global nuclear confrontation. Suddenly all prospects turned fine and dandy; the Westminster type democracy practiced in the First World -- the accepted winner of the forty-year old conflict -- will have naturally spread into the Second World -- the Orthodox realm -- also into the Third World, the latter largely living under the tenets of Islam. Finally the proverbial lamb was about to lay down with the lion. Perhaps, many people still remember Fukuyama’s famous quip: The world has arrived at the end of history. The fact that both The Second and The Third Worlds were -- and are -- rich in energy resources, some say, happened to be just a very lucky coincidence. For anybody who remembers those wonderful times, and cares to look at the world as it turned out be, that hasty euphoria seems now, in hind sight, rather phantasmagoric, not at all realistic. Let us review what happened in the interim.

The former Communist, and mostly Orthodox, countries went through a so-called transition period, which can aptly be branded as a farce. Actually, this tragic-comedy is continuing, and is being played as an endless joke on the economic backs of many millions of disappointed peoples, for whom the end of misery is not even barely visible on the future’s horizon. The former Communist party hierarchy, under the leadership of the former state security apparatus --made up by high-ranking members of the famous Nomenclature, -- in a very short time managed to turn around their former ideology, by beginning enthusiastically and conveniently to mimic the majority of the noisiest democratic slogans. One has to admit, they gave a masterful performance since, with a few notable exceptions, they are still ruling in many of those countries today, where they obtained, this time around, also the blessings of the Church, of the Patriarchs, while the situation of the masses at large continues to deteriorate steadily. During this period, the operating concepts, for instance in Romania, might be reduced to two, very simple phrases: privatization, and we do not sell our country -- (to foreigners). Many, more serious analysts, might consider this approach as an oversimplification. Maybe so, but these two simple phrases can sum up essentially what happened. Under the guise of privatization the new political classes acquired, sold, degraded or liquidated most of the county’s wealth, while -- in the light of a catchy slogan, -- we are not selling out our country, -- they skillfully kept at bay the inflow of serious foreign investors and capital. It is not at all surprising that some called this type of transition piratization (in Russian prikhvastiatzia). Consequently, the State budgeting process, the bulk of the remaining industry, as well as the mass-media --Television included -- remained and still are in the hands or under the influence of the old-new oligarchs. Essentially nothing has changed. The newly made, suddenly-turned-pious Orthodox capitalists, -- rejoined in their same former clans and groups of interests, which manipulate everything in politics, control the flow of information, and disperse their brash propaganda almost with the same success as in the past, if not more so. Welcome to the Orient, dominated as ever by informal networks and not so informal mafias!

So why should anybody be surprised when the common folk in The Orthodox world appear now flabbergasted by the newly born individualism (which they see as a sinfully aggressive selfishness), absolutely foreign to their faith and norms of acceptable behaviour. Is it then so miraculous that people have taken refuge once again into their proverbial apathy, and relinquished their salvation into the hands of the Redeemer? Man, be patient, thy kingdom will come, the last will be the first, and the meek will inherit the earth. Although under the leadership of Boris Yeltzin, Slobodan Miloshevitch, Ion Iliescu, Vladimir Putin and the KGB, the respective countries managed to stay economically afloat, while Communism seemingly had suffered a great defeat, in spite of the piracy inflicted on them, by the same token, these same countries, when it comes to Western imports, are still subjected to many of the COMECOM prohibitions, decreed against them during the past. Can these barriers contribute to an honest process of development? Probably not. Naturally, this sorry Cold War leftover today proves to be more troublesome for Russia and Serbia, because there it was superimposed on top of the other handicaps, inherent to the code of behaviour everywhere else in the Orthodox inspired world.

In the 22 countries of the Arab League the social, political and military situation is equally caught in an impasse. Across this part of president Bush’s axis of evil -- Iran, Irak, and now, Lebanon, Syria -- the implementation of Democracy looks more as a “Dream of One-Thousand-and-One-Nights” than a fairly feasible outcome. After the neo-conservatives’ unexpected success with the Oriental, Southern Slavs, as well as with the Moldo-Valahs at the end of the Cold War, it is suddenly very hard for them to understand why installing democracies among the Orthodox and the Moslems proves to be a task impossible to carry out overnight. For both religions acquiescing to the principles of competition --inherent to democracies -- is equally difficult to accept, which in their minds can produce mostly undesirable social discord, or lead to the creation of counter-productive political adversaries. Instead they favor the subtleties of the less formalized, more oriental structures, inherited respectively from Bizantium the Caliphates.

This state of mind may be simply illustrated by an example. When sometime ago, between the Orthodox and the Moslem’s a conflict ensued, which ended up by the Hezbollah organization taking a Soviet diplomat as hostage, the latter camp’s response had been conceived in a manner absolutely different from the way that challenge is expected to be answered in the West. Responding promptly to the provocation within the principles of tit-for-tat, the KGB went on to take a hostage from among the ranks of the Hesbollah, than castrated the victim and sent his testicles back to the same guerilla organization with the following message: This surgical operation will be readily applied to other Hezbollah members if the Soviet diplomat will not be immediately freed. Naturally, the diplomat quickly regained his liberty, and since then, hostage taking from among the Orthodox folk became taboo. This is exactly why, when Romanian hostages were taken in Iraq, the news elicited both in the West and East nothing less than perplexity.

What would it take for the neo-conservatives to wake up? It is high time for them to learn and accept the customs, traditions and the sensitivities of the Orthodox and Moslem’s before forcing upon their peoples democracies, either through deceptive transition processes or military actions.

1 We use the game-theoretic concepts of open loop and closed loop policies to have a template for the typical strategic information use within the hemispheres. But hereby we do not assert to know a formal game which aptly describes the payoff structure of the game of the hemispheres.

Diesen Post teilen
Repost0